În contextul viitoarelor alegeri europarlamentare, care vor avea loc pe 25 mai 2014, Facultatea de Istorie din București a găzduit, vineri, 14 martie, o dezbatere intitulata...
Europarlamentarul PDL Cristian Preda apreciază că înfrângerea partidului socialist condus de Serghei Stanişev la alegerile legislative anticipate este, de fapt, înfrângerea socialiştilor europeni în contextul în care Stanişev conduce...
Europarlamentarul Cristian Preda, reprezentant al grupării reformiste din PDL, crede că Traian Băsescu „merită să se retragă liniştit“ „după două mandate grele“, dar că preşedintele nu...
Eurodeputatul PDL Cristian Preda face apel la toţi colegii europarlamentari români să voteze în plenul forului legislativ european cadrul financiar multianual al UE pentru 2014-2020, potrivit...
Cristian Preda şi-a depus demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, în timpul şedinţei Colegiului Director al partidului, au declarat pentru Mediafax surse participante la reuniunea...
Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda precizează că ARD a pierdut mai rău decât s-a aşteptat, acest rezultat fiind efectul dezbinărilor din formaţiunea democrat-liberală, al unei “auto-amăgiri” şi...
Europarlamentarul PDL, Cristian Preda, a explicat că nu este de acord cu poziția premierului Ponta vizavi de rezultatul Consiliului European. Dacă Victor Ponta a spus că este...
Liderul PDL Cristian Preda susţine, pe blog, că preşedintele PE, Martin Schulz, căruia “nu i-a picat bine” scrisoarea europarlamentarului PDL Theodor Stolojan legată de implicarea în...
Europarlamentarul Cristian Preda, prim-vicepreşedinte PDL, afirmă că rocada Morar-Kovesi la conducerea Parchetului General şi DNA ar fi o soluţie inteligentă şi o confirmare a evaluării oficialilor...
Europarlamentarul PDL Cristian Preda afirmă că, în urma întrevedererii dintre preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi premierul Victor Ponta, este notabilă afirmaţia liderului USL că...