Starea de spirit a societatii la scara unei natiuni, a unui continent, a globului insusi este cea care permite, catalizeaza, sustine  calitatea vietii intr-o anume perioada istorica.  Intre bunastare sau colaps economic, intre dezvoltare si faliment, intre “agonie” si “extaz”, societatea oscileaza. Cum se genereaza aceasta stare de spirit? cum se poate masura? Se poate induce in populatie? Sau este o stare aparte, o proprietate a evolutiei omenirii ce nu are nimic de aface cu omul politic sau cu afacerile? Sunt intrebari ce preocupa cercetatorii din intreaga lume, specialisti in sociologie, economie, psihologia maselor etc. Intre o proprietate naturala a Omenirii ca specie si teoria Conspiratiei, mintea noastra poate pendula in cautarea unui raspuns coerent si cat de cat sustenabil prin dovezi concrete la aceasta mare intrebare: care este legatura dintre Lifestyle si Starea de spirit a societati?

Urmariti aici transmisia LIVE:

Pentru a descifra aceasta complicata ecuatie, un punct de plecare ar fi cartea: Mood Matters – From Rising Skirt Lengths to the Collapse of World Powers, scrisa de John Casti (complexist, specialist in foresight, autor al multor carti deosebite).

Pentru a motiva insa citirea unei asmenea carti va invitam la Cafeneaua Complexitatii – Regie unde vom discuta pe marginea subiectului Lifestyle-ul secolului XXI cu invitatul nostru Alin Galatescu,  analist de moda si life-style, organizator de evenimente si descoperitor de valori..

Intalnirea va avea loc Luni, 6 februarie 2012, la Cafeneaua Complexitatii, Club 24/Regie  cu incepere de la ora 19 30;  se va transmite on-line pe Internet pe adresa www.caleaeuropeana.ro si facebook – Centrul pentru Studii Complexe.

Alin Galatescu

…Traiesc in universul modei 24/7 – in rest ma completez cu cartile mele – cateva mii – teatrul meu- pe care candva il si analizam- si, mai nou, concertele lor..intre timp, putin PR, ceva psihologie, show-uri de pregatit…absolut firesc - de sec XXI…

Autor: Emilian M. Dobrescu

Grecia în incapacitate de plată selectivă. Europenii renovează terminologia economică!

Banca Centrală Europeană (BCE) este dispusă să accepte intrarea Greciei într-un default temporar (incapacitate de plată), măsură care ar face parte din programul anticriză convenit de liderii UE, alături de răscumpărarea obligaţiunilor statului elen. Surse din zona euro afirmaseră anterior că răscumpărarea obligaţiunilor Greciei la un discount faţă de valoarea nominală ar fi cea mai bună soluţie, de implicare a investitorilor privaţi în cel de-al doilea de ajutor destinat statului elen. Surse apropiate guvernului german şi Băncii Centrale Europene (BCE) au afirmat apoi că BCE ar accepta intrarea Greciei în default selectiv ca parte a soluţionării crizei datoriilor de stat prin răscumpărarea obligaţiunilor.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au ajuns şi ei la o poziţie comună privind cel de-al doilea pachet de bailout al Greciei, au arătat surse apropiate guvernelor celor două puteri europene; acordul dintre cei doi lideri a primit şi “binecuvântarea” preşedintelui BCE, Jean-Claude Trichet, care a participat la o parte din discuţii.

Ministrul olandez al Finanţelor, Jan Kees de Jager, a declarat pe de altă parte că intrarea Greciei în incapacitate de plată temporar, selectiv, pe unele datorii, este acum o posibilitate deşi BCE s-a opus vehement până acum unui default în zona euro: „Precondiţia de a preveni un default selectiv a fost înlăturată”, a afirmat el în Parlamentul olandez.

Constatăm însă, că pentru prima dată în terminologia economică, se vorbeşte şi se aplică practic înţelegerea a ceea ce înseamnă incapacitatea de plată selectivă. Băncile şi companiile de asigurări din Germania sunt nevoite astfel să includă în bilanţurile pe trimestrul al II-lea 2011, deprecieri de miliarde de euro ale expunerii pe Grecia, deoarece auditorii nu exclud posibilitatea intrării statului european în default (incapacitate de plată). Instituţiile financiare germane trebuie să-şi revizuiască în scădere expunerea pe datoria de stat a Greciei în raportările financiare, a anunţat la jumătatea lunii iulie 2011, Asociaţia Auditorilor din Germania (IDW). “Din perspectiva de astăzi, vedem o nevoie de depreciere a activelor”, a declarat cu acest prilej, preşedintele IDW, Klaus-Peter Naumann, adăugând că “decizia vizează toate obligaţiunile. O soluţie pentru Grecia fără participarea creditorilor privaţi este greu de imaginat”, a mai arătat acesta. Astfel, în termeni reali, băncile trebuie să includă în bilanţ deprecierea activelor pe datoria suverană a Greciei cu procentaje cuprinse între 30 şi 50 la sută. Potrivit IDW, băncile germane au o expunere totală de 23 miliarde euro pe datoria de stat a Greciei, iar companiile de asigurări deţin expuneri de 3 miliarde euro.

Ca o concluzie, în loc să-şi recunoască greşelile, emisarii statului elen contraatacă: “Sunt profund convins că ne aflăm la răscruce de drumuri în Europa”, a spus Stavros Lambrinidis, ministrul grec de externe, în timpul unei vizite în Polonia, realizată chiar la jumatatera lunii iulie 2011 în ţară ce deţine preşedinţia semestrială a UE: “Cred că două valori fundamentale pentru Uniunea Europeană au fost în particular dispreţuite în ultimii ani”, a adăugat acesta într-un discurs la Institutul Polonez pentru Afaceri Internaţionale, un think-tank din Varşovia. Aceste valori sunt responsabilitatea şi solidaritatea, a precizat ministrul grec, reproşând unor ţări ale  UE că “se retrag în ele însele” în loc de a se gândi la viitorul întregii Uniuni. Lambrinidis a admis că Grecia face parte dintre ţările membre ale UE, care ani de zile au violat regulile financiare ale Uniunii, acumulând datorii uriaşe şi deficite, în timp ce îşi falsificau statisticile.

Finalul actului II. Teatrul continuă

Liderii din zona euro au convenit pe 21 iulie 2011 să acorde un al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia, la finalul unui summit crucial cu privire la viitorul monedei unice. Pachetul financiar va ajunge până la 158 miliarde euro, cu sprijinul substanţial din partea băncilor şi creditorilor privaţi din Grecia: 109 miliarde de euro din partea Europei şi FMI, iar restul de 49 miliarde euro – contribuţie din partea sectorului privat. Din această sumă, 37 miliarde euro vor veni dintr-o “contribuţie voluntară” a băncilor şi 12 miliarde de euro din răscumpararea datoriilor din piaţă. Grecia îşi va reduce datoria de 350 miliarde euro cu 26 miliarde euro până la sfârşitul anului 2014, datorită noului “ajutor financiar”. Se spune că implicarea sectorului privat în noul ajutor financiar destinat statului elen ar reduce datoria Greciei cu 24 la sută din PIB.

Pe termen lung, băncile vor avea o contribuţie substanţială, estimată la 135 miliarde euro (din 158 miliarde), adică 85 la sută din  total, care vor fi acoperiţi de creditorii privaţi din Grecia sau din alte ţări. Înţelegerea acoperă nevoile de finanţare ale Greciei până în 2020, fără a lua în considerare alte turbulenţe, dar analiştii se întreabă dacă va fi de ajuns pentru a evita o restructurare pe termen mediu.

Festivismul nu a lipsit momentului: noul director executiv al FMI, Christine Lagarde declând că instituţia pe care o conduce va continua să-şi joace rolul pentru a ajuta Grecia, sprijinind ferm creşterea economică şi stabilitatea financiară, alături de instituţiile financiare din zona euro. De asemenea, preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a salutat acordul la care au ajuns liderii din zona euro pentru ajutorarea economiei greceşti şi participarea sectorului privat la programul de asistenţă, precum şi măsurile pentru creşterea flexibilităţii Instrumentului European de Stabilitate Financiara (EFSF).

Primul program de asistenţă financiară internaţională, convenit în luna mai a anului 2010 de Grecia cu UE şi FMI, se ridică la 110 miliarde de euro şi a fost acordat pentru o perioadă de trei ani.

Actorul britanic nu a vrut să intre în scenă

Ea însăşi confruntată cu povara unei datorii publice de 920,9 mld. lire, respectiv 60,6  la sută din PIB şi cu un deficit bugetar care, în ciuda măsurilor de austeritate, a crescut în primele luni ale anului 2011, Marea Britanie s-a abţinut de la participarea directă la noul pachet financiar de sprijinire a Greciei, arată analistul economic, dr. Radu Şerban. Regatul Unit a contribuit însă la sprijinirea Irlandei atunci când aceasta a avut nevoie, la finalul lui 2010, cu 7 miliarde euro, care reprezentau, de fapt, acoperirea creditelor britanice în ţara respectivă.

Reţinerea britanică în faţa Greciei se explică: acoperirea actuală a creditelor Regatului Unit pentru Grecia, Irlanda şi Portugalia este de cca 14 – 14,5 mld. euro, din care peste 10 mld. din împrumuturi private, din expunerea de cca 700 mld. euro în zona euro. Cei mai expuşi sunt creditorii francezi – cu 56,7 mld. dolari – ceea ce explică activismul preşedintelui lor în a căuta soluţii la „rostogolirea” datoriei greceşti, în condiţiile în care, dintr-o datorie totală de 340 mld. euro, circa 100 mld. ajung la maturitate până la finele lui 2014.

Preşedinta Frontului Naţional din Franţa, de extremă dreaptă, Marine Le Pen a reacţionat imediat: “’Este cu atât mai grav, cu cât liderii francezi sunt pe cale să aibă în vedere o soluţie extremă pe spinarea popoarelor: federalizarea economică totală a zonei euro – această opţiune prezintă însă caracteristicile unei utopii totalitare. O superstructură monstruoasă, botezată deja Ministerul European de Finanţe, ar decide fără transparenţă, politicile noastre din educaţie, sănătate, securitate. Aventura federală presupune şi un transfer financiar masiv din ţările noastre către Europa de Sud şi de Est, în detrimentul francezilor celor mai vulnerabili.

Luni, 30 ianuarie 2011, de la ora 19, cafeneaua Complexitatii isi redeschide portile catre cei insetati de cunoastere. Andrei Dospinescu ne va vorbi despre Sensibilitatea la Informatie a Sistemelor Complexe. O abordare din perspectiva unei relatii dintre formalizarea conceptuala si validarea empirica.

Prezentarea va avea o componenta mai generala in care se discuta modalitatile diferite de intelegere a sensibilitatii sistemului (cantitativ, structural, procedural, semantic), relatia dintre sensibilitatea sistemului si complexitatea sa si limite ale modelelor econometrice din aceasta perspectiva.

Componenta specifica va fi reprezentata de un model construit pentru post-doctorat in care se discuta problema robustetii sistemului economic la perturbatii din perspectiva analizei mecanismelor de transmisie economice si problema structurarii economiei pe doua etaje de complexitate  si a relatiilor dintre aceste etaje (econometria la acest moment lucreaza integrat doar cu un singur etaj de complexitate relatiile intre variabile).

Puteti urmari aici prezentarea dlui Andrei Dospinescu:  Sensibilitate la informatie.

Autor: Emilian M. Dobrescu

Prima rundă a negocierilor europene pentru bugetul multianual 2011-2013 a început cu o propunere a Comisiei Europene în aprilie 2010; au urmat poziţia Consiliului European din august 2010 şi apoi cea a Parlamentului European din octombrie, acelaşi an. Planul iniţial era ca un acord să fie obţinut pe durata procesului de conciliere, care s-a încheiat la 15 noiembrie 2010. Deoarece instituţiile nu au putut ajunge la un acord, Comisia a prezentat o nouă propunere pentru bugetul multianual, la 1 decembrie 2010.

Tot atunci, deputaţii europeni şi-au exprimat disponibilitatea pentru obţinerea unui acord privind bugetul UE pentru anul 2011 în limitele stabilite de Consiliul European, cu condiţia ca guvernele ţărilor membre să fie de acord cu principiul flexibilităţii bugetului şi cu metodele de lucru pentru viitor. Disponibilitatea deputaţilor europeni de a facilita acordul asupra bugetului pentru 2011 şi a elementelor conexe într-o perioadă de timp foarte scurtă a fost legată de îndeplinirea a trei condiţii:

-                       acordul asupra unor mecanisme reale de flexibilitate, care să fie adoptate de Parlament şi de către Consiliu cu majoritate calificată. Înaintea intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, bugetul poate fi schimbat cu până la 0,03% din PNB-ul UE, cu condiţia ca aceste schimbări să fie decise cu majoritate calificată în Consiliu şi să fie aprobate de Parlament. Acest mecanism a fost necesar pentru disponibilizarea fondurilor pentru proiectul Galileo, ca şi pentru mobilizarea unui miliard de euro pentru mecanismul alimentar destinat unui ajutor de urgenţă pentru ţările în curs de dezvoltare care au suferit din cauza creşterii preţurilor alimentare. Ceea ce doreşte Parlamentul este ca această flexibilitate să fie menţinută şi pentru viitor;

-                       Comisia Europeană să prezinte propuneri substanţiale referitoare la noile resurse proprii ale UE, ca şi un angajament al Consiliului de a discuta aceste propuneri cu Parlamentul în cadrul procesului de negociere asupra viitorului Cadru Financiar Multianual (CFM), conform prevederilor Acordului interinstituţional privind aspectele bugetare din 2006

-                       încheierea unui acord  între cele trei instituţii – Comisie, Consiliu şi Parlament – asupra metodelor de lucru, care sa arate cum poate fi pus în practică, în mod concret, acest cadru financiar multianual. „Pentru a obtine o soluţie rapidă şi eficientă pentru UE, avem nevoie de acţiune din partea Consiliului şi noi suntem gata să negociem. Avem nevoie de acţiune privind rolul Parlamentului în negocierile asupra viitorului cadru financiar multianual, un angajament privind o dezbatere completă asupra resurselor proprii şi un mecanism real de flexibilitate care să respecte actualele principii de revizuire şi care să ajute la finanţarea politicilor înscrise în Tratatul de la Lisabona”, a declarat Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.

Bugetul UE pentru 2012 ar trebui să fie unul dintre principalele instrumente pentru relansarea economiei europene, cu accent pe ocuparea forţei de muncă, guvernare economică şi creştere. Bugetul pentru 2012 trebuie să se concentreze pe implementarea celor cinci obiective ale strategiei UE 2020: ocuparea forţei de muncă, inovaţie, cercetare şi dezvoltare, schimbări climatice şi energie, educaţie şi integrare socială, menţionează rezoluţia.

Bugetul pentru 2012 trebuie să se concentreze pe implementarea celor cinci obiective ale strategiei UE 2020: ocuparea forţei de muncă, inovaţie, cercetare şi dezvoltare, schimbări climatice şi energie, educatie şi integrare socială. Deputaţii europeni se opun astfel oricărei încercări de limitare sau de reducere a procedurilor bugetare asociate cu îndeplinirea obiectivelor strategiei UE 2020. Mai mult, membrii PE subliniază că fiecare sesiune parlamentară trebuie folosită în scopul îmbunătăţirii coordonării, consistenţei şi unificării sinergiilor publice, la nivel european şi naţional pentru a îndeplini mai bine obiectivele politice ale UE. Deputaţii europeni avertizează că cerinţele Consiliului de subfinanţare a unor părţi ale bugetului, în special cele pentru coeziune, cetăţenie şi afaceri externe, ar putea pune în pericol acţiunile şi programele actuale, în cazul în care au loc evenimente neprevăzute, cum sunt cele apărute în primăvaralui 2011 în mai multe ţări din Africa de Nord.

Bugetul UE este un buget bazat pe investiţii, care include proiecte desfăşurate de-a lungul mai multor ani, cum sunt proiectele de cercetare sau lucrările de infrastructură. 2012 este cel de-al şaselea an din „perspectivele financiare” actuale (2007-2013), iar proiectele decurg într-un ritm normal. Acest lucru înseamnă creşterea valorilor de plată pe măsură ce sunt efectuate lucrările. Comisarul european pentru buget, Janusz Lewandowski, a anunţat că se aşteaptă ca plăţile să crească de la 6 la 7 miliarde de euro în 2012, în comparaţie cu 2011. În mod tradiţional, membrii PE se bazează pe Comisia Europeană ca fiind instituţia competentă pentru calcularea nivelului de plăţi, în timp ce deputaţii sunt implicaţi în discuţiile cu privire la angajamente.

Sancţiunile împotriva ţărilor din zona euro care nu respectă anumite reguli privind  bugetul lor sunt „singura soluţie” pentru ca moneda unică europeană să fie un “succes pe termen lung”, a apreciat pe 16 august 2011, premierul Mark Rutte în faţa unei comisii a Parlamentului danez. UE trebuie să adopte sancţiuni, iar “aceste sancţiuni trebuie să fie obiective”, a adăugat premierul olandez, potrivit căruia forma pe care trebuie să o ia acestea “trebuie să fie discutată”.

Asistenţa Macrofinanciară Nerambursabilă

Pe 4 iulie 2011, la încheierea semestrului european experimental de consolidare a guvernanţei economice, CE a adoptat o propunere de regulament-cadru pentru Asistenţă Macrofinanciară (MFA), instrument cu ajutorul căruia este acordată asistenţă financiară excepţională ţărilor terţe situate în apropierea UE şi care se confruntă cu dificultăţi legate de balanţa de plăţi. Regulamentul-cadru sintetizează în formă juridică toate normele ce guvernează MFA. De la lansarea acestui instrument, în anul 1990, au fost aprobate 55 de decizii privind MFA, de pe urma cărora au beneficiat 23 de ţări, valoarea totală a angajamentelor fiind de 7,4 miliarde de euro.

Aşa cum a arătat criza financiară mondială din ultimii ani, esenţială în astfel de situaţii de criză este viteza cu care este deblocată asistenţa financiară, ceea ce arată importanţa adaptării instrumentelor financiare. Regulamentul adoptat de către executivul UE face parte din eforturile europene de a se face faţă provocărilor economice actuale, în concordanţă cu cadrul financiar multianual (2014-2020) prezentat de către CE. De asemenea, MFA completează finanţarea furnizată de Fondul Monetar Internaţional (FMI), în contextul programului de ajustare şi reformă şi poate fi acordată sub formă de granturi, finanţate de la bugetul UE, sau de credite, caz în care Comisia ia cu împrumut fondurile necesare de pe pieţele de capital şi le împrumută ţărilor beneficiare.

Potrivit noilor propuneri ale Comisiei, MFA va fi acordat unei ţări terţe eligibile printr-un act de aplicare al CE, sub supravegherea reprezentanţilor statelor membre, aşa cum este cazul altor instrumente financiare externe ale UE. De asemenea, regulamentul-cadru propus de CE actualizează şi clarifică unele aspecte, precum acoperirea geografică a MFA. Ţările eligibile sunt ţările candidate sau potenţial candidate, vizate de politica europeană de vecinătate, inclusiv trei ţări din Caucazul de Sud (Georgia, Kîrgâzstan, Kazahstan). Alte ţări terţe vor continua să fie eligibile numai în circumstanţe excepţionale şi justificate, cu condiţia de a fi apropiate geografic de UE şi de a avea relaţii politice şi economice apropiate cu Uniunea.

Propuneri pentru bugetul 2014-2020

Autor:  Emilian M. Dobrescu

Erasmus pentru tinerii întreprinzători

În bugetul UE pentru anul 2010 sunt prevăzute 5 milioane euro în angajamente şi 3,6 milioane euro în plăţi pentru mobilitatea tinerilor întreprinzători care vor primi burse Erasmus.

Vor fi prevăzute, de asemenea, fonduri de două milioane de euro (în angajamente şi plăţi) pentru monitorizarea ecologică a bazinului Mării Negre şi un cadru de programe europene comune pentru dezvoltarea regiunii Mării Negre. Acest program îşi propune să studieze nivelul de poluare marină şi a mediului de coastă şi să dezvolte noi tehnologii pentru protecţia mediului şi curăţarea lui în situaţii de dezastru ecologic. Această acţiune reprezintă recunoaşterea Mării Negre ca subiect important european şi scade discrepanţa între tratamentul Mării Negre şi cel acordat Mării Baltice în cadrul politicilor UE.

În cadrul burselor Erasmus se va institui, de asemenea, un proiect pilot pentru încurajarea mobilităţii şi integrarea forţei de muncă în cadrul UE în valoare de 1 milion de euro în angajamente. Scopul acestui proiect pilot este să ajute lucrătorii din UE să facă faţă dificultăţilor legate de integrarea pe piaţa muncii şi mobilitate – incluzând iniţierea de reţele şi parteneriate pentru a face faţă nevoilor celor mai vulnerabili migranţi din UE.

          Fondurile pentru bursele Erasmus trebuie suplimentate

Obiectivul de 3 milioane de studenţi mobili, fixat pentru anul 2012 va fi dificil de atins cu actualele proceduri Erasmus. O dificultate evocată de tineri este aceea de a echivala în ţările de origine semestrul sau semestrele de studii efectuate în străinătate. În urmă cu doi-trei ani, două treimi din studenţi plecau în Europa şi o treime în alte ţări. Astăzi, tendinţa s-a inversat. Nu e mai puţin adevărat că ceea ce la început era un deziderat, şi anume, crearea, prin mobilitatea tinerilor a unei veritabile culturi comune, a devenit, pentru mulţi studenţi, o realitate. Nu e nimic negativ în această realitate: la capătul a două decenii, Europa s-a banalizat, în sensul bun al cuvântului, devenind o patrie ca oricare alta, iar tinerii, cei mai receptivi, cei mai disponibili intelectual şi afectiv, sunt cei mai mobili şi au nevoie de  permanenta lărgire a orizontului.

Slăbirea interesului pentru programul Erasmus are şi cauze banale, cât se poate de concrete. Pe timpul sejurului în străinătate, studenţii beneficiază de o bursă de 180 euro pe lună; aceasta reprezenta ceva în urmă cu mai mulţi ani, dar astăzi ea nu mai poate satisface nevoile normale ale unui tânăr. Unele ţări au înţeles acest lucru şi încearcă să amelioreze condiţiile de studiu în străinătate fiecare în maniera ei. Guvernul norvegian, de exemplu, acordă un ajutor suplimentar tinerilor în această situaţie, în Franta efortul financiar îl fac consiliile generale ale regiunilor, iar Germania pune la plată diferitele întreprinderi de stat sau private existente. Dacă ţine într-adevăr la formaţia tinerilor, UE însăsşi va trebui să suplimenteze fondurile alocate acestora.

O alta dificultate evocată de tineri este aceea de a echivala în ţările de origine semestrul sau semestrele de studii efectuate în străinătate, ceea ce adesea se dovedeşte o bătaie de cap teribilă şi fără ieşire. De aceea, soluţia preferată de studenţi Erasmus în prezent este o licenţă în ţara de origine şi un master în străinătate. Diplomele multiple cunosc un succes tot mai mare pe piaţa muncii şi permit studenţilor o experienţă de cel puţin doi ani într-o altă ţară, altă limbă şi altă cultură.

Burse Erasmus pentru tineri din America Latină

După anul 2005, au fost organizate mai multe iniţiative destinate aplicarii sistemului Bologna în ţări ale Americii Latine, multe din ele foste colonii ale unor ţări europene (pe care fostele metropole le-au botezat cu apelativul “ţări din Africa, Caraibe şi Pacific” – ACP). Bursele Erasmus prevăd stabilirea unui cadru comun care să permită, printre altele, mobilitatea studenţilor şi a profesorilor, dincolo de Atlantic.

Aplicarea în realitate, chiar în ţările membre UE a Procesului Bologna a demonstrat că acesta este prea lung si dificil – trei ani, ciclul I şi doi ani – ciclul al II-lea  – în ceea ce priveşte angajarea în activităţi de specialitate a absolvenţilor ciclului I şi pregătirea temeinică a celor de la ciclul al II-lea. Despre aşa-numitul ciclu al III-lea – doctoratul – preferăm să nu ne pronunţătm acum, dată fiind problemele nenumărate pe care le ridică… Astfel, noţiunea unui spaţiu comun al educaţiei prin cele trei cicluri, care sa reunească diferitele sisteme universitare, chiar pe cele sud-americane de cele europene este aproape de neimaginat.

A II-a întâlnire a rectorilor de universităţi din ţări membre UE şi ACP, organizată în mai 2010, la Guadalajara, în Mexic, de Universia – o reţea Internet care regrupează peste 1.000 de universităţi, majoritatea spaniole şi sud-americane pare să infirme concluzia noastră de mai sus. Astfel, s-a decis crearea pe termen scurt a unui program Erasmus, comun Americii Latine şi UE, pornind de la echivalarea diplomelor şi a tipurilor de învăţământ comune, de o parte şi alta a Atlanticului.

Autor: Emilian M. Dobrescu

Belarusul este stat independent din 1991, când s-a desprins din fosta URSS.

Ţară de 207.595 km pătraţi şi 9,6 milioane de locuitori, Belarusul are un PIB per capita calculat la paritatea puterii de cumpărare de 13.909 dolari (România are 11.860), potrivit datelor FMI şi este cotat cu cel mai ridicat indice al dezvoltării umane dintre statele ex-sovietice.

Aleksandr Lukaşenko conduce Belarusul din 1994. A câştigat toate cele patru competiţii prezidenţiale la care a participat şi a organizat un referendum prin care a modificat Constituţia ţării, eliminând restricţia de maximum două mandate de preşedinte. În afară de alegerile din ’94, a fost acuzat de fiecare dată de organismele internaţionale de fraudă electorală şi grave încălcări ale drepturilor omului. Ultimul mandat l-a câştigat în 2010 cu aproape 80% din voturi şi apoi a arestat toţi liderii opoziţiei care îl acuzau de fraudă, dar şi pe o parte din cei care au protestat.

Drept urmare a abaterilor grave, Lukaşenko şi echipa sa au interdicţie de a vizita ţările Uniunii Europene, fiind susţinut doar de Rusia şi de restul membrilor Comunităţii Statelor Independente. Fostul preşedinte american George W. Bush îl numea numea “ultimul dictator din Europa”.

1995, 1998 şi 2002 – trei ani ai unui sfârşit previzibil

Regimul autoritar al preşedintelui Lukaşenko este, după cum se ştie, criticat de comunitatea internaţională şi de o serie de organizaţii neguvernamentale din cauza repetatelor încălcări ale libertăţii şi drepturilor omului.

În 1995, după nici un an de la câştigarea mandatului prezidenţial, A. Lukaşenko dizolvă Parlamentul ţării, dominat de opoziţie şi începe să conducă autoritar republica. În 1998 îl arestează pe unul din membrii marcanţi ai opoziţiei, Andrei Klimov, proprietar al unei întreprinderi de construcţii şi deputat în fostul Parlament, condamnat în martie 2000 la 6 ani de închisoare pentru “fraudă financiară şi abuz de putere”.

Pentru a-şi dovedi bunăvoinţa în faţa comunităţii internaţionale, puterea de la Minsk decide după exact doi ani eliberarea condiţionată a lui Andrei Klimov. “Aceşti patru ani m-au schimbat, dar nu m-au înfrânt. Nu sunt vinovat. Cercetările împotriva mea au avut motivaţii politice”, a declarat Klimov la ieşirea din închisoare.

Peste 100 de persoane au fost apoi arestate de forţele de ordine ale republicii duminică 24 martie 2002, în timpul unei manifestaţii interzise, organizată de opozanţii preşedintelui Aleksandr Lukasenko, la sărbătorirea a 84 de ani de la proclamarea Republicii Populare Belarus. Atunci, cca două mii de persoane s-au adunat într-un parc din Minsk, la iniţiativa partidelor de opozitie, înainte de a fi dispersaţi de politiştii care au folosit bastoane de cauciuc. “Oamenii manifestau paşnic. Poliţia nu a avut nici un motiv să acţioneze într-un asemenea mod”, a declarat Valeri Sciukin, membru al unei organizaţii pentru apărarea drepturilor omului, care a participat la miting, fiind el însuşi reţinut de forţele de ordine. O manifestaţie identică s-a desfăşurat în acelaşi timp în oraşul Grodno din vestul ţării, poliţia arestând cca 30 de protestatari.

Măsuri economice neinspirate

În 2010, înainte de alegerile din decembrie, prost informat de consilieri probabil, preşedintele Lukaşenko a mărit salariile bugetarilor cu 50%, în timp ce pensiile au crescut în termeni reali cu 24%, iar creditul cu 38%. Aceasta a destabilizat economia şi a determinat o creştere puternică a deficitului. Balanţa de cont curent a ţării a înregistrat un deficit de 8,5 miliarde euro sau 16% din PIB, în creştere cu 33% faţă de 2009, iar importurile au depăşit exporturile cu 7,42 miliarde dolari.

Politica socialistă a puterii de la Minsk a renaţionalizat activele privatizate după căderea comunismului de tip sovietic în republică şi exercită un control strict asupra preţurilor. Cea mai mare parte a întreprinderilor sunt în mâna statului. La sfârşitul anului 2010, 44,4% din populaţia activă lucra la stat, în timp ce numărul de şomeri era de 0,7%, tipic pentru un stat fost şi care este tot de tip comunist.

În 2009, în prima parte a crizei financiare, aidoma statelor vecine din Europa de Est, Republica Belarus a luat un împrumut de la FMI, în valoare de 3,5 miliarde de dolari.

Pe 23 mai 2011, datorită inflaţiei galopante, un dolar era cotat de Banca Centrală la 3.155 ruble belarusă, un euro la 4.516 ruble belaruse şi o rublă rusească la 113,02 ruble belaruse. Pe 24 mai, Banca Naţională a Belarusului a decis să deprecieze masiv rubla belarusă, astfel că dolarul american a devenit cu 56,3% mai puternic, euro cu 51% şi rubla rusească cu 54%.

Din decembrie 2010, Belarusul a pierdut aproape 50% din rezervele valutare, după ce speculaţiile că ţara urmează să rămână fără valută au determinat populaţia să schimbe rublele în monedă străină. Rezervele valutare erau de 2,8 miliarde dolari în decembrie 2010, pentru ca în mai a.c. să ajungă la 1,44 miliarde. Banca Centrală a anunţat că a întrerupt operaţiunile pe piaţa interbancară şi că a impus o deviaţie de maximum 2% faţă de cursul oficial pentru mediul privat, după ce apăruseră cursuri de schimb alternative. Din acest motiv, Belarusul suferă de un deficit cronic de bunuri importate, după ce firmele nu au mai avut acces la valută pentru a reface stocurile de produse de import.

OPINIILE SPECIALIŞTILOR

-          Rubla este în continuare prea puternică, dar devalorizarea loveşte în consumatorul mediu prin inflaţia importată şi deteriorează puterea de cumpărare. Nu există nici o ieşire uşoară din această situaţie economică şi singura cale este aceea a reformelor majore.

Sanna Kurronen, economist la Danske Bank A/S

-          O implozie economică de genul celei din ’91 este aproape inevitabilă. privatizarea rapidă este unicul mod prin care poate fi evitat dezastrul complet, după modelul sfaturilor date de FMI, Banca Mondială şi Rusia. Fără măsuri de acest gen, dolarul ar urma să ajungă 10.000 de ruble, ceea ce înseamnă hiperinflaţie, şomaj masiv şi sistarea producţiei.

Alexei Moiseev, economistul şef al VTB Capital, ramura de

                                         investiţii a celei de-a doua bănci ruseşti

-          EurAsEc (Comunitatea Economică Euro-Asiatică) va acorda un împrumut de 3 miliarde dolari – 1 miliard din partea Rusiei – din care 800 milioane vor fi eliberate imediat ce vor fi semnate hârtiile.

Vladmir Putin, primul ministru al Rusiei

-          Ne-am înţeles ca sumele din privatizări să nu fie mai mici de 2,5 miliarde dolari pe an sau trebuie prezentat un total de 7,5 miliarde dolari de active privatizate.

Alexei Kudrin, ministrul de finanţe al Rusiei

Iminenţa catastrofei. Cine va suferi? Populaţia!

Deprecierea monedei nu ajută cu nimic statul, din moment ce o mare parte din economie prelucrează bunuri importate. Inflaţia anuală era de 18% în aprilie a.c. iar alimentele s-au scumpit cu 24% faţă de aprilie 2010. După deprecierea masivă din mai situaţia a scăpat de tot de sub control: inflaţia care ar fi fost de cca 20% poate ajunge astfel la peste 30%.

Oamenii au început să formeze cozi pentru a-şi cumpăra bunuri de folosinţă îndelungată, de teama devalorizării. Unul dintre oameni de la coadă declara că economiile sale, ce totalizau 6 milioane de ruble, cumpărau înainte de devalorizare trei frigidere. Acum nu mai cumpără decât unul.

Preţul scutecelor pentru copii a luat-o razna: un pachet costa înainte de devalorizare 69.000 de ruble, iar acum a ajuns să coste 140.000, aproape jumătate din alocaţia de 343.000 de ruble acordată copiilor. Banca Centrală a încercat să limiteze proporțiile inflației prin mărirea dobânzii de politică monetară de la 12% în martie 2011, la 16%, în trei trepte.

Dacă înainte de alegerile din decembrie 2010, Uniunea Europeană promisese Belarusului ajutor financiar de 4,2 miliarde dolari, evenimentele ulterioare i-au lăsat pe oficialii belaruşi doar cu alternativa rusească. De altfel, Lukașenko a fost todeauna mai aproapiat de ruși decât de Europa Occidentală.

Continuându-şi politica imperială, Kremlinul a impus drept condiţie pentru ajutorul financiar solicitat, vânzarea unor active belaruse în valoare de 7,5 miliarde dolari în următorii trei ani, care să limiteze foamea de valută a Belarusiei. La programul de privatizări ruşii ar fi primii abonaţi, ca urmare a legăturilor economice şi politice puternice dintre cele două ţări. Gazele ruseşti tranzitează teritoriul Belarusului spre Vest prin intermediul conductelor Beltransgaz, companie împărţită pe jumătate între Republica Belarus şi Compania rusescă Gazprom. De asemenea, de interes pentru investitorii străini ar putea fi pădurile belaruse, care acoperă 40% din teritoriul țării.

Lukaşenko spune însă că nu va vinde nimic dacă preţul nu este bun. Premierul Mihail Miasnikovich a declarat că încearcă să obţină încă un împrumut de 8 miliarde de dolari de la FMI, aceasta în condiţiile în care Fondul a avertizat fosta republică sovietică că excesele bugetare vor aduce ţara într-o situaţie economică dezastruoasă.

Autor:  Emilian M. Dobrescu

La principale leçon qu’un libéral conséquent doit tirer du succès des socialistes est que c’est leur courage d’être utopiques qui (...) rend chaque jour possible ce qui, récemment encore, semblait irréalisable.

                                                             Friedrich Augustus von Hayek, 1949

Analizăm mai jos, cele două strategii esenţiale ale Uniunii Europene, Strategia de la Lisabona, lansată în oraşul care-i poartă numele în anul 2000 şi revizuită în 2005, precum şi Strategia pentru Dezvoltare Durabilă (SDD), numită “Europa 2020”, lansată în 2001, la summitul de la Gothenburg şi reînnoită în iunie 2006; ultima strategie se adresează unui număr de 7 provocări: schimbări climatice şi energie curată; transport durabil; consum şi producţie durabile; conservarea şi managementul resurselor naturale; sănătate publică; incluziune socială, demografie şi migraţie; sărăcie globală. Reamintim că Strategia Lisabona îşi propunea să transforme UE în “cea mai competitivă economie din lume până în anul 2010”.

Sinergia “mai largă” a celor două strategii

Uniunea Europeană trebuie să îşi reconcilieze obiectivele de ocupare a forţei de muncă şi creştere cu obiectivele pe termen lung legate de mediu, se arăta într-un document al Comisiei Europene care evalueaza Strategia “Europa 2020”, publicat pe 24 iulie 2009; cererea globală de resurse naturale creşte cu repeziciune, rezervele europene de peşte sunt aproape de epuizare, iar pădurile, solurile de plante şi rasele de animale sunt din ce în ce mai ameninţate de schimbările climatice. Având un pachet legislativ adoptat, care se referă la mediu şi energie, UE se consideră în fruntea luptei împotriva schimbărilor climatice şi pentru dezvoltare durabilă, dar “anumite tendinţe nesustenabile persistă în câteva zone”, arată raportul, care evalueaza progresele realizate din momentul în care UE şi-a lansat Strategia de Dezvoltare Durabilă în 2001.

În legătură cu biodiversitatea, executivul UE estimează că pierderea anuală în domeniul serviciilor legate de ecosistem echivalează cu 50 de miliarde de euro, în timp ce pierderea cumulată de bogăţie naturală este estimată la 7 la sută din PIB-ul ţărilor membre UE până în 2050. Raportul lansează o reflecţie în legătură cu modul în care Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE ar trebui să evolueze în viitor şi cum ar putea fi mai bine aliniată cu Strategia Lisabona. Comisia a accentuat în special nevoia de a găsi o sinergie mai largă (subl.ns.) cu Strategia Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă, programată pentru a doua revizuire în 2010. Sunt necesare o mai bună coordonare şi legături mai strânse între schimbarea climatică, energie, durabilitate financiară şi socială – zonele de politici acoperite de ambele strategii. Dar şi Strategia de Dezvoltare Durabilă, Europa 2020, trebuie să fie revizuită pentru a contribui mai bine, conform obiectivelor acesteia, la o “trecere rapidă către o economie cu emisii reduse şi consum de energie redus, bazată pe tehnologii eficiente din punctul de vedere al energiei şi resurselor, pe transport sustenabil şi treceri către comportamente de consum sustenabile.

SITUAŢIA ECONOMICĂ ÎN PRINCIPALELE ŢĂRI MEMBRE UE în 2010

                    GERMANIA

                    Guvernul a anunţat reducerea cheltuielilor publice cu 80 miliarde euro), ceea ce implică reducerea cu 15

mii locuri de muncă în sectorul public în următorii 4 ani.

                    ITALIA

Guvernul italian a aprobat în iunie 2010, măsuri de austeritate în valoare de 24                     miliarde euro pentru anii

2011-2012. Dar publicul italian nu este deloc încântat de acestea.

                    MAREA BRITANIE 

                    Trece prin dificultăţi fiscale “formidabile” (Fitch Rating) şi este necesară o strategie de consolidare        puternică pe termen mediu.

                    PORTUGALIA

Datoriile totale din Portugalia erau în iunie 2010 de 331% din PIB, faţă de doar                     224% pentru Grecia.

SPANIA

Fitch Ratings a retras Spaniei statutul său AAA, ceea ce a împins-o la marginea uitării financiare. Ce a

determinat obiectiv agenţia de rating să-I diminueze clasificarea acordată Spaniei? Iată doar trei motive:

şomajul din această ţară este mai mare de 20% (la jumătatea anului 2010 existau 4,6 milioane de oameni

fără locuri de muncă în Spania); în Spania există 1,6 milioane proprietăţi nevândute, de şase ori mai mult

faţă de nivelul existent pe cap de locuitor în Statele Unite; datoria totală publică şi privată din Spania a

atins 270% din PIB.

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ a avertizat că băncile din zona Euro s-ar putea confrunta cu până

la 195 de miliarde euro pierderi în timpul unui posibil “al doilea” val de probleme economice în             următoarele 18 luni (începând cu a doua jumătate a anului 2010).

Principala temere rămâne extinderea crizei datoriilor statelor periferice din zona euro.

Strategia Europa 2020

Comisia Europeană a prezentat şi adoptat pe 3 martie 2010, Strategia Europa 2020 pentru ieşirea din criză şi pregătirea economiei ţărilor membre UE pentru deceniul următor. Strategia identifică trei factori cheie pentru creşterea economică, de aplicat la nivelul UE şi la nivel naţional: o creştere inteligentă (prin cunoaştere, inovare, educaţie şi societate digitală), o creştere durabilă (producţie mai competitivă, utilizare mai eficientă a resurselor) şi o crestere economică favorabilă incluziunii (o mai mare participare la piaţa forţei de muncă, lupta împotriva sărăciei). La lansare, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene a declarat: „Miza strategiei Europa 2020 este legată de ceea ce trebuie să facem astăzi şi mâine pentru a reaşeza economia UE pe drumul cel bun. Criza a scos la lumină probleme fundamentale şi tendinţe lipsite de viabilitate pe care nu le mai putem ignora. Europa are un deficit de creştere care ne pune viitorul în pericol. Trebuie să ne rezolvăm în mod decisiv vulnerabilităţile şi să fructificăm numeroasele noastre avantaje. Avem nevoie să construim un nou model economic, bazat pe cunoaştere, pe o economie cu nivel redus de emisii de carbon şi cu un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă. Această bătălie necesită mobilizarea tuturor părţilor interesate din Europa”.

Europa trebuie să înveţe din experienţa crizei economice şi financiare globale. Economiile noastre sunt intrinsec legate. Nici un stat membru nu poate aborda eficient provocările globale printr-o acţiune izolată. Suntem mai puternici atunci când lucrăm împreună, iar reuşita ieşirii din criză depinde, prin urmare, de o strânsă coordonare a politicii economice. Imposibilitatea realizării acestui lucru ar putea conduce la un „deceniu pierdut” de declin relativ, la o deteriorare permanentă a creşterii şi la niveluri ridicate de somaj structural.

Progresele realizate în direcţia acestor obiective vor fi măsurate prin intermediul a cinci indicatori de referinţă, reprezentativi la nivel de UE, pe care statele membre sunt invitate să-i “traducă” în indicatori de referinţă naţionali, care să reflecte indicatorii europeni propuşi să fie atinşi:

-          75% din populaţia în vârstă de 20-64 de ani trebuie să fie angajată;

-           3% din PIB-ul UE trebuie să fie investit în cercetare şi dezvoltare;

-           obiectivele climatice şi energetice „20/20/20” trebuie să fie îndeplinite, adică 20% din energia consumată să fie din surse regenerabile, iar volumele de noxe emise în atmosferă să se diminueze cu 20% până în 2020;

-          ponderea abandonului şcolar timpuriu trebuie să fie sub 10%, iar cel puţin 40% din generaţia tânără trebuie să aibă studii universitare;

-          trebuie redus cu 20 de milioane numărul persoanelor expuse riscului sărăciei.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, Comisia propune o Agendă Europa 2020 constând dintr-o serie de iniţiative-pilot. Printre acestea se află:

-          o uniune a inovării – reorientarea cercetării-dezvoltării şi a politicii de inovare către provocările majore, reducând în acelaşi timp distanţa dintre conceperea ştiinţifică a unui bun şi lansarea acestuia pe piaţă;

-          progamul “Tineretul în mişcare” – urmăreşte creşterea calităţii şi a atractivităţii internaţionale a sistemului european de învăţământ superior, prin promovarea mobilităţii studenţilor şi a tinerilor profesionişti;

-          o agendă digitală pentru Europa, prin asigurarea unor avantaje economice şi sociale durabile, pe baza unei pieţe unice digitale construită pe internet ultra rapid; toţi europenii trebuie să aibă acces la internet de mare viteză până în 2013;

-          o Europa care îşi utilizează eficient resursele, incluisv cele regenerabile, cu emisii reduse de carbon în atmosferă;

-          o politică industrială care să promoveze creşteree economică verde;

-          o agendă pentru noi competenţe şi locuri de muncă;

-          o platformă europeană împotriva sărăciei.

Obiectivele, indicatorii de referinţă şi iniţaitivele pilot sunt pietrele unghiulare ale Strategiei Europa 2020, care o recomandă ca pe unica strategie viabilă de urmat pentru ţările membre UE.

Situaţia la jumătatea anului 2010

               Guvernul german a anunţat că are rezerve faţă de proiectul Comisiei Europene pentru noua strategie economică a Uniunii Europene, aşa-numita Strategie Europa 2020. Cancelarul german Angela Merkel a criticat, într-o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, intenţia de legare a noilor obiective economice de controlul strict al respectării Pactului de Stabilitate şi Creştere, care politizează inutil supravegherea bugetară. Merkel a anunţat că ţara sa îşi va da acordul pentru această nouă strategie numai dacă obiectivele exprimate în cifre concrete “vor putea fi influenţate de guverne şi vor putea fi atinse în decurs de mai puţini ani”. Aceasta aminteşte de situaţia din 2000, când s-a stabilit ca procentul din PIB alocat cercetării şi dezvoltării să crească până la 3% până în 2010, însă în prezent, media la nivelul UE este de doar 1,9% (în acest caz, statele exercită doar o influenţă redusă asupra economiei). Nici obiectivul de a creşte procentul de ocupare a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani de la 69% la 75% până în anul 2020 nu depinde numai de guvernul ţării în cauză.

               Strategia “Europa 2020” are la bază experienţa şi rezultatele nesatisfăcătoare obţinute de ţările membre UE cu Strategia Lisabona, adoptată în anul 2000 şi revizuită din pricina insucceselor obţinute în 2005. Criza economică începută în 2008 a adus ţărilor membre UE o uşoară redresare economică în 2009, dar în anul 2010 a năruit definitiv încrederea europenilor în construcţii strategice. Strategia “Europa 2020” se bizuie efectiv pe entuziasmul unor lideri europeni care trăiesc, se pare, departe de problemele cotidiene ale cetăţenilor din ţările lor sau din ţările membre UE.

OPINII… OPINII…

-                 Oamenii au fost păcăliţi de tendinţele de renaţionalizare şi o politică din ce în ce mai provincială.          Oamenii cred că pot rezolva cel mai bine problemele pe cont propriu, în propria lor ţară.

Manfred Weber, liderul adjunct al grupului Partidul Popularilor European Parlamentul European

-                 Europa suferă de un vid de conducere la ora sa de criză. Acest lucru este evident mai ales la Bruxelles,

centrul de control al UE. În momentul cel mai ameninţător al crizei, cei aflaţi la cârmă la Bruxelles sunt

figuri pale şi slabe.

Markus Ferber, şeful grupului UCS din Parlamentul European

-             Ca şi în cazul predecesoarei Strategiei Europa 2020, Strategia Lisabona, semnul întrebării stă deasupra       realizării acesteia. Consiliul European este foarte important să demonstreze rigoare şi ambiţie în conducerea implementării şi monitorizării procesului. În cele din urmă, totul se reduce la angajamentul politic.

Cele cinci ţinte propuse de comisie sunt apreciate de Eurochambres ca fiind un plan de afaceri solid, dar      organizaţia arată că aceste priorităţi şi ţinte se vor dovedi lipsite de sens dacă guvernele naţionale       nu le       urmăresc riguros prin agendele lor naţionale.

Arnaldo Abruzzini, secretarul general al EUROCHAMBRES, organizaţia europeană a camerelor de comerţ

-          Propunerile Comisiei nu sunt suficient de verzi (ecologice) şi nici suficient de puternice în materie de slujbe şi politică socială, iar per ansamblu sunt prea timide. În ciuda unui angajament binevenit pentru combaterea sărăciei, Comisia nu şi-a folosit niciodată toată energia pentru crearea unei politici sociale puternice. Este clar că avem o sarcină importantă în următorii ani, de a pune oamenii, şi nu piaţa, pe primul loc.

Stephen Hughes, vicepreşedintele social-democraţilor în domeniul afacerilor economice şi sociale

Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din PE (ALDE) a salutat propunerile Comisiei, spunând că obiectivele propuse sunt “ambiţioase şi realiste”. Totuşi, grupul a arătat că strategia are nevoie de “mai mulţi dinţi” pentru a se asigura că este implementată la nivel naţional. “Accentul din strategia Europa 2020 atinge cu siguranţă coarda potrivită” a spus liderul ALDE, Guy Verhofstadt. Dar el a mai spus că este convins că CE trebuie să se afle şi mai mult la cârma strategiei.

            European Policy Centre, un think-tank bruxellez, a pus sub semnul întrebarii dacă UE are “uneltele” pentru a-şi realiza obiectivele ambiţioase: “Privind ţintele, se pare că uneltele de realizare se găsesc mai ales la nivelul statelor membre, astfel încât rămâne de văzut cât de mult îşi vor potrivi statele membre acţiunile cu aspiraţiile de această dată”.

Organizaţia ecologistă mondială World Wilde Found (WWF) subliniază că Europa 2020 are “puţină ambiţie”. “Salutăm unele dintre elementele mai curajoase precum eficientizarea resurselor, dar nu există destulă ghidare pentru o astfel de strategie pe termen lung” se arată într-un comunicat al WWF.

Obiectivele ambitioase urmarite de strategia Europa 2020 presupun trecerea la un nou nivel de conducere şi responsabilitate. Rolul Parlamentului European va fi, de asemenea, amplificat.

Regândirea modelului de dezvoltare a UE

În 2020, un sfert din populaţia UE va avea mai mult de 65 de ani. Cum va funcţiona atunci economia europeană, când resursele naturale în continuă scădere nu vor mai putea satisface nevoile noastre de energie? Un proiect de cercetare al UE a pus la punct tehnologii de simulare utilizate pentru prognozarea interacţiunea dintre populaţiile diferite de actori economici, cum ar fi gospodăriile şi societăţile comerciale, băncile şi cei care au solicitat credite, patronii şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Toţi aceştia interacţionează şi sunt în permanentă concurenţă în viaţa reală şi în modelul realizat; atribuind fiecărui agent simulat un comportament individual şi realist, precum şi interacţiuni care să ilustreze evoluţia pietelor, simulările modelului la scară europeană pot testa mai bine noile politici care trebuie să răspundă viitoarelor provocări ale societăţilor din statele membre.

Rezultatele acestui proiect de cercetare vin în completarea statisticilor şi ipotezelor economice tradiţionale referitoare la reacţia actorilor economici, permiţând mai buna testare a efectelor unei politici asupra oamenilor în momentul în care aceasta este încă în faza de elaborare. Tehnologia de simulare utilizează experimente pe calculator pentru a se concentra pe relaţia dintre populaţii mari de actori economici de pe numeroase pieţe interconectate. Fiecare gospodărie individuală, societate comercială sau bancă supusă simulării va lua decizii diferite, ca răspuns la diversele politici monetare, fiscale sau în favoarea inovării adoptate, iar fiecare individ introdus în simulare va decide ce parte din salariu să fie afectată economiilor, cheltuielilor sau investiţiilor proprii. Aceasta înseamnă că impactul unei politici, aplicate pe o piaţă la un anumit moment va fi evaluat numai ţinându-se cont de toţi aceşti factori.

Ştiintele economice tradiţionale şi simulările efectuate până în toamna lui 2008, în statele membre UE nu au reuşit să prevadă efectul de domino al crizei creditelor asupra economiei mondiale. Acest program pune în evidenţă comportamentul diferit al băncilor urmărind o gamă largă de factori, cum ar fi nivelul rezervelor raportat la investiţii, obiceiurile de consum/investiţii şi economii ale depunătorilor, precum şi factorii psihologici, cum ar fi încrederea în piaţă. Este necesar să cunoască mai bine, prin intermediul unor scenarii succesive, modul în care reformele monetare şi fiscale adoptate afectează băncile şi clienţii acestora, pentru a-i putea avertiza astfel mai bine pe factorii de decizie cu privire la amploarea impactului unei crize financiare asupra economiei reale. Programul poate simula diverse scenarii pentru o populaţie mai în vârstă, pentru anumite valori ale şomajului sau în ţări membre UE cu resurse din ce în ce mai limitate de energie. Conectând astfel, sute de mii de mici actiuni si reactii simulate din intreaga economie, programul poate oferi factorilor de decizie o imagine mai bună şi mai cuprinzătoare a impactului politicilor adoptate asupra vieţii şi activităţii oamenilor. Proiectul a fost testat timp de trei ani de economişti şi informaticieni de la opt universităţi din Italia, Franţa, Germania, Turcia şi Regatul Unit al Marii Britanii, având ca rezultat crearea unei platforme, denumită EURACE, care funcţionează cu ajutorul tehnologiei de simulare FLAME (Flexible Large-scale Agent Modelling Environment). Comisia Europeană a luat decizia de a mări finanţarea pentru acest tip de proiecte şi a cerut ţărilor membre UE să investească mai mult în cercetarea cu grad mare de risc pentru a ajunge din urmă Statele Unite, China şi Japonia.

Este imperativ ca UE şi România, ca ţară membră a UE, să-şi reconcilieze politicile economice şi financiare aplicate, în concordanţă cu obiectivele urmărite pe termen mediu şi lung. Cererea de resurse creşte cu repeziciune, rezervele naturale ale majorităţii ţărilor europene sunt pe sfârşite, iar pădurile şi solurile sunt din ce în ce mai ameninţate de schimbările climatice şi de lipsa de reacţie adecvată a majorităţii cetăţenilor şi instituţiilor. Cu pachetul legislativ adoptat în prima parte a anului 2009 – care se referă la mediu şi energie – UE se află în fruntea luptei împotriva schimbărilor climatice şi pentru dezvoltare durabilă, dar unele tendinţe nesustenabile persistă[1].

Este necesară relansarea reflecţiei publice în legătură cu modul în care SDD a UE ar trebui să evolueze în viitor şi cum ar putea fi mai bine aliniată cu alte strategii întrepătrunse ale UE şi ale ţărilor membre. Sunt necesare, de asemenea, mai bune coordonări şi legături mai strânse între schimbările climatice, energie, reglementare financiar-bancară şi dezvoltare socială – zonele de politici acoperite la nivelul UE, atât de SDD, cât şi de Strategia Lisabona. De asemenea, în România există mai multe tipuri de politici, dar mai ales de strategii sectoriale, care abundă în ultimul deceniu, fără o finalitate coexistentă.

Astfel, SDD a UE şi SDD a României trebuie revizuite şi redenumite pentru a contribui mai bine la o trecere rapidă către o societate a cunoaşterii, cu emisii reduse şi consum de energie redus, bazată pe tehnologii eficiente din punctul de vedere al energiei şi resurselor, pe transport sustenabil şi educarea populaţiei şi instituţiilor către comportamente de consum sustenabile. Este nevoie urgentă de o redefinire a politicilor educaţionale (subl. ns.), a politicilor culturale şi a achiziţiilor necesare spiritului uman în acest nou context, al societăţii cunoaşterii liber înţelese şi acceptate pentru a limita efectele profundei crize economice, ecologice, social-politice şi cultural-spirituale, care marchează planeta, continentul şi ţările noastre.

Apreciem că UE trebuie să aibă o singură Strategie de Dezvoltare, care să cuprindă principalele orientări de politici economice (inclusiv financiar-bancare, social-politice şi cultural-spirituale ale ţărilor membre şi UE în ansamblul său. Este necesar ca cetăţenii şi instituţiile, abilitate şi recunoscute prin lege, să adopte rapid şi să aplice aceste politici, la a căror discuţie publică şi-au adus contribuţia prin mecanismele democratice naţional, european şi global.

1. Granturile Spaţiului Economic European (SEE)

Acordul de includere a României în Spaţiul Economic European (SEE) a fost semnat în luna iulie 2007. Prin Acordul SEE, trei ţări care nu sunt membre ale Uniunii Euroopene – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein – dar care participă la Piaţa Internă Comună, acordă sprijin financiar României şi altor ţări din centrul şi estul Euroopei în vederea susţinerii coeziunii economice şi sociale în Euroopa. Rundele de finanţare au fost lansată pentru perioada 2009-2011 şi 2012-2014, fiind prevăzută alocarea pentru România a încă 306 milioane euroo, pentru dezvoltarea coeziunii economice şi sociale în ţara noastră.

Instituţiile care reprezintă sectorul guvernamental şi neguvernamental din România sunt încurajate să participe la sesiunea de consultare online asupra principalelor aspecte care vizează implementarea eficientă a fondurilor disponibile. Sprijinul acordat sectorului ONG prin Granturile SEE şi norvegiene are scopul de a consolida dezvoltarea societăţii civile din statele beneficiare şi de a contribui la întărirea echităţii sociale, a democraţiei şi a dezvoltării durabile.

Programele financiare Mecanismul Financiar Spaţiul Economic European (Granturile SEE) şi Programul Norvegian de Cooperare cu Romania (Norway Grants) oferă României posibilitatea de beneficia de finanţare în valoare totală de 98,5 milioane euroo în perioada 2009-2011. Prin cele două programe sunt finanţate proiecte derulate de instituţii, companii şi organizaţii neguvernamentale din România într-o serie de sectoare prioritare: energie, mediu, producţie sustenabilă, resurse umane, sănătate şi protecţia copilului, conservarea patrimoniului cultural.

Proiectele finanţate prin Mecanismul Financiar SEE şi Programul Norvegian de Cooperare cu România (Norway Grants) sunt în curs de implementare. În cadrul fiecăruia dintre celor două scheme financiare sunt finanţate proiecte pe patru sectoare prioritare, după cum urmează:

-        granturile SEE pentru: protecţia mediului (10 proiecte aprobate, cu o valoare totală de 12,7 mil. euro); patrimoniu cultural (6 proiecte aprobate, cu o valoare totală de 8 mil. euro; sănătate şi îngrijirea copilului (11 proiecte aprobate, cu o valoare totală de 14 mil. euro; resurse umane şi dezvoltarea capacităţii administrative (13 proiecte aprobate, cu o valoare totală de 5,7 mil. euro);

-        granturile norvegiene pentru: eficienţă energetică (3 proiecte aprobate, în valoare totală de 4,2 mil. euro; sănătate (5 proiecte aprobate, în valoare totală de 7,9 mil. euro; producţie sustenabilă (14 proiecte aprobate, în valoare totală de 22 mil. euro; mediu (7 proiecte aprobate, în valoare totală de 8,2 mil. euro).

Informaţii cheie despre fiecare proiect în parte, finanţat printr-unul din cele două mecanisme, sunt oferite  în broşura de prezentare a Ambasadei Norvegiei intitulată: “Programe finanţatede Islanda,Liechtensteinşi Norvegia în România. Solidaritate. Oportunitate. Cooperare”.

Prin Granturile SEE şi norvegiene pentru perioada 2009-2014, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein vor contribui cu cel puţin 100 milioane EURO la noile programe adresate societăţii civile din Euroopa Centrală şi de Sud, din care minimum 30 milioane vor fi alocate României.

Pe baza evaluărilor şi a experienţei acumulate ca urmare a asistenţei acordate sectorului ONG prin Mecanismului Financiar SEE în perioada 2004-2009, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein au pregătit un set de propuneri vizând sprijinirea sectorului ONG în perioada 2009-2014. Acestea au constituit, timp de şase săptămâni, subiectul unui exerciţiu de consultare online, care dă posibilitatea actorilor din societatea civilă, provenind atât din statele beneficiare, cât şi din cele donatoare, să-şi expună părerea cu privire la modul de administrare şi la scopul asistenţei pentru ONG-uri. Reprezentanţii societăţii civile au fost încurajaţi să-şi facă părerea şi viziunea cunoscute, în vederea promovării actualei scheme de asistenţă financiară pentru ONG-uri. Apreciem că un sistem similar de consultare a instituţiilor guvernamentale şi a altor instituţi ale societăţii civile ar trebui promovat de statele ofertante de granturi,Islanda,Liechtensteinşi Norvegia.

În perioada actuală, 2009-2011, Fondul ONG din cadrul Mecanismului Financiar SEE a finanţat peste 100 de proiecte din sectorul ONG, suma totală oferită pentru finanţarea lor fiind de 5 milioane euro. O mare parte din proiectele finanţate au fost încheiate, celelalte fiind în diverse stadii de implementare. Administratorul Fondului ONG SEE este Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Apreciem că ar fi foarte interesante de dezvoltat colaborări punctuale pe proiecte diferite între instituţii guvernamentale, didactice şi instituţii neguvernamentale.

Prin intermediul celor două programe, Granturile norvegiene şi Granturile SEE, statele din Spaţiul Economic European SEE-EFTA, respectiv Norvegia, Liechteinstein şi Islanda, au alocat României sprijin financiar nerambursabil în valoare totală de 98,5 milioane pe perioada 2007-2009 pentru finanţarea de proiecte în sectoare cheie pentru dezvoltarea socială şi economică a ţării, cum ar fi mediu, eficienţă energetică, producţie sustenabilă, sănătate şi protecţia copilului, conservarea patrimoniului cultural şi dezvoltarea resurselor umane. 30 de proiecte bilaterale – prezentate în broşura Ambasadei Norvegiei, “Programe finanţatede Islanda,Liechtensteinşi Norvegia în România. Solidaritate. Oportunitate. Cooperare” – au fost selectate dintr-un total de 182 de aplicaţii primite şi aprobate spre finanţare în cadrul primului Program Norvegian de Cooperare pentru România, finanţat de Norvegia. Programul a fost iniţiat ca parte a Acordului de Extindere a Spaţiului Economic Euroopean, în scopul sprijinirii creşterii economice şi dezvoltării sustenabile şi a consolidării relaţilor bilaterale dintre România şi Norvegia. Valoarea totală a fondurilor acordate s-a ridicat la 48 milioane de euro. Fondurile au fost alocate pentru trei tipuri de proiecte: sprijin pentru deplasări, sprijin pentru pregătirea de proiecte, precum şi pentru dezvoltarea de proiecte individuale  – primele două categorii reprezentând etape pregătitoare pentru cea de-a treia categorie, a proiectelor individuale mai ample. Cele patru domenii prioritare cuprinse în program sunt mediu, eficienţă energetică, producţie sustenabilă şi sănătate. Programul are drept cerinţă obligativitatea dezvoltării unui parteneriat între entităţi din Norvegia şi entităţi din România şi este administrat de compania de stat Innovation Norway, în colaborare cu Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor Structurale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, ca Punct Naţional de Contact.

În cadrul celui de-al doilea program, 2009-2011, Mecanismul Financiar SEE, au fost aprobate 40 de proiecte individuale pentru finanţare nerambursabilă în valoare de 50,5 milioane de euro, din care 47,5 milioane de euro reprezintă contribuţia Norvegiei. Din totalul de 40 proiecte aprobate, 10 sunt proiecte pe sectorul de mediu, 6 proiecte pe sectorul de patrimoniu cultural, 13 proiecte în domeniul resurselor umane şi al dezvoltării capacităţii administrative şi 11 proiecte pe sectorul de sănătate şi protecţia copilului. De asemenea, în cadrul Mecanismul Financiar SEE, există încă două tipuri de programe de granturi: Fondul pentru ONG-uri (cu un buget total de 5 milioane de euroo) şi Fondul pentru burse (cu un buget total de 1,1 milioane de euroo). În cadrul Fondului ONG, 46 de proiecte au fost aprobate în prima rundă de finanţare, în valoare totală de 1.758.182 de euro. 69 de organizaţii neguvernamentale româneşti au fost selectate în a doua rundă de apeluri a Fondului ONG din cadrul Mecanismului Financiar SEE; 2.825.711 euro sunt puşi la dispoziţia societăţii civile din România prin finanţarea de proiecte în următoarele sectoare: consolidarea democraţiei, copii şi tineret – oportunităţi pentru implicare în comunitate, o societate implicată – includere socială, acces la servicii sociale, mediu şi patrimoniu cultural.

            Burse pentru stagii de cercetare în Norvegia

Studenţii, doctoranzii şi tinerii cercetători din România şi RepublicaMoldovapot aplica să obţină granturi pentru efectuarea unor stagii de cercetare în Norvegia, în cadrul programului Yggdrasil.

Programul acoperă toate ariile de studiu/cercetare. Studenţii doctoranzi şi tinerii cercetători afiliaţi unei instituţii de învăţământ superior sau institut de cercetare pot efectua stagii cu o perioadă cuprinsă între 1 lună şi 10 luni, în anul academic 2011/2012, cu o bursă individuală de aproximativ 1.500 euro/ lună.

Termenul limită pentru înscriere este 16 februarie 2011 (acelaşi termen va fi şi în anii următori), pentru stagii care încep cel mai devreme în toamna anului 2011 şi acest termen va fi valabil în fiecare an pentru anul respectiv. Aplicaţiile trebuie trimise prin intermediul sistemului electronic, urmând ca rezultatele să fie comunicate direct beneficiarilor în luna aprilie a anului în cauză.

Lansat de Institutul de Cercetare din Norvegia, programul de mobilitate Yggdrasil are ca scop tranformarea Norvegiei într-o destinaţie de cercetare atractivă pentru studenţi şi doctoranzi din toate domeniile[1].

2. Granturile olandeze

MATRA este un program finanţat de Ministerul Afacerilor Externe din Olanda, compus dintr-o gamă largă de componente ce sprijină procesul de transformare socială ce are loc în Europa Centrală şi de Est. Unul din componentele programului MATRA este Programul de Granturi Mici (Matra Small Embassy Projects Programme), cunoscut şi sub denumirea de Matra-KAP, implementat prin intermediul Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti.

Beneficiari ai acestui program pot fi autorităţi publice locale, instituţii şi agenţii, organizaţii neguvernamentale cu personalitate juridică stabilită în România. Activităţile ce pot fi finanţate în cadrul programului MATRA trebuie să poată fi incluse în cadrul uneia sau mai multora din următoarele sectoare: legislaţie şi justiţie, administraţie publică/ordine publică, informaţii publice/media, drepturile omului/minorităţi, protecţia mediului, întărirea capacităţii ONG-urilor, politici sociale şi de ocupare a forţei de muncă, sănătate, educaţie, cultură, bunăstare şi dezvoltarea de politici în vederea asigurării de locuinţe.

Există câteva domenii considerate prioritare, precum: anticorupţie, combaterea traficului de fiinţe umane, sustenabilitatea organizaţiilor neguvernamentale, iniţiative legate de diferenţele de gen care să vizeze o schimbare structurală în situaţiile existente în sectorul egalităţii de şanse, cultura ca instrument al democratizării şi transformării sociale, drepturile omului.

Fondurile disponibile în cadrul programului Matra-KAP sunt limitate şi, prin urmare este posibil ca unor propuneri de proiect să le fie refuzată finanţarea, chiar dacă acestea îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate. Suma maximă care se acordă pentru finanţarea unui proiect în cadrul acestui program este de 15 de euro. Beneficiarul sprijinului acordat trebuie să contribuie financiar şi/sau în natură la implementarea proiectului. Durata de implementare nu poate depăşi 12 luni.

Modalitatea de aplicare pentru obţinerea unui spirijin financiar în cadrul acestui program prevede trimiterea Formularului de Aplicare pe adresa Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos în Romania, str. Aleea Alexandru 20, 011823 Bucureşti, sector 1. Propunerile de proiect trebuie să fie înaintate Ambasadei în scris, în limba engleză, într-un singur exemplar şi trebuie să conţină toate datele solicitate. Formularul de Aplicare, împreună cu informaţiile referitoare la modul de completare a acestuia şi la anexele solicitate, precum şi alte informaţii utile, referitoare la procedura de aplicare, sunt accesibile pe adresa web a Ambasadei: www.netherlandsemb.ro

            Din anul 2009, programul MATRA se adresează şi instituţiilor din Republica Moldova, cu care se poate colabora. Programul Matra KAP (Programul Transformări Sociale), este finanţat în acest caz de către Ministerul Afacerilor Externe al Olandei şi Ambasada Regatului Olandei la Kiev (Ucraina) şi invită organizaţiile non-guvernamentale din Republica Moldova să prezinte spre finanţare propuneri de proiecte axate pe programe de instruire şi ateliere de lucru îndreptate spre dezvoltarea diplomaţiei civice şi abilităţilor de lobby ale organizaţiilor neguvernamentale. În cadrul concursului pot să participe ONG şi institute de cercetare (think-tank-uri) înregistrate oficial şi cu experienţă, care au posibilitatea sau capacitatea de a implica formatori şi experţi cu pregătire relevantă în domeniu pentru a desfăşura activităţi de informare/instruire şi schimb de practici pozitive cu organizaţiile începătoare în domeniu. Contribuţia maximă solicitată pentru este tot de 15 mii de euro, care pot fi cheltuiţi în legătură cu scopul şi activităţile planificate. Contribuţia proprie a solicitantului (materială sau financiară)  trebuie să fie de cel puţin 10% din bugetul total al proiectului. Durata maximă a proiectului, tot 12 luni. Cererea de finanţare (în limba engleză sau rusă) urmează a fi expediată prin poştă către Ambasada Regatului Olandei la Kiev.

3. Granturi acordate de Guvernul Japoniei

1. Îngrijorat de eroziunea marină accentuată a plajelor ţării noastre la Marea Neagră[2], Guvernul României a solicitat în 2005 Agenţiei Japoneze de Colaborare Internaţională (JICA), care are o bogată experienţă în acest domeniu, să facă un studiu pentru protecţa şi reabilitarea litoralului românesc şi să recomande măsurile necesare pentru protejarea şi recuperarea plajelor de pe coasta Mării Negre.

Echipa japoneză de experţi, cercetători şi tehnicieni, condusă de dr. Yoshini Goda, consilier special al companiei Ecoh, împreună cu JICA, au început cercetările în mai 2005, finalizând studiul în aprilie 2007, sprijinul financiar al Japoniei pentru elaborarea studiului de fezabilitate fiind de 3,8 milioane dolari. Soluţia gândită şi propusă de echipa japoneză este ca plajele să fie protejate şi recuperate printr-un supliment de câteva sute de metri cubi de nisip, reabilitarea digurilor existente şi construirea unor bariere de diguri subacvatice. Pentru executarea acestui proiect, lucrările ar urma să fie derulate în perioada 2007-2020, iar valoarea totală a investiţiei a fost estimată la 316 milioane euroo.

 Alte exemple:

2. „Grant Assistance for Grassroots/Human Security Projects”, acordat Spitalului Judeţean de Urgenţa Alexandria, judeţul Teleorman, ceremonia de semnare a contractului de grant în cadrul programului de finanţare nerambursabilă având loc la 15 octombrie 2008.

Valoarea finanţată prin contract 59.977 euro (9.836.228 yeni). Părţile semnatare ale grantului au fost Ambasada Japoniei din România şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria.

Descrierea proiectului: Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria este unul dintre cele mai importante spitale din judeţul Teleorman, aflat în sudul României. Până acum mulţi dintre pacienţii secţiei de ortopedie erau transferaţi la spitale din Bucureşti pentru că în sala de operaţie ortopedică nu puteau fi efectuate anumite feluri de operaţii din cauza lipsei de aparatura medicală performantă. Prin acest proiect, guvernul Japoniei a donat o masă de operaţie ortopedica, o lampă pentru sala de operaţie şi un electrocauter.

La ceremonia de semnare a grantului, E.S. domnul ex-ambasador Higashi a afirmat că ”în oraşul Alexandria au locuit 4 voluntari japonezi trimişi de Agenţia Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA), care au lucrat în domenii precum tehnologia informaţiei, promovarea culturii japoneze şi medicină. Iar, în anul 1998 compania japoneză Koyo a preluat fabrica de rulumenţi din acest oraş. Aşadar, putem spune că în Alexandria colaborările româno-japoneze au avut loc nu numai în sectorul public, ci şi în mediul privat. Sperăm ca astfel de relaţii să se dezvolte în continuare”.

3. Grant cultural – Donaţie de echipamente de restaurare şi conservare de ultimă generaţie pentru Arhiva Naţională de Filme (ANF), semnat pe 21 octombrie 2008. Grantul, în valoare de 366 mii de euro a fost folosit pentru achiziţionarea de echipamente moderne pentru restaurarea şi conservarea filmelor de către Arhiva Naţională de Filme. S-a contribuit astfel la îmbunătăţirea condiţiilor de păstrare a filmelor, în special a filmelor istorice şi culturale de patrimoniu, la predarea lor în stare bună către generaţiile următoare şi la dinamizarea activităţii viitoare a instituţiei.

În cadrul ceremoniei, fostul ambasador al Japoniei în România, E.S., D-l Yoshinobu Higashi a menţionat că „prin această donaţie, Japonia contribuie la activitatea de restaurare şi păstrare a filmelor prin echipamentele oferite şi, prin aceasta contribuie de fapt, la păstrarea patrimoniului istoric şi cultural al României”. Realizarea acestei donaţii duce la diversificarea activităţilor ANF şi există speranţa ca, prin intermediul ANF, pe viitor, schimburile culturale ale ţării noastre cu Japonia să fie şi mai dinamice.

4. Grant ştiinţific – Seminar de Management Japonez, cu tema „Cultura corporatistă a companiei Honda – încercări, creativitate şi inovaţie”, desfăşurat în zilele de 13 şi 14 octombrie 2010 la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti şi la Universitatea Bucureşti; seminarul a fost susţinut de Saburo Kobayashi, profesor la Şcoala Postuniversitară de Management Strategic a Universităţii Chuo din Japonia.

Începând cu anul 2010, Guvernul Japoniei oferă următoarele burse de studiu („undergraduate student”) pentru elevii/studenţii care vor să urmeze o facultate în Japonia, cu începere din aprilie 2010; durata studiilor: 5-6 ani. Guvernul Japoniei suportă integral plata şcolarizării. Formularele se pot ridica de la sediul Ambasadei Japoniei sau se pot descarca de pe site-ul Ambasadei Japoniei.

Candidaţii pentru bursele „undergraduate student” trebuie să fie absolvenţi de liceu cu rezultate foarte bune, să fie născuţi între 2 aprilie 1988 şi 1 aprilie 1993;
să aibă disponibilitatea de a învăţa limba japoneză şi de a studia în limba japoneză;
să fie în perfectă stare de sănătate fizică şi mentală. Nu sunt eligibili aplicanţii care sunt cadre militare sau în serviciul armatei, care au beneficiat sau beneficiază de o altă bursă, alta decât o bursă a Guvernului Japoniei, sunt deja studenţi la o universitate din Japonia în momentul aplicării.

Documente necesare pentru înscriere trebuie să fie completate/traduse în limba engleză. Ambasada Japoniei în România face selecţia dosarelor depuse de candidaţi. Disciplinele de examen sunt în funcţie de facultatea aleasă şi-anume: a)
pentru ştiinţe sociale şi umaniste: matematică, limba engleză şi limba japoneză; b)
pentru ştiinţe din domeniul politehnic: matematica, limba engleză, fizică, chimie, limba japoneză; c) pentru ştiinţe din domeniile farmacie, medicină umană, medicină veterinară, stomatologie, ştiinţe agricole): matematică, limba engleză, chimie, biologie, limba japoneză. Selectia finală se face la Ministerul Educaţiei din Japonia, pe baza dosarelor trimise de la Bucureşti.

4. Programul de Granturi Mici (PGM) al Băncii Mondiale

Programul este derulat de Biroul Băncii Mondiale în Romania, începând din anul 1999 şi se concentrează pe organizaţiile de la nivelul comunităţii, cu precădere din oraşele mici şi zonele rurale, precum şi pe grupurile marginalizate de populaţie, persoanele în vârstă şi cele cu dizabilităţi.

PGM urmăreşte să dea grupurilor sărace şi marginalizate de populaţie posibilitatea de a-şi face auzită vocea şi mări influenţa în procesele de dezvoltare făcându-le mai incluzive şi mai echitabile. În acest scop, Programul sprijină activităţile organizaţiilor societăţii civile, care au drept principal obiectiv încurajarea şi susţinerea angajării civice a acestor grupuri de populaţie-ţintă. Prin implicarea acelor cetăţeni care sunt adesea excluşi din viaţa publică şi creşterea capacităţii lor de a influenţa deciziile privind politicile şi programele, Programul de granturi mici contribuie şi facilitează asumarea unui rol în iniţiativele de dezvoltare a unei mai mari părţi a societăţii.

PGM sprijină activităţile legate de angajarea civică prin acordarea de granturi mici care sunt administrate prin intermediul biroului Băncii Mondiale în ţara respectivă. Solicitanţi eligibili pot fi organizaţii ale societăţii civile care lucrează pe probleme de dezvoltare. PGM sprijină activităţile al căror obiectiv principal este angajarea civică şi care pot include, dar nu se limitează la organizarea de conferinţe şi seminarii pentru dezvoltarea abilităţilor şi/sau dobândirea de cunoştinţe; sprijină campaniile de comunicare pentru influenţarea elaborării politicilor sau eforturile inovatoare în cadrul reţelelor pentru construirea capacităţii sectorului privat.

Activităţi neeligibile pentru PGM sunt programele de cercetare, programele pentru instruire academică formală, proiectele operaţionale, livrarea de servicii de bază, echipamente, burse sau programe de studii, persoanele individuale care fac cerere în nume propriu sau în numele unei entităţi fizice. Valoarea unui grant poate varia între 3-5 mii dolari SUA.

PGM sprijină acele activităţi care permit cetăţenilor să adopte iniţiative care să influenţeze obtinerea rezultatelor în dezvoltare. Aceste activităţi consolidează mecanismele de incluziune, responsabilizare şi participare, precum şi parteneriatele cu sectorul public, alte organizaţii ale societăţii civile şi sectorul privat. Activitatea trebuie încheiată în timp de un an de la data acordării grantului. Se acordă prioritate organizaţiilor care nu au primit sprijin prin acest program în anii anteriori; organizaţiile nu pot primi mai mult de trei granturi într-o perioadă de cinci ani.

Autor: Emilian M. Dobrescu

Ajutorul de stat – formă socialistă de sprijin a întreprinderilor UE

În anii 2008-2009, la nivel european au fost elaborate în total 49 scheme de ajutor de stat. Dintre acestea, România a aplicat o singură schemă de ajutor de stat privind garanţiile pentru credite acordate firmelor în dificultate de către băncile comerciale, derulată de Eximbank. Prin această schemă de ajutor de stat UE a derulat măsuri prin care autorităţile pot acorda ajutoare de până la 500.000 de euro întreprinzătorilor. Reformele din Planul de acţiune privind ajutoarele de stat 2005-2008 au dat rezultate şi în 2009: exceptările de la controlul ex-ante al CE, fie prin regulamentul de minimis, fie prin recent-adoptatul regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare, înseamnă o reducere a sarcinii administrative fără a afecta condiţiile echitabile de concurenţă. În ceea ce priveşte volumul ajutorului, aproximativ 19 la sută din ajutor este acordat prin exceptări pe categorii. În plus, un alt segment de 76 la sută al ajutorului de stat este evaluat de CE în cadrul schemelor de ajutor. Astfel de scheme sau programe, odata aprobate de Comisie, permit statelor membre să acorde ajutoare pentru un număr mare de beneficiari, fără a fi necesară o analiză suplimentară din partea CE. Măsurile supuse evaluării individuale la nivelul beneficiarului reprezintă numai 5 la sută din totalul ajutorului. Acest lucru oferă statelor membre un nivel ridicat de flexibilitate, în timp ce criteriile de compatibilitate salvgardează piaţa unică.

Tabloul de bord al Comisiei europene privind ajutoarele de stat arată că actuala criză financiară a înmulţit de 4 ori volumul total al ajutorului, de la 66,5 miliarde euro sau 0,52 la sută din produsul intern brut al UE-27 în 2007, la 279,6 miliarde euro sau 2,2 la sută din PIB în 2008. Excluzând măsurile de criză, valoarea totală a ajutorului în 2008 a fost de 67,4 miliarde euro sau 0,54 la sută din PIB. Tabloul de bord indică progresele suplimentare în materie de recuperare a ajutoarelor ilegale şi incompatibile. La sfârşitul lunii iunie 2009, au fost recuperate 9,4 miliarde euro din ajutoarele de stat acordate.

Măsurile coordonate, adoptate în timp util de statele membre şi de Comisia Europeană au contribuit la menţinerea stabilităţii financiare. Politica CE privind ajutoarele de stat a fost unul dintre factorii cheie prin care s-a asigurat ca acest proces de redresare – în general reuşit – să fie realizat într-un mod coordonat. Comisia Europeană a autorizat punerea în aplicare a unor măsuri de sprijin fără precedent, dar, în acelaşi timp, a protejat piata unică împotriva unor denaturări disproporţionate ale concurentei. Neelie Kroes, ex-comisarul european pentru concurenţă afirma în septembrie 2009 că „în ultimele 14 luni, măsuri de ajutor fără precedent au permis Europei să stabilizeze pieţele financiare şi să contribuie la deschiderea unui posibil drum către redresare. Prin verificarea rapidă a acestui ajutor, precum şi prin controlul strict al utilizării acestuia, ne-am asigurat că ajutorul de stat este o componentă a soluţiei pentru criză. Am intrat în faza de restructurare a sistemului bancar, primele decizii importante au fost adoptate – de exemplu cu privire la KBC, ING, Lloyds, Fortis şi Commerzbank. În 2009 am autorizat, de asemenea, un ajutor suplimentar pentru economia reala în vederea compensării efectelor crizei creditelor. Apreciez foarte mult faptul că statele membre, în ciuda vremurilor dificile, au menţinut disciplina în domeniul ajutorului de stat şi au continuat eforturile lor de redirecţionare a ajutorului către obiective orizontale de interes comun, cum ar fi cercetarea ştiinţifică. Ajutorul de stat, direcţionat în mod adecvat trebuie să ne fie de folos, în continuare, pe drumul către redresarea economiei“.

Prin acceptarea şi promovarea ajutorului de stat – formă socialistă de sprijin a unui buget capitalist, UE demonstrează natura sa hibridă.

Simplificare şi flexibilitate

Reformele din Planul de acţiune privind ajutoarele de stat 2005-2008 au continuat să dea rezultate şi în 2009: exceptările de la controlul ex-ante al CE, fie prin regulamentul de minimis, fie prin recent-adoptatul regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare, înseamnă o reducere a sarcinii administrative fără a afecta condiţiile echitabile de concurenţă. În ceea ce priveşte volumul ajutorului, aproximativ 19 la sută din ajutor este acordat prin exceptări pe categorii. În plus, un alt segment de 76 la sută al ajutorului de stat este evaluat de CE în cadrul schemelor de ajutor. Astfel de scheme sau programe, odata aprobate de Comisie, permit statelor membre să acorde ajutoare pentru un număr mare de beneficiari, fără a fi necesară o analiză suplimentară din partea CE. Măsurile supuse evaluării individuale la nivelul beneficiarului reprezintă numai 5 la sută din totalul ajutorului. Acest lucru oferă statelor membre un nivel ridicat de flexibilitate, în timp ce criteriile de compatibilitate salvgardează piaţa unică.

Tabloul de bord al CE privind ajutoarele de stat arată că actuala criză financiară a înmulţit de 4 ori volumul total al ajutorului de stat, de la 66,5 miliarde euro sau 0,52 la sută din produsul intern brut al UE-27 în 2007, la 279,6 miliarde euro sau 2,2 la sută din PIB în 2008. Excluzând măsurile de criză, valoarea totală a ajutorului de stat în 2008 a fost de 67,4 miliarde euro sau 0,54 la sută din PIB. Tabloul de bord indică progresele suplimentare în materie de recuperare a ajutoarelor ilegale şi incompatibile. La sfârşitul lunii iunie 2009, fuseseră recuperate efectiv 9,4 miliarde euro. Numai 9 la sută din ajutorul ilegal nu este încă recuperat, ceea ce înseamnă că 91 la sută din valoarea totală a ajutorului ilegal şi incompatibil a fost efectiv rambursat de către beneficiarii în cauză, comparativ cu numai 25 la sută la sfârşitul anului 2004.

Măsurile coordonate, adoptate în timp util de statele membre şi de CE au contribuit la menţinerea stabilităţii financiare. Politica CE privind ajutoarele de stat a fost unul dintre factorii cheie prin care s-a asigurat că acest proces de redresare – în general reuşit – a fost realizat într-un mod coordonat. Comisia a autorizat punerea în aplicare rapidă a unor măsuri de sprijin fără precedent, dar, în acelaşi timp, a protejat piaţa unică împotriva unor denaturări disproporţionate ale concurenţei. Ajutorul fără legătură cu criza a rămas în general stabil şi orientat spre obiective de interes comun. Neelie Kroes, ex-comisar european pentru concurenţă afirma în septembrie 2009 că „în ultimele 14 luni, măsuri de ajutor fără precedent au permis Europei să stabilizeze pieţele financiare şi să contribuie la deschiderea drumului către redresare. Prin verificarea rapidă a acestui ajutor, precum şi prin controlul strict al utilizării acestuia, ne-am asigurat că ajutorul de stat este o componentă a soluţiei pentru criză. Am intrat acum în faza de restructurare a sistemului bancar, primele decizii importante fiind deja adoptate – de exemplu cu privire la KBC, ING, Lloyds, Fortis şi Commerzbank. În 2009 am autorizat, de asemenea, un ajutor suplimentar pentru economia reală în vederea compensării efectelor crizei creditelor. Apreciez foarte mult faptul că statele membre, în ciuda vremurilor dificile, au menţinut disciplina în domeniul ajutorului de stat şi au continuat eforturile lor de redirecţionare a ajutorului către obiective orizontale de interes comun, cum ar fi cercetarea. Ajutorul de stat direcţionat în mod adecvat ar trebui să ne fie de folos, în continuare, pe drumul către redresarea economiei“.

Unica schemă de ajutor de stat românesc

Schema de ajutor de stat elaborată în septembrie 2009 a creat cadrul general pentru acordarea de până la 500.000 de euro companiilor şi s-a bazat pe “Cadrul financiar temporar” elaborat de Comisia Europeană, care permite statelor membre astfel de măsuri în perioada de criză. Au existat semnale din partea autorităţilor că ar dori să acorde ajutoare de stat de acest gen, iar Consiliul Concurenţei a luat iniţiativa să elaboreze cadrul general în conformitate cu legislaţia europeană. Pentru a stabili numărul estimat de beneficiari ai acestei scheme şi bugetul pe care statul îl va aloca, instituţia care supervizează concurenţa a solicitat informaţii de la ministerele care s-au arătat interesate să acorde ajutoare de stat. După stabilirea acestor detalii, documentul elaborat a fost transmis Comisiei Europene pentru avizare, iar după răspunsul primit de la Bruxelles, ministerele au putut folosi document cadru pentru a elabora măsuri concrete adresate companiilor. Nu cunoaştem încă urmarea acestei acţiuni…

Autor: Emilian M. Dobrescu

Istoria funcţionării agenţiilor de rating

Statele membre ale zonei euro au reglementări diferite pentru activitatea agenţiilor de rating care operează pe teritoriul lor, ceea ce intră în contradicţie cu faptul că moneda stateor respective este comună. Astfel, reglementările diferite ale statelor memebre, aplicate în spaţiul monetar comun, produc tensiuni datorită comportamentului diferit al agenţiilor de rating, ca urmare a notelor diferite de rating acordate aceluiaşi produs şi ca urmare a costurilor diferite ale creditării în diferite ţări ale eurozonei.

În timpul crizei din 2007–2009 a apărut întrebarea dacă agenţiile de rating nu fac jocul SUA. După care ţările membre ale Uniunii Economice şi Monetare au adoptat măsuri concrete de contracarare a efectelor negative datorate lipsei reglementărilor unitare din sectorul ratingului. Astfel au intrat în viogoare Regulamentul Comisiei Europene nr. 1090 din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating.

               Deşi la nivel mondial există peste 70 de agenţii de rating, doar trei dintre ele  -Standard & Poor's, Moody's şi Fitch Ratings - contează cu adevărat, în sensul că sunt urmărite de guverne, bănci şi investitori pentru a evalua credibilitatea guvernelor şi produselor financiare. Agenţiile de rating au nevoie de o supervizare mai strictă deoarece activităţile lor au un impact puternic asupra costurilor de finanţare şi pot afecta stabilitatea financiară. În septembrie 2010, Banca Reglementelor Internaţionale, cu sediul la Basel (Elveţia), a luat decizia prin care băncilor li se cere să pună deoparte rezerve mai mari. Regulile Basel III marchează un pas semnificativ spre reducerea riscurilor excesive care au adus sistemul bancar în pragul colapsului  în 2008.

               În ultimii ani, agenţiile de rating au început să fie criticate pentru conflict de interese, deoarece sunt deseori plătite pentru ratinguri chiar de către firmele pe care le analizează. În septembrie 2010, FMI sublinia că factorii de decizie ar trebui să-şi continue eforturile de reducere a dependenţei de agenţiile de rating, iar atunci când este posibil să înlăture sau să înlocuiască referinţele la ratinguri în legi şi reglementări.

               Potrivit FMI, organismele de reglementare ar trebui să supervizeze mai strict agenţiile de evaluare, în special pentru a se asigura că metodele lor sunt transparente şi nu există niciun conflict de interese. Recomandările FMI sunt cuprinse în Raportul asupra Stabilităţii Financiare Globale 2010 (GFSR), elaborat de FMI şi dat publicităţii la sfârşitul lunii septembrie 2010, la Washington.

Raportul asupra Stabilităţii Financiare Globale 2010

            În acelaşi raport se mai subliniază incapacitatea unui mare număr de instituţii financiare de a obţine noi finanţări pe termen scurt, fapt considerat una dintre caracteristicile actualei crize globale prin care trece omenirea. Ocupându-se în special de aspectele legate de riscul lichidităţii în sistemul financiar, Raportul arată că băncile şi instituţiile financiare nebancare, în special cele din statele avansate, s-au bazat din ce în ce may mult pe finanţarea de pe pieţe pe termen scurt, ceea ce le-a expus unor riscuri semnificative, odată ce aceste pieţe au fost epuizate. Ca atare, a crescut enorm amploarea operaţiunilor de tip repo, fără a se recunoaşte că furnizorii de împrumuturi garantate au ajuns să fie mai degrabă fondurile mutuale, în locul băncilor. De asemenea, în timpul crizei au fost subestimate riscurile care provin din utilizarea garanţiilor incerte.

               Autorii Raportului mai afirmă că autorităţile de reglementare şi băncile au subestimat riscurile provenite din finanţările internaţionale. Pentru evitarea unor crize financiare precum cea din 2007-2010, experţii FMI propun ca factorii de decizie să ia în considerare timpul necesar valorificării garanţiilor şi să procedeze mai frecvent la reevaluarea acestor garanţii, pentru a evita riscul unei scăderi bruşte a lichidităţii.

               FMI mai consideră necesar ca autorităţile de supraveghere să încurajeze operatorii de pe pieţele financiare să evalueze garanţiile de-a lungul unui întreg ciclu de creditare, pentru a evita finanţarea excesivă în perioadele în care valoarea garanţiilor este ridicată. Entităţile centrale care deservesc pieţele repo trebuie să fie supuse unor reglementări minimale, iar băncile centrale pot oferi lichidităţi în caz de urgenţă, în perioade de penurii sistemice de lichidităţi, numai unor entităţi centrale care fac dovada unui bun management. Raportul FMI apreciază că cerinţele de lichidităţi propuse de Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară în 2010 reprezintă un pas important în direcţia reducerii riscului crizelor de lichidităţi.

Oligopolul agenţiilor de rating

Cele trei mari agenţii de rating anglo-saxone – Fitch, Standard and Poor’s şi Moody’s – au fost criticate pentru rolul jucat de acestea la începutul crizei financiare din 2008 şi, de asemenea, în 2010, pentru atacurile asupra obligaţiunilor anumitor state din zona euro, cum sunt Grecia sau Spania.

În ultimii ani, mai mulţi responsabili europeni au atacat cele trei mari agenţii de rating. În plus, Comisarul european pentru servicii financiare, Michel Barnier, a relansat la începutul lunii mai 2010, ideea creării unei agenţii europene de rating, care să evalueze în special datoriile statelor. Şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, s-a declarat favorabil unei astfel de idei, la fel ca şi oficiali din Germania şi Franţa. Ministrul german de Finanţe, Finances Wolfgang Schŕuble, a declarat că Germania lucrează în strânsă cooperare cu Franţa pentru a sparge oligopolul celor trei mari agenţii de rating.

Pe 13 iulie 2010, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a criticat monopolul deţinut pe piaţa ratingului de către cele trei mari agenţii de rating anglo-saxone, într-un moment în care începea să e discute despre crearea unei agenţii europene de evaluare financiară: « În general, agenţiile de rating au tendinţa de a amplifica mişcările de creştere sau de scădere înregistrate pe pieţele financiare. Acest lucru contravine stabilităţii financiare. Este, probabil, momentul oportun să nu mai continuăm să avem un oligopol mondial al celor trei agenţii. Însă, problema de fond este să atenuăm şi chiar să anulăm, acest efect de amplificare pro-ciclică, la care contribuie şi agenţiile de rating”.

Opinii… opinii… opinii

v  Treaba noastră nu este să calmăm pieţele. Noi trebuie să identificăm riscurile aşa cum le vedem.

Moritz Kraemer, directorul diviziei pentru Europa al S&P, 9 august 2011

v  Băncile americane de investiţii, împreună cu agenţiile de rating, cu fondurile de hedging, atacă acum bănci franceze, de exemplu. Ele ştiu unde au îngropat cadavrele şi folosesc armele pe care le-au vândut pentru a le ataca. Totodată, fondurile de hedging, agenţiile de rating, băncile de pe Wall Street lucrează împreună pentru a destabiliza datoria publică a acestor ţări. Mecanismul prin care scăderea ratingului unei ţări poate deveni, pentru unii, un mijloc pentru a deveni mult mai bogaţi decât sunt în prezent. Scopul a fost volatilitatea. Ratingul ţărilor a fost scăzut, iar prin scădere se creează volatilitate. Acest lucru îi face pe mulţi de pe Wall Street şi de la Londra foarte foarte bogaţi. Acesta e scopul. Astfel încât vor continua să scadă ratingul, vor continua să joace pe bursă volatilitatea şi vor continua să mulgă sistemul şi să obţină bogăţie.

Max Keiser, analist economic, preluat de Evenimentul zilei, 16 august 2011

Ce înseamnă triplu A

Canada şi-a pierdut în 1992 nota “AAA” pentru datoria în monedă străină, acordată de Standard and Poor’s, pentru ca să o reobţină abia în 2002. Între timp, Canada şi-a reechilibrat bugetul federal cu echivalentul a peste 8 la sută din PIB, printr-o succesiune de reguli ce limitează valoarea cheltuielilor autorizate de Ottawa şi o vastă regândire a modelului economic, precum şi a proiectului de societate din Canada. Aceste obiective şi măsuri asumate pentru a reuşi au făcut obiectul unui consens naţional dificil de imaginat în prezent în Statele Unite.

În aceeaşi ordine de idei, trei ţări nordice cunoscute şi ele pentru disponibilitatea către consens politic şi-au văzut încununate eforturile de redresare a finanţelor publice prin redobândirea “triplului A” pierdut în anii 1990, şi-anume Danemarca în 2001, Finlanda în 2002 şi Suedia în 2004.

Australia este un model mai dificil de imitat. Canberra a pierdut în 1986 nota “AAA” atribuită datoriei în monedă străină de către Standard and Poor’s, pentru a o recâştiga abia în 2003. În aceşti 17 ani, Australia a dat dovadă de o disciplină bugetară inflexibilă, stopând din 1997 majorarea datoriei sale în dolari. Creşterea s-a făcut simţită odată cu transformarea economiei, modernizarea sistemului financiar, dereglementarea a numeroase sectoare ce îşi pierduseră competitivitatea şi dezvoltarea unei puternice industrii miniere ce a profitat de pe urma ascensiunii economice a Chinei.

Trei ţări europene au pătruns în anii din urmă în clubul select al deţinătorilor de “triplu A”, fără a reuşi să se menţină la acest nivel. Ele au avut în comun o bulă speculativă în domeniul imobiliar, care le-a umflat veniturile fiscale. Este vorba despre Irlanda – între 2001 şi 2009, Islanda – între 2005 şi 2008, precum şi Spania – între 2003 şi 2010. În două cazuri, notele s-au diminuat drastic. Irlanda, notată cu “BBB+” de Standard and Poor’s, nu mai este capabilă din 2010, să se împrumute de pe pieţele financiare, la fel cum s-a întâmplat cu Islanda (“BBB-“) timp de trei ani, în perioada 2008-2011.

ESMA – o nouă instituţie şi ESDCRM – un nou mecanism european

ESMA – Autoritatea Europeană a Pieţelor şi Titlurilor de Valoare (European Securities and Markets Authority) şi-a început activitatea la 1 iulie 2011, iar pentru Mecanismul European de Rezolvare a Crizei Datoriilor Suverane (European Sovereign Debt Crisis Resolution – ESDCRM) este finalizat doar conceptul[1]. ESMA are sediul la Paris. Primul preşedinte ESMA este olandezul Steven Maijoor care şi-a luat postul în primire la 1 aprilie 2011.

După 4 ani de la declanşarea în SUA, în 2007, a crizei bursiere, apoi monetare şi financiare, cu răspândirea acesteia în economia reală a zonei euroatlantice, după tot atâţia ani de muncă intensă pentru căutarea de soluţii de către experţii şi funcţionarii publici ai guvernelor statelor dezvoltate pentru ca să nu fie învinşi de pieţele libere şi de speculanţii financiari şi brokeri, au fost propuse ca răspuns la criză, două noi instrumente instituţionalizate şi operaţionale pentru supravegherea pieţelor financiare în zona euro: ESMA şi ESDCRM.

Criza din 2007–2009 şi criza Greciei din 2010–2011 au arătat limpede că Procedura de Deficit Excesiv şi Pactul de Stabilitate şi Creştere, care a făcut parte din reforma instituţională a UE din 1996, cu criteriile sale de convergenţă monetară şi financiară, care stau la baza euro, nu mai sunt suficiente pentru ca moneda comună euro să continue să existe într-o lume care a devenit de la adoptarea sa în 1999, mult schimbată şi globalizată, fără ca să se adauge noi dimensiuni şi mecanisme Uniunii Monetare.

Răpunsul la criza 2007–2009 s-a făcut în plan imediat prin întărirea disciplinei şi aplicarea mult mai promptă a pedepselor din Procedură şi Pact. Dar acestea nu au fost de ajuns, aşa ca a fost nevoie suplimentar de stabilizarea fiscală şi economică, obţinută din păcate prin pomparea de către state de noi fonduri financiare, aduse în sistemul financiar-bancar pe bază de contractare de noi datorii publice. După cum ştim, pe lângă cele cca 3 mii de miliarde de dolari pompate în economia şi administraţia SUA, alte multe sute de miliarde de euro au fost pompate în zona euro pentru salvarea unor serii de bănci şi evitarea colapsului sistemului bancar, ca şi pentru stimularea cererii în economia reală.

Dar nici acestea nu au fost de ajuns. Astfel că, pe termen mediu, a fost necesară crearea ESMA, ca nouă agenţie a UE, iar pe termen mediu-lung este necesară adoptarea unor noi instrumente de politică monetară şi fiscală în zona euro şi chiar pentru întreaga UE.

Iniţial, Consiliul European din 13-14 martie 2008 a adoptat o serie de concluzii pentru a răspunde principalelor deficienţe identificate în sistemul financiar-bancar în urma crizei declanşate în 2007. Unul dintre obiective a fost ameliorarea funcţionării pieţei unice în zona euro, inclusiv a rolului agenţiilor de rating. În timpul crizei din 2007–2009 agenţiile de rating nu au reuşit să oglindească suficient de rapid starea financiară şi monetară a ţărilor apreciate, în ratingurile suverane ale acestor ţări reflectându-se post factum înrăutăţirea condiţiilor de piaţă.

Cea mai adecvată cale de a corecta aceste insuficiente generatoare de conflicte, constă în adoptarea de măsuri cu privire la conflictele de interese, calitatea ratingurilor, transparenţa şi guvernanţa internă a agenţiilor de rating, precum şi la supravegherea activităţilor lor. Astfel a devenit necesară crearea ESMA.

Aceasta este o nouă agenţie independentă a UE, înfiinţată prin adoptarea Regulamentului comun al Parlamentului şi Consiliului European nr. 1095 din 24 noiembrie 2010. ESMA are scopul de  a contribui la asigurarea stabilităţii sistemului financiar din zona Uniunii Monetare Europene prin asigurarea integrităţii, transparenţei, eficienţei şi funcţionării ordonate a pieţelor de valori mobiliare pe teritoriul Uniunii. ESMA promovează convergenţa instituţiilor care se ocupă cu reglementarea privitoare la titlurile de valoare din statele membre şi, în plan orizontal, privitoare la activitatea între sectoarele financiare din statele UE, cooperând strâns cu autorităţile europene din sectorul bancar (EBA), dar şi din cel al asigurărilor şi al pensiilor ocupaţionale (EIOPA).

ESMA are ca atribuţii supravegherea şi asigurarea unei relevanţe minime a sistemului de rating din zona euro. În ceea ce priveşte mecanismul acordării rating-ului, Regulamentul 1095 al UE privind ESMA prevede că o agenţie de rating de credit dintr-o ţară terţă trebuie să îndeplinească acele criterii, care constituie condiţii generale prealabile pentru integritatea activităţilor de rating de credit exercitate de o agenţie. Scopul îndeplinirii criteriilor este prevenirea necesităţii intervenţiei autorităţilor competente şi al altor autorităţi publice din respectivele ţări terţe în conţinutul ratingurilor rezidente în spaţiul UE.

Prin aceste eventuale intervenţii, ESMA impune o politică adecvată privind gestionarea conflictelor de interese, rotaţia analiştilor de rating şi existenţa unei proceduri de divulgare periodică şi permanentă a informaţiilor. Suplimentar, regulamentul ESMA prevede că şi utilizatorii de rating-uri sunt îndemnaţi la educarea utilizatorilor şi la diminuarea credulităţii lor în ceea ce priveşte notele de rating acordate de agenţii. Adică, altfel spus, utilizatorii ratingurilor nu trebuie să se bazeze orbeşte, fără o reflecţie matură, pe rating-urile emise de agenţii.

Efecte perverse ale deciziilor agenţiilor de rating

Mulţi au acuzat S&P de faptul că a acţionat împotriva SUA, în cel mai inoportun moment, la începutul lunii august 2011, când ratingul SUA nu trebuia retrogradat de la triplu A. Cu toate acestea, cei de la Standard&Poor’s nu sunt singurii care au modificat în jos calificativul SUA, acelaşi lucru fiind făcut şi de Dagong Global Credit Rating, agenţia chineză de rating.

După această mişcare a agenţiilor de rating, au început fluctuaţiile mai accentuate ale pieţelor, fapt care face economiştii să fie mult mai pesimişti, foarte mulţi dintre aceştia aşteptând şi pregătindu-se pentru o nouă criză, una care loveşte pe două fronturi; supranumite « crizele gemene », cea din SUA şi cea din Europa, distrug pe economiile. Fragile la astfel de veşti, bursele au reacţionat în consecinţă: s-au înclinat puternic, astfel că daunele înregistrate ca reacţie la pesimismul uman s-au ridicat la 4 mii de miliarde de dolari, în numai câteva zile din august 2011.