Connect with us

INTERNAȚIONAL

Cancelarul Angela Merkel: Burqa trebuie să fie interzisă, oriunde este posibil din punct de vedere legal

Published

on

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a susținut interzicerea purtării burqa, vălul islamic care acoperă întreaga faţă a femeilor musulmane, în Germania, și a declarat că episodul crizei refugiaților nu ar mai trebui să se repete niciodată, scrie The Independent.

Burka-3

”Nu toți refugiații pot rămâne” în Germania, iar afluxul masiv de anul trecut, când circa un milion de migranți au intrat în Germania, nu se se va mai repeta, a declarat Merkel în cadrul congresului Uniunii Creștin-Democrate (CDU) ce se desfășoară marți și miercuri la Essen.

“Burqa trebuie să fie interzisă, oriunde este posibil din punct de vedere legal”, a mai susținut Merkel, primind aplauze din partea celor prezenți.

Thomas de Maizière, ministrul german de Interne, un apropiat al cancelarului german, a a adus în discuție un proiect legislativ privind interzicerea burqa încă din luna august, considerând purtarea acestui tip de văl ”contrară integrării”.

Vălul musulman este interzis prin lege și în alte țări europene precum Franța sau Belgia. La începutul acestui an, fostul premier Manuel Valls a cerut interzicerea vălului musulman în universități. Purtarea vălului islamic este o problemă îndelung disputată în Franța care are o legislație strictă în privința simbolurilor religioase. Acestea au fost interzise în școlile de stat în 2004, dar și în rândul angajaților în sectorul serviciilor publice. În 2011, vălul care acopera toata fața (niqab sau burqa) a fost interzis în toate locurile publice. Letonia plănuiește o lege similară, care să interzică purtarea vălului islamic, deși nu sunt foarte multe persoane care le poartă.  În 30 septembrie, în Bulgaria s-a promulgat o lege care interzice femeilor să poarte niqabul în public.  În luna mai, guvernul olandez a pus în aplicare o interdicție parțială privind purtarea unui văl care acoperă integral fața în școli, spitale și transportul public. O lege care interzice vălul islamic a intrat în vigoare în Belgia, în 2011.

După ce și-a terminat discursul, Angela Merkel a fost aplaudată timp de peste 10 minute, notează Politico Europe. Cei 1.000 de delegați urmează să valideze prin vot candidatura ei pentru al patrulea mandat de cancelar al Germaniei.

.

INTERNAȚIONAL

Joe Biden, avertisment către Vladimir Putin în prima lor convorbire telefonică: SUA vor reacționa ferm la acțiunile Rusiei împotriva noastră și a aliaților

Published

on

© Official White House Photo 2011

Statele Unite vor acționa ferm în apărarea intereselor sale ca răspuns la acțiunile Rusiei împotriva SUA și aliaților său, l-a avertizat președintele american Joe Biden pe omologul său rus Vladimir Putin, într-o convorbire telefonică în care cei doi lideri au convenit ca echipele de negociere ale SUA și Rusiei să lucreze urgent pentru a finaliza până la data de 5 februarie negocierile de prelungire cu cinci ani a Tratatului New Start.

Potrivit Casei Albe, într-o convorbire telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, Biden a ridicat mai multe “chestiuni îngrijorătoare” precum atacul cibernetic SolarWinds, interferență în alegerile din 2020 în Statele Unite și otrăvirea lui Aleksei Navalnîi.

“Președintele Biden a precizat clar că Statele Unite vor acționa ferm în apărarea intereselor lor naționale ca răspuns la acțiunile Rusiei care ne fac rău nouă sau aliaților noștri”, se arată în comunicatul Casei Albe, convorbirea Biden – Putin având loc după ce președintele SUA a discutat cu secretarul general al NATO și a reafirmat angajamentul SUA pentru articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic privind apărarea colectivă.

Administrația americană mai subliniază că președintele Biden a reafirmat sprijinul ferm al SUA pentru suveranitatea Ucrainei.

Conform Casei Albe, Biden și Putin au convenit, de asemenea, să exploreze discuții de stabilitate strategică pe o serie de probleme de control al armelor și probleme de securitate emergente, iar cei doi președinți au fost de acord să mențină o comunicare transparentă și consecventă în viitor.

După instalarea sa în funcție, Joe Biden a discutat deja la telefon cu patru importanți lideri euro-atlantici – prim-ministrul Canadei, prim-ministrul Marii Britanii, președintele Franței și cancelarul Germaniei – cărora le-a transmis angajamentul său pentru multilateralism, alianța transatlantică, NATO, un parteneriat UE-SUA și o strânsă coordonare cu aliații în mai multe domenii de provocări globale, de la COVID-19 și schimbări climatice la China și Rusia.

Continue Reading

NATO

Veste bună pentru România: Joe Biden reafirmă angajamentul SUA pentru articolul 5 din Tratatul NATO într-o convorbire cu secretarul general al Alianței

Published

on

© NATO

Președintele SUA Joe Biden a reafirmat marți angajamentul Statelor Unite pentru articolul 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă, care statuează că un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor, într-o convorbire telefonică avută cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, Biden i-a mulțumit lui Stoltenberg “pentru conducerea fermă a Alianței și și-a transmis intenția de a consulta și a colabora cu aliații asupra întregii game de preocupări de securitate comune, inclusiv Afganistan, Irak și Rusia”.

“Președintele Biden a reafirmat angajamentul Statelor Unite pentru apărarea colectivă în temeiul articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord și a subliniat angajamentul său de a consolida securitatea transatlantică”, mai arată sursa citată. Angajamentul asumat de Biden vine să completeze direcția anunțată de noua de administrație în favoarea alianței transatlantice, spre deosebire de predecesorul său, Donald Trump, care și-a afirmat angajamentul SUA pentru articolul 5 la cinci luni distanță de la preluarea mandatului, într-o conferință de presă, la Washington, cu președintele României.

Conform administrației americane, Joe Biden a subliniat, de asemenea, importanța valorilor comune, a consultării și a capacităților pentru a consolida descurajarea și a contracara amenințările noi și emergente, inclusiv schimbările climatice și securitatea sănătății globale.

Într-o postare separată pe Twitter, secretarul general al NATO a subliniat că mandatul lui Joe Biden este “un nou capitol pentru alianța noastră transatlantică” și a indicat că îl așteaptă cu nerăbdare pe acesta la summitul NATO.

Joe Biden ar urma să efectueze în prima parte a acestui an o vizită la Bruxelles pentru a participa la Summitul NATO, consacrat rezilienței împotriva ascensiunii Chinei și agresivității Rusiei, dar și revitalizării Alianței printr-un nou Concept Strategic. Tot la Bruxelles, Biden este așteptat de liderii UE să participe la un summit extraordinar cu șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană.

După instalarea sa în funcție, Joe Biden a discutat deja la telefon cu patru importanți lideri euro-atlantici – prim-ministrul Canadei, prim-ministrul Marii Britanii, președintele Franței și cancelarul Germaniei – cărora le-a transmis angajamentul său pentru multilateralism, alianța transatlantică, NATO, un parteneriat UE-SUA și o strânsă coordonare cu aliații în mai multe domenii de provocări globale, de la COVID-19 și schimbări climatice la China și Rusia.

De asemenea, Biden a mai discutat la telefon și cu președintele Mexicului.

Casa Albă a informat că în aceeași zi în care a discutat cu secretarul general al NATO, președintele SUA a avut prima sa convorbire telefonică și cu președintele rus Vladimir Putin.

Continue Reading

ROMÂNIA

România, primul aliat SUA care îl felicită pe noul secretar de stat Antony Blinken. Bogdan Aurescu: Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru consolidarea Parteneriatului Strategic

Published

on

© Photo Collage (Official US State Department & MAE images)

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, l-a felicitat marți pe noul său omolog american, Antony Blinken, care a obținut confirmarea Senatului SUA și a devenit noul secretar de stat al Statelor Unite.

Felicitări Antony Blinken și cele mai bune urări de succes în mandatul tău de secretar de stat! Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA“, a scris Aurescu, pe Twitter.

Șeful diplomației române i-a transmis lui Blinken că “România este un prieten de încredere al SUA, deplin angajată să avanseze și să consolideze parteneriatul transatlantic“.

Antony Blinken a fost confirmat marți de Senatul SUA pentru funcția de secretar de Stat, preluând frâiele politicii externe americane pe fondul provocărilor globale majore și după anii de frământări la Departamentul de Stat, informează Politico.

Blinken a obținut aprobarea bipartizană în Senat, cu un vot de 78-22, mai notează sursa citată.

Antony Blinken a fost secretar de stat adjunct în perioada 2015-2017, consilier adjunct pentru securitate națională în perioada 2013-2015, însă lucrează cu Joe Biden din 2002, iar în primul mandat al administrației Obama a fost consilier pentru securitate națională al vicepreședintelui Biden. Mai mult, în perioada 1994-2001, Antony Blinken a lucrat în administrația Bill Clinton, în timp ce tatăl său, Donald, a fost ambasadorul SUA la Budapesta. Blinken este vorbitor și de limbă franceză.

În 2016, în timp ce ce era secretar de stat adjunct, Blinken a efectuat o vizită la București pentru pregătirea summitului NATO de la Varșovia.

Blinken a fost audiat marțea trecută peste trei ore în Comisia pentru relații externe din Senatul SUA pentru a obține confirmarea în funcție și a deveni cel de-al 71-lea șef al diplomației americane, el vorbind despre contracararea influențelor Chinei, Rusiei și Iranului, dar și despre echilibrul strategic nuclear și situația din Orientul Mijlociu.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Joe Biden, avertisment către Vladimir Putin în prima lor convorbire telefonică: SUA vor reacționa ferm la acțiunile Rusiei împotriva noastră și a aliaților

NATO6 hours ago

Veste bună pentru România: Joe Biden reafirmă angajamentul SUA pentru articolul 5 din Tratatul NATO într-o convorbire cu secretarul general al Alianței

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

Emmanuel Macron evocă “principiul umanității” la Forumul de la Davos: Capitalismul și-a dovedit succesul, dar a creat și inegalități sociale. Lumea post-COVID poate fi reconstruită dacă învățăm că nimic nu depășește valoarea umană

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Angela Merkel, la Forumul de la Davos: Europa și SUA trebuie să fie foarte rapide în a răspunde provocărilor digitalizării și a preveni monopolurile globale

ROMÂNIA7 hours ago

România, primul aliat SUA care îl felicită pe noul secretar de stat Antony Blinken. Bogdan Aurescu: Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru consolidarea Parteneriatului Strategic

SUA7 hours ago

SUA au un nou secretar de stat. Antony Blinken, confirmat de Senat drept noul șef al diplomației americane

ROMÂNIA8 hours ago

Premierul Florin Cîțu i-a transmis telefonic omologului olandez că România este „pe deplin pregătită” să intre în Schengen

Gheorghe Falcă9 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Este vremea României europene! Avem la dispoziție 85 mld. de euro pentru modernizare și dezvoltare

Dacian Cioloș9 hours ago

Dacian Cioloș, întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA. Cei doi au discutat despre consolidarea legăturilor România-SUA și despre importanța strategică a securității la Marea Neagră

Dragoș Pîslaru10 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru a prezentat Comisiei de Muncă a Senatului Directiva Europeană pe Salariul Minim și implicațiile ei pentru România

ROMÂNIA12 hours ago

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, despre introducerea unui certificat de vaccinare anti-COVID-19 unic la nivelul UE: Trebuie să evităm ”orice abordare discriminatorie”. Discuțiile continuă

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru: Statele membre ar trebui să profite de majorarea de 3% din FEAD pentru a sprijini persoanele defavorizate în timpul pandemiei COVID-19

Eugen Tomac7 days ago

Eugen Tomac i-a solicitat șefului politicii externe a UE să creeze mecanisme care să condiționeze sprijinul financiar acordat partenerilor de garantarea accesului minorităților naționale la educație în limba maternă

RENEW EUROPE7 days ago

Președintele Consiliului European îi propune lui Joe Biden ca în prima zi de mandat la Casa Albă să construiască un nou pact fondator cu UE pentru „o lume mai bună”

COMISIA EUROPEANA7 days ago

Președinta Comisiei Europene: Jurământul lui Joe Biden, un mesaj de speranță pentru o lume care așteaptă ca SUA să revină în cercul de state cu idei similare

Eugen Tomac1 week ago

Eurodeputatul Eugen Tomac: Rusia de astăzi se transformă într-un gulag și UE are obligația să acționeze

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19: Am vrut să dau un semnal românilor să se vaccineze

U.E.2 weeks ago

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește să ”repună pe șine” relațiile Turciei cu UE: Este prioritatea noastră să facem din 2021 un an de succes

ROMÂNIA3 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Intenţia noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua de vaccinare

Gheorghe Falcă1 month ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă se va vaccina împotriva COVID-19 și îndeamnă la responsabilitate pentru „noi și cei de lângă noi”: Vaccinarea, testul nostru de maturitate

Advertisement
Advertisement

Trending