Cehia: Grecia ar trebui să iasă din zona euro dacă UE nu este dispusă să acorde finanţare masivă

Grecia ar trebui să iasă din zona euro şi să-şi devalorizeze moneda naţională dacă Uniunea Europeană nu va fi dispusă să acorde statului elen finanţare “masivă”, consideră guvernatorul băncii centrale a Cehiei, Miroslav Singer, citat de Mediafax.ro.

Singer a declarat, într-un interviu pentru ziarul Hospodarske Novini, că Europa ar trebui să se concentreze pe sprijinirea băncilor care au nevoie de recapitalizare şi pe probleme care pot fi rezolvate, şi nu să acorde timp de câţiva ani toată atenţia Greciei, a cărei economie reprezintă doar 2% din cea europeană.

Întrebat ce ar trebui să facă Europa pentru a pune capăt crizei, Singer a afirmat că politicienii UE ar trebui să admită că băncile ar putea avea nevoie de capital suplimentar.

“Trebuie să încetăm să ne prefacem că nu vom mai recapitaliza niciodată băncile. În contextul crizei din Grecia, este posibil să fie necesar să vărsăm bani în bănci mari, care vor avea pierderi. Este necesar să ne concentrăm imediat pe problemele băncilor. Acest obiectiv se loveşte însă de obstacole în ţările europene mari. Există politicieni care au folosit cuvinte puternice, precum «niciodată»”, comentează Singer, potrivit Mediafax.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto: ecb.int

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *