CE simplifică textele de legislatie privind evaluarea impactului de mediu

Pentru a ajuta autoritățile statelor membre și dezvoltatorii să gestioneze cu mai multă ușurință consecințele pe care proiectele de construcție le au asupra mediului, Comisia a reunit toată legislația UE existentă care reglementează evaluarea impactului asupra mediului. Directiva inițială privind evaluarea impactului asupra mediului (EIA) și cele trei revizuiri ulterioare ale acesteia au fost reunite pentru a crea o versiune mai compactă, clar tradusă și mai ușor de folosit, care intră în vigoare astăzi, 17 februarie a.c.

Comisarul pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Directiva EIA este un instrument important pentru abordarea aspectelor de mediu în cadrul elaborării proiectelor de construcție. Modificările vizează simplificarea formatului directivei, făcând-o mai clară din punct de vedere juridic, mai accesibilă și mai ușor de aplicat. Această inițiativă face parte din revizuirea Directivei EIA, un proces care a început în 2010 și are drept obiectiv creșterea eficienței directivei în ceea ce privește protecția mediului, reducând în același timp sarcina administrativă.”

Această „codificare” face parte dintr-un efort continuu de simplificare a mediului de reglementare al UE. Aceasta înseamnă că Directiva EIA și toate modificările ulterioare ale acesteia constituie în prezent un singur act legislativ transparent și lizibil, fără nicio modificare a dispozițiilor sale inițiale. Ca și legislația existentă, versiunea codificată a fost tradusă în toate limbile oficiale ale UE. Traducerile noilor versiuni au fost de asemenea revizuite, pentru a se elimina orice incertitudini cauzate de formulări neclare sau de erori lingvistice.

Procesul de revizuire a Directivei EIA se va încheia în cursul anului 2012, atunci când Comisia își va prezenta propunerea privind revizuirea directivei codificate. Viitoarele modificări se vor concentra mai degrabă asupra conținutului directivei, decât asupra formatului acesteia.

Mai multe detalii, aici.

Sursa foto: commons.wikimedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 1 =