Burse şi stagii de practică pentru studenţi, oferite de BestJobs

Tinerii din penultimul an de studiu la o facultate de profil Economic, IT, Medicină sau Farmacie au şansa de a beneficia pe tot parcursul anului universitar 2012/2013 de un program de burse şi stagii de practică lansat de miercuri de BestJobs.

Bursele lunare de la BestJobs, în valoare de 100 de euro, vor ajunge la patru tineri cu vârste de până în 25 de ani, studenţi în anul trei la una din specializările enumerate mai sus, potrivit Capital.ro.

În perioada 4 aprilie – 3 mai 2012, cei interesaţi pot aplica pentru bursa BestJobs, urmând ca în scrisoarea de intenţie cadeţii să îşi motiveze dorinţa de a face parte din Academia BestJobs. Sunt eligibili studenţii în anul III la o facultate din domeniile Medicină, Farmacie şi IT, respectiv anul II la Finanţe, a căror medie de studii este cel puţin egală cu 8,5 pentru Finanţe şi IT, şi 9,00 pentru Medicină şi Farmacie. Acordarea burselor şi a stagiilor de practică se va face în urma unui interviu de 10 minute la care vor fi supuşi finaliştii, derulat între 15 – 31 mai 2012, din comisia de intervievare făcând parte specialişti în recrutare ai BestJobs, reprezentanţi ai companiilor ce oferă stagiile de practică şi cadre didactice”, se arată în comunicatul companiei.

Câştigătorii burselor şi programelor de internship vor fi anunţaţi pe 15 iunie 2012.

Sursa articol: Capital.ro
Sursa foto: tincutaapateanu.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *