CCR: Legea descentralizării este neconstituțională

plen sala de sedinte CCRCurtea Constituţională a decis că Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie, este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.

“Cu unanimitate de voturi, admite obiecţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă şi constată Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, în ansamblul ei, este neconstituţională”, se arată în decizia Curţii, potrivit Mediafax.

În sesizarea PDL, semnată de 70 de deputați democrat-liberali, aceștia opinează că: “proiectul încalcă articolul care consacră unitatea statului român (…) legea permite transferul de proprietate între unităţile administrativ- teritoriale fără hotărâre de Guvern (…) legea încalcă principiile fundamentale ale descentralizării şi principiile constiuţionale în ce priveşte purtătorii autonomiei locale care sunt consiliile locale şi primarii” şi că procedura angajării răspunderii este neconstituţională.

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe proiectul legii descentralizării în 19 noiembrie 2013.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: CCR

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 + thirteen =