CE vrea sa impuna prin lege un procent minim de femei in consiliile de administratie ale intreprinderilor

Comisia Europeana vrea sa impuna prin lege un procent de participare a femeilor in consiliile de administratie ale intreprinderilor, a anuntat luni vicepresedintele insarcinat cu Justitia, Viviane Reding, citat de AFP, potrivit EurActiv.ro.

”Eu cred ca este timpul ca Europa sa sparga plafonul de sticla care impiedica inca abilitatile feminine sa acceada la cele mai inalte functii ale intreprinderilor europene”, a spus ea, in cadrul unei conferinte de presa, descurajata de lipsa de vointa a patronatelor.

”Acesta este motivul pentru care programul legislativ al Comisiei Europene in anul 2012 prevede o initiativa care sa remedieze aceasta situatie”, a explicat Reding.

“Astazi, eu invit intreprinderile, partenerii sociali, ONG-urile si cetatenii interesati sa isi exprime opiniile cu privire la aceste masuri pe care Uniunea Europeana doreste sa le ia pentru a remedia dezechilibrele dintre barbati si femei din consiliile de administratie”, a comentat ea.

Viviane Reding sustine promovarea femeilor in functii de conducere de aproximativ un an si optase initial pentru dialog. Doar 24 de intreprinderi au semnat insa declaratia pe care Reding a prezentat-o in luna martie a anului trecut.

Sursa articol: EurActiv.com
Sursa foto:  romanimobilities.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

11 + eleven =