Model studio videochat Bucuresti Studio videochat Bucuresti - videochat Bucuresti Cont LiveJasmin
Category archives for: Evenimente

IDRU lansează proiectul ” Calificari europene pentru o dezvoltare durabila”, 28 noiembrie

Potrivit unui comunicat de presă transmis către Calea Europeană, luni, 28 noiembrie, începând cu ora 11:30, Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, va organiza la Hotel Ibis Palatul Parlamentului ( Str. Izvor nr.6-8), Sala Mihai Eminescu, lansarea proiectului Calificări Europene pentru o Dezvoltare Durabilă, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane [...]

Deschiderea expozitiei de desene “Ziua Europei 2011″

Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România anunţă deschiderea expoziţiei de desene „Ziua Europei 2011”, în cadrul căreia au fost expuse cele 60 de lucrări selectate în finala concursului de desene organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în şcolile din România. Expoziţia este amplasată în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, în zona de recreaţie, şi va putea [...]

Gala Sănătăţii, ediţia a III-a – Tradiţie în recunoaşterea valorilor din sectorul medical, 14 decembrie 2011

Gala Sanatatii, locul de întâlnire a valorilor din sanatate si primul eveniment de acest gen din Romania, îsi deschide cortina celei de-a treia editii, pe 14 decembrie, ora 19:30, la Palatul Parlamentului (Intrarea S1), pentru a premia cele mai deosebite realizari din domeniul medical. Gala Sănătăţii şi-a construit deja o tradiţie în promovarea valorilor medicinei româneşti, în recompensarea [...]

Rezultatele proiectului “Angajaţi sănătoşi şi motivaţi! Prevenţie pentru sănătate şi securitate la locul de muncă”

În cadrul unui eveniment dedicat presei, desfăşurat luni, 21 noiembrie 2012 la Rin Grand Hotel din Bucureşti, SC PULS Medica a prezentat public rezultatele proiectului “Angajaţi sănătoşi şi motivaţi! Prevenţie pentru sănătate şi securitate la locul de muncă”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Beneficiind de o finaţare [...]

Intalnire a ministrului Traian Igas cu seful Departamentului pentru Justitie si Politie, consilierul federal Simonetta Sommaruga, 21 noiembrie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, se va întâlni, luni, 21 noiembrie a.c., la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu şeful Departamentului pentru Justiţie şi Poliţie din Confederaţia Elveţiană, consilier federal Simonetta Sommaruga, care va efectua o vizită în România în perioada 20 – 22 noiembrie a.c., la invitaţia oficialului român. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali vor aborda subiecte legate [...]

Angajaţi sănătoşi şi motivaţi! Prevenţie pentru sănătate şi securitate la locul de muncă, 21 noiembrie 2011

Luni, 21 noiembrie 2011, începând cu ora 11.00, Puls Medica va organiza la Rin Grand Hotel (Sos. Vitan Barzesti nr. 7D, Sector 4), etaj 13, sala Moscova, evenimentul care marchează încheierea cursurilor şi anunţarea rezultatelor din cadrul proiectului “Angajaţi sănătoşi şi motivaţi! Prevenţie pentru sănătate şi securitate la locul de muncă.” – proiect cofinanţat din [...]

Conferinţa de lansare a proiectului InfoNatura 2000, 16 noiembrie

Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă și Ministerul Mediului și Pădurilor– Direcția Biodiversității  vă invită la conferinţa de lansare a proiectului InfoNatura 2000 „Campanie Națională de conștientizare privind importanța conservării Biodiversității prin Rețeaua Natura 2000 din România” Evenimentul are loc miercuri, 16 noiembrie, ora 11, la Spaţiul Public European (Str. Vasile Lascăr, nr.31 – Casa Europa). Un proiect [...]

Comisia Europeana incurajeaza Consultarea Publica a Platformei CEFTA asupra politicilor de competitivitate si inovare in Romania, centrul ArCuB, 24 noiembrie 2011

Printr-un anunt de presă transmis către Calea Europeană, Comisia Europeana își arată susținerea pentru  Consultarea Publica a Platformei CEFTA asupra politicilor de competitivitate si inovare in Romania. Directorul General pentru Concurenta al Comisiei Europene (DG Competition), Dl Alexander ITALIANER  a avut bunavointa sa adreseze un Mesaj Oficial in scris catre delegatii la cea de a VII-a editie a “Zilei [...]

Platforma CHEMGENERATION, lansare în România

Chemgeneration invită toate persoanele interesate de chimie la ”o lecție inedită”. Evenimentul are loc miercuri, 16 noiembrie 2011, la Biblioteca Cntrală Universitară, sala Carol I. Mai multe detalii, pe site-ul  chemgeneration.com.

Rolul AMCOR în definirea pieţei de consultanţă din România

Asociaţia Consultanţilor in Management din România (AMCOR) a organizat pe data de 11 noiembrie 2011 conferinţa „Rolul Consultantului în Management”. Evenimentul a avut loc la Hotelul Athenee Palace Hilton, sala Le Diplomate, din Bucureşti. Conferinţa a atras peste 100 de participanţi din diverse domenii de activitate: consultanţi, reprezentanţi ai sectorului bancar, ai instituţiilor publice, ai [...]


Photo Gallery

Log in | Designed by Gabfire themes