CE a oferit Statelor Unite un termen de 6 luni să elimine vizele pentru cinci țări, printre care și România

airport passportComisia Europeană a dat un răgaz de șase luni Statelor Unite ale Americii să elimine vizele pentru cinci țări membre ale Uniunii Europene: Polonia, România, Bulgaria, Cipru și Croația. În caz contrar, diplomații americani ar putea fi nevoiți să aplice pentru vize.

Parlamentul European a votat anul trecut o rezoluţie de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA şi Canada să elimine vizele pentru cetățenii care încă mai au nevoie de ele pentru a circula pe continentul nord-american.

Astfel, dacă pentru a merge în Statele Unite necesită viză, România ar putea să impună viză pentru cetățenii americani care vor să vină la noi în țară.

Statele Unite au un termen de șase luni pentru a elimina vizele pentru cetățenii celor cinci țări – Polonia, România, Bulgaria, Cipru și Croația – iar dacă acest lucru nu va avea loc, UE ar putea să introducă vize pentru diplomații americani, a avertizat Comisia Europeană, potrivit EurActiv.

Potrivit rezoluției, Comisia Europeană poate să suspende temporar vizele excepționale pentru țările care necesită vize, dacă acestea nu le elimină într-un interval de șase luni.

Comisia Europeană a avertizat în trecut că diplomații americani ar putea fi nevoiți să aplice pentru vize ca să circule în țările membre UE, dacă autoritățile de la Washington nu elimină vizele pentru cetățenii tuturor țările din uniune.

Ce presupune noua rezoluție din Regulament

Prin modificarea Regulamentului 539/2001, Uniunea Europeană poate reintroduce vizele pentru cetăţenii americani şi canadieni, în cazul în care Washington şi Ottawa nu ridică obligativitatea vizelor pentru un stat membru al UE. Modificarea va intra în vigoare în decurs de 24 de luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

Textul adoptat joi este rezultatul unor negocieri între Legislativul european şi Consiliu şi cuprinde două amendamente. „Mecanismul de reciprocitate” va putea fi activat atunci când o ţară terţă ai cărei cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a călători în UE aplică sau menţine obligativitatea vizelor pentru cetăţenii uneia sau mai multor state membre. „Mecanismul de suspendare” va permite suspendarea temporară a vizelor pentru o ţară terţă, în cazul unei situaţii de urgenţă.

Aplicarea „mecanismului de reciprocitate” implică o procedură îndelungată, care poate fi declanşată doar la solicitarea unui stat membru ai cărui cetăţeni au nevoie de vize pentru a călători în state precum SUA şi Canada.

La 30 de zile de la intrarea în vigoare a rezoluţiei, statul în cauză poate notifica în scris Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană pentru a cere declanşarea mecanismului. CE publică notificarea în Jurnalul Oficial, iar statul terţ are la dispoziţie şase luni pentru a ridica vizele.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, Comisia Europeană are la dispoziţie două soluţii:poate adopta impunerea, pe o perioadă de 12 luni, a vizelor pentru cetăţenii statului terţ sau poate înainta Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a situaţiei, în care explică de ce nu propune impunerea temporară a vizelor.

La patru ani după intrarea în vigoare a Regulamentului, CE transmite Parlamentului European şi Consiliului un raport în care evaluează eficacitatea mecanismelor de reciprocitate şi suspendare.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to CE a oferit Statelor Unite un termen de 6 luni să elimine vizele pentru cinci țări, printre care și România

  1. Pingback: Comisia Europeană nu intenţionează să ceară SUA, momentan, ridicarea vizelor | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 − one =