Bundestag-ul a aprobat cu o majoritate puternică programul de asistență pentru Grecia

bundestagBundestag-ul, Camera inferioară a parlamentului german, a aprobat vineri cu o majoritate covârșitoare începerea negocierilor pentru acordarea unui al treilea program de asistență financiară pentru Atena, informează DPA, anunță Agerpres.

Astfel, 439 de deputați au votat pentru, 119 împotrivă și 40 s-au abținut.

”Vom angaja toate forțele pentru ca această ultimă încercare să poate conduce la succes”, a declarat ministrul, inflexibil față de Atena, în fața deputaților din Bundestag, cărora le-a cerut să aprobe principiul unui al treilea program de ajutor.

”Considerăm că există o șansă ca aceste negocieri să fie încheiate pozitiv”, a declarat el, fără a ascunde faptul că aceasta ar fi foarte complicat. ”Trebuie să se găsească o cale care să fie practicabilă, care să funcționeze”, a menționat oficialul german.

Anterior, cancelarul german, Angela Merkel declarase că “nu există nicio îndoială că rezultatul de luni dimineață este greu atât pentru oamenii din Grecia, cât și pentru ceilalți”.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *