Cati bani aduce Romaniei Strategia Dunarii?

Până la sfârşitul acestui an va fi definitivată Strategia UE pentru Regiunea Dunării, un model de dezvoltare regională la nivel european, iniţiativă lansată de România şi Austria în 2008. Coordonatorul national pentru strategia Dunarii, Viorel Ardeleanu, vine pe Calea Europeana luni, 25 octombrie, de la ora 14, pentru a vorbi despre ce  beneficii va avea Romania.

Strategia Dunării va fi o strategie internă a Uniunii Europene la care sunt invitate să participe şi statele terţe riverane şi va respecta cele trei principii aplicate şi în cazul Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice. Cele patru domenii (piloni) propuse de Comisia Europeană şi pe care se va axa Strategia sunt: conectivitatea (transport durabil şi reţele de energie), protecţia mediului a resurselor de apă şi managementul riscurilor, dezvoltarea socio-economică (cultură, educaţie, cercetare, turism, dezvoltare rurală, piaţa internă) şi îmbunătăţirea sistemului de guvernare (capacitate instituţională şi securitate internă).

Comisia Europeană a organizat consultarea publică pe parcursul căreia au fi organizate, în toate statele riverane, conferinţe, seminarii şi mese rotunde. Rezultatul acestor consultări îl reprezintă elaborarea de către Comisia Europeană şi prezentarea, în parteneriat cu statele riverane, a unei Comunicări pe tema Strategiei UE pentru regiunea Dunării, precum şi a unui Plan de Acţiune. Acesta va cuprinde analiza în detaliu a situaţiei actuale şi va propune linii de acţiuni exemplificate prin tipuri de proiecte care vor fi implementate pe termen scurt/mediu sau lung. Comisia Europeană va monitoriza îndeplinirea obiectivelor Planului de Acţiune. Acesta va fi actualizat periodic, în funcţie de evoluţia situaţiei economice şi a trendurilor sociale din regiune.

Mai multe detalii aici.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *