Ce s-a întâmplat în plenul PE: CO2, achizițiile publice, protecția socială

European-parliament-strasbourg-insideÎn prima perioadă de sesiune a anului 2014, Parlamentul European a urat bun venit președinției elene a Consiliului UE. Deputații europeni au aprobat noile reguli privind reducerea emisiilor de CO2 de la camionete, ameliorarea achizițiilor publice și protecția muncitorilor independenți. Comisia pentru afaceri economice și-a continuat ancheta privind rolul grupului Troika în timpul crizei.

Consolidarea creșterii și crearea de locuri de muncă, uniunea bancară UE și politica bazată pe solidaritate în domeniul imigrației sunt principalele priorități ale președinției elene a Consiliului UE, prezentate în plenul Parlamentului European de către premierul Antonis Samaras. Dalia Grybauskaitė, președinta Lituaniei, țară care a deținut președinția UE în a doua jumătate a anului trecut, a vorbit eurodeputaților de realizările țării sale la cârma UE, printre care acordul privind cadrul financiar multianual și bugetul pe 2014 și progresul în domeniul uniunii bancare.

Limita de emisii de CO2 pentru noile vehicule comerciale ușoare comercializate în UE trebuie redusă până în 2020 de la 203g/km în prezent la 147g/kg, conform unei propuneri legislative aprobate de Parlamentul European marți. Deputații au mai cerut stimularea tehnologiei de captare și stocare a bioxidului de carbon.

Noile reguli UE privind licitațiile publice și contractele de concesionare, aprobate de Parlament miercuri, vor asigura o folosire mai bună a banilor contribuabililor. Aceste reguli vor facilita accesul la licitații al firmelor mici și mijlocii și vor include prevederi mai stricte privind subcontractarea.

În contextul schemei controversate a Maltei de acordare a cetățeniei non-rezidenților, deputații europeni au spus că cetățenia europeană nu trebuie să fie niciodată de vânzare.

În două rezoluții privind ameliorarea protecției sociale, deputații europeni au cerut resurse adecvate pentru autoritățile naționale de inspectare a muncii și ameliorarea protecției muncitorilor independenți.

Marți, Parlamentul European a votat în favoarea interzicerii majorității tipurilor de plastic periculoase și a eliminării pungilor din plastic de unică folosință până în 2020.

Deputații europeni au dezbătut progresul făcut de Serbia și Kosovo către aderarea la UE și viitorul european al Islandei, al cărei guvern pare să renunțe la aderarea la UE.

Deputații europeni au cerut Comisiei, în contextul scandalului NSA, suspendarea acordului privind sfera de securitate, referitor la felul în care sunt gestionate de către companiile SUA datele cetățenilor UE.

Numai vinul cu fructe produs în Spania și Portugalia poate fi vândut sub numele de Sangria, conform noilor reguli privind vinurile aromatizate.

Parlamentul European a respins propunerea de autorizare a porumbului modificat genetic Pioneer 1507 pe piața UE. Polenul acestuia ar putea fi dăunător pentru fluturi și molii.

De-a lungul săptămânii, comisia pentru afaceri economice a continuat ancheta privind rolul grupului Troika în timpul crizei, cu audierea comisarului Rehn, a postului președinte BCE, Trichet și a directorului ESM Regling.

Sursa: PE

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 − 3 =