Grecii au retras luni din bănci peste 700 milioane de euro, potrivit unor discuţii între preşedintele ţării, Karolos Papoulias, şi liderii partidelor, în cadrul cărora şeful statului a transmis un avertisment al băncii centrale că teama populaţiei s-ar putea transforma în panică, transmite Reuters potrivit Adevarul.ro. Preşedintele elen a fost nevoit să ceară, marţi, organizarea [...]
Anunţul privind alegerile anticipate în Grecia nu schimbă cu nimic situaţia, iar ţara trebuie în continuare să respecte termenii acordului de ajutor financiar, afirmă ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble potrivit Mediafax. “Dacă Grecia vrea să rămână în zona euro, trebuie să accepte condiţiile”, a declarat Schauble, citat de The Guardian. Oficialul german, aflat la [...]
14:56 | Posted in
mapamond |
Read More »
Noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, l-a desemnat premier pe liderul deputaţilor socialişti, Jean-Marc Ayrault, 62 de ani, anunţă noul şef al Administraţiei prezidenţiale, Pierre-Rene Lemas potrivit Mediafax. Jean-Marc Ayrault a primit sarcina de a forma noul guvern al Franţei, echipa guvernamentală urmând să fie anunţată miercuri seara. Sursa: Mediafax.ro Foto: fr.wikipedia.org
14:51 | Posted in
mapamond |
Read More »
Potrivit sondajului de opinie derulat in martie 2012 de site-ul de recrutare BestJobs.ro preluat de Jurnalul.ro, 68% dintre angajatori sustin ca procesul de recrutare este influentat de institutia de invatamant absolvita. Analizand si aspectele cu importanta cea mai ridicata in selectia candidatilor, observam ca nivelul educatiei (69%), calificarea candidatului (56%) si experienta practica in tara [...]
14:46 | Posted in
Romania |
Read More »
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a primit luni de la comisarul UE pentru pescuit Maria Damanaki un avertisment care vizeaza Programul Operational Pescuit, pe care platile destinate Romaniei sunt intrerupte de la mijlocul lunii ianuarie si care ar putea fi “suspendat” din cauza mai multor nereguli depistate in procedurile de control si management potrivit HotNews.ro. Fondul European [...]
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au convenit marţi un plan prin care băncile pot fi obligate să îşi majoreze capitalul, acord care permite Marii Britanii să aplice o politică proprie, mai strictă, în domeniu, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax. Reprezentantul Marii Britanii, George Osborne, a declarat că a obţinut asigurări din partea omologilor săi că [...]
Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Palatul Victoria, că situaţia României este stabilă, se află sub control, iar BNR şi Guvernul au instrumentele necesare pentru a atenua efectele, scrie Mediafax. ”Mâine în şedinţa de Guvern vom aproba documentele necesare pentru cea mai mare linie de credit pe care BM a acordat-o României, de 1 [...]
13:44 | Posted in
Romania |
Read More »
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în primele patru luni ale acestui an cu 24,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la peste 18.000 de unităţi, România înregistrând cea mai puternică creştere din UE, potrivit Mediafax. Înmatriculările de autoturisme noi din UE au scăzut în perioada ianuarie-aprilie cu 7,5%, de la 4,682 milioane la [...]
Menţinerea Greciei în zona euro va fi “dilema” următoarelor alegeri, a declarat marţi seara ministrul grec al Finanţelor aflat la sfârşit de mandat, Philippos Sahinidis, pentru postul de televiziune privat Mega potrivit Mediafax. “Grecia se află într-un punct crucial (…), dilema este menţinerea ţării în zona euro, nu pentru că unii vor să ne scoată, [...]
13:04 | Posted in
mapamond |
Read More »
Gândul va prezenta, în zilele următoare, câţiva români despre care “ţara” ştie mai puţin, dar care se află în poziţii-cheie de decizie în cadrul Comisiei Europene. Cu toţii au avut acelaşi parcurs până să ocupe un post de conducere la Comisie: foarte mulţi ani de experienţă şi până la nouă luni de probe şi interviuri la Comisia [...]