CE a clasat cauza împotriva României pentru transpunerea incorectă a directivelor din primul pachet feroviar

eu flag..La data de 21.03.2013, Comisia Europeană a adoptat decizia de clasare a cauzei 2008/2108, acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement procedure) declanşată împotriva României pentru transpunerea incorectă a directivelor din primul pachet feroviar – în special art. 4 alin. (1) şi art. 30 din Directiva 2001/14/CE privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare şi certificarea în materie de siguranţă. În concert, această acţiune a privit independenţa Consiliului de Supraveghere în Domeniul Feroviar, arată un comunicat al MAE.

Clasarea acestei acţiuni a fost posibilă ca urmare a eforturilor autorităţilor române de adoptare a măsurilor adecvate, în vederea respectării dreptului UE.

În aceeaşi şedinţă a comisarilor, a fost adoptată şi decizia de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele 2011/1113 şi 2011/1114 – acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a Directivelor 2009/72/CE şi 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi, respectiv, a gazelor naturale .

Autorităţile naţionale competente în domeniul care face obiectul de reglementare al celor două directive vor depune toate diligenţele pentru ca toate aspectele problematice privind transpunerea să fie soluţionate cu celeritate şi în strânsă colaborare cu Comisia.

Poziția statului român în aceste cauze va fi stabilită, sub coordonarea Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în strânsă colaborare cu autorităţile naţionale competente în aceste domenii (Ministerul Economiei şi ANRE) şi în funcţie de susţinerile Comisiei Europene din cererea introductivă de instanţă. Această cerere va fi comunicată autorităţilor naţionale de Grefa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Sursa: MAE
Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *