CE: Marea majoritate a europenilor folosesc conexiunea Wi-Fi la internet

computerUn nou studiu al Comisiei Europene confirmă că marea majoritate a cetățenilor europeni aleg să utilizeze conexiunea Wi-Fi la internet, iar tendința va continua, potrivit unui comunicat de presa al CE remis presei.

“71% din volumul total al traficului de date fără fir din UE din 2012 a avut drept destinaţie telefoanele inteligente şi tabletele care folosesc conexiunea Wi-Fi, această valoare putând creşte la 78 % până în 2016. Aceste rezultate surprinzătoare indică modul în care tarifele mai mici pe care le plătesc consumatorii pentru a utiliza punctele de acces la internet fără fir schimbă comportamentele, iar studiul recomandă să se pună la dispoziţie frecvenţe suplimentare în toată Uniunea Europeană pentru a sprijini această cerere în creştere”, precizează CE în comunicat.

Neelie Kroes, vicepreşedintă a Comisiei Europene, a declarat: “Conexiunea Wi-Fi are un succes enorm. Toată lumea are de câştigat de pe urma ei. Mă voi asigura că, prin frecvenţe suplimentare şi norme mai puţin stricte, Comisia Europeană contribuie la extinderea utilizării conexiunii Wi-Fi.”
“Sistemele prin care reţeaua Wi-Fi este utilizată în comun de mai multe persoane ilustrează foarte bine modul în care, prin crowdsourcing, se poate asigura o conexiune mai bună la internet pentru toată lumea. Orice cetăţean european ar trebui să poată avea acces la internet şi atunci când nu se află acasă sau la locul de muncă”, a adăugat Neelie Kroes.

Detalii aici.
Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *