Brexit: Uniunea Europeană și Marea Britanie încep astăzi a doua rundă a negocierilor. Ce se află pe agenda tratativelor

Uniunea Europeană și Marea Britanie încep luni a doua rundă de negocieri pe tema Brexit-ului, o rundă care va dura patru zile și în care vor fi abordate subiecte precum drepturile cetățenilor, angajamentele financiare și frontiera cu Irlanda de Nord, relatează presa internațională, citată de Agerpres.

FOTO: ec.europa.eu

Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, l-a primit luni la ora locală 09:15 pe ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, pentru deschiderea negocierilor, potrivit agendei publicate de executivul comunitar.

Aceasta este prima rundă de negocieri dedicată exclusiv stabilirii termenilor ieșirii Marii Britanii din UE, în condițiile în care prima rundă, desfășurată la 19 iunie, a fost organizată pentru a pune la punct prioritățile, calendarul și modalitatea de lucru în ceea ce privește negocierile, care vor avea loc lunar, timp de o săptămână, la Bruxelles.

Agerpres notează că pentru această sesiune de negocieri au fost create trei grupuri de negociatori pentru a aborda drepturile cetățenilor, acordul financiar și alte teme ale “divorțului”, precum și de coordonatori, care se ocupă de chestiuni având legătură cu Irlanda de Nord și cu “gestionarea” acordului de ieșire din UE.

Reuniunile la nivel înalt se vor prelungi marți, miercuri și joi, zi în care se va încheia runda de negocieri cu o sesiune plenară între participanți și o conferință de presă la care vor participa cel mai probabil Barnier și Davis.

Citiți și BREXIT: UE și Marea Britanie trec cu bine peste prima zi a negocierilor. Comisia Europeană și Londra au stabilit prioritățile și calendarul negocierilor

În tratativele privind Brexit, UE vizează o abordare etapizată a negocierilor începând cu asigurarea unui maximum de claritate și de securitate juridică posibil pentru cetățeni europeni și stabilirea cadrului prin care Marea Britanie se poate retrage din UE în conformitate cu angajamentele asumate în calitate de stat membru, inclusiv cele financiare. Totodată, printre prioritățile în negociere se regăsește și situația frontierelor dintre Irlanda și Irlanda de Nord și importanța respectării angajamentelor stipulate în Acordul Good Friday.

Pe de altă parte, Marea Britanie își dorește clarificarea cât mai rapidă și a viitorului relației dintre Londra și Uniunea Europeană.

La 29 martie 2017, Regatul Unit a notificat în mod oficial Consiliului European intenția sa de a părăsi UE. Notificarea în temeiul articolului 50 este o consecință a rezultatelor referendumului care a avut loc în Regatul Unit la 23 iunie 2016.

Complexitatea procesului de ieșire a Marii Britanii din UE este dată de negocierea a două acorduri, cel de retragere și cel privind viitoarele relații dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, cel de-al doilea fiind dependent de finalizarea acordului de ieșire din Uniune, după cum au transmis liderii UE.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *