Centenarul bătăliei de la Oituz. Klaus Iohannis: Vă chem, dragi concetățeni, să edificăm o patrie puternică prin educație și coeziune, profund angajată în proiectul european și euro-atlantic

Președintele Klaus Iohannis a cinstit vineri memoria eroilor de pe câmpul de luptă, din urmă cu un secol, în timpul bătăliei de la Oituz și a lansat un nou apel pentru edificarea unei patrii puternice prin educație și coeziune, arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

”La 100 de ani de la bătălia de la Oituz, în numele Statului Român, a cărei existență a fost salvată de Armată Română în luptele de la Coșna și Cireșoaia, dau cea mai înaltă cinstire eroilor ce-și dorm somnul de veci pe aceste meleaguri”, se arată într-un mesaj al șefului statului prezentat de către Constantin Ionescu, consilier de stat în cadrul Departamentului Securității Naționale, în cadrul manifestărilor comemorative organizate pentru marcarea a 100 de ani de la bătălia de la Oituz și luptele de la Coșna și Cireșoaia.

FOTO: Administrația Prezidențială

”Manifestările organizate de dumneavoastră, autorități locale și cetățeni ai locurilor de bătălie de acum un secol, dovedesc că România nu a uitat sacrificiul ostașilor săi căzuți în Războiul de întregire. Adăugată celor de la Mărăști și Mărășești, comemorarea luptelor de la Coșna și Cireșoaia întregește cinstirea pe care o datorăm celor care, prin jertfa lor, au făcut posibilă Marea Unire”, a transmis președintele.

Iohannis, care a participat în perioada recentă la comemorările a 100 de ani de la bătăliile de la Mărăști și Mărășești, a mai arătat că din tranșeele acestor lupte ”s-a ridicat o țară probând prin glorioase fapte de arme capacitatea poporului român de a-și realiza marile sale aspirații”.

Citiți și Klaus Iohannis, apel de la Mărăști la unirea eforturilor românilor: ”Să marcăm Centenarul Marii Uniri printr-un angajament concret, nu festivist ori declarativ, pentru o Românie unită și prosperă, puternică și educată!”

Citiți și Klaus Iohannis, la ceremonia centenarului bătăliei de la Mărășești: Unirea energiilor pentru a face din UE o construcție solidă este cea mai profundă expresie de cinstire a trecutului

Șeful statului nu a uitat, în mesajul său, nici de contribuția însemnată a liderilor vremii, Regele Ferdinand și Regina Maria.

”Inspirată de chemările Regelui Ferdinand și dăruirea Reginei Maria, modernizată cu sprijinul Misiunii militare franceze și condusă de generali și ofițeri ale căror nume stau înscrise în Panteonul națiunii, Armata Română s-a împotrivit cu succes unor forțe copleșitoare, demonstrând forța idealului național”, a mai spus Iohannis.

”Pe frontispiciul Mausoleului de la Tîrgu Ocna stă scris: «Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria». Este o chemare la responsabilitatea fiecărei generații pentru continuarea operei înaintașilor. Eroii de la Oituz și Marea Unire nu pot fi onorați mai bine decât prin desăvârșirea proiectului ce a animat toate generațiile începând cu 1848: construirea unei Românii unite, o țară a instituțiilor moderne, a drepturilor și a legii egale pentru toți”, a completat președintele.

Klaus Iohannis a conchis cu un nou apel lansat spre o Românie puternică, educată și puternic racordată la proiectele european și euro-atlantic, chemări ce s-au regăsit și în mesajele transmise de șeful statului în timpul comemorărilor de la Mărăști și Mărășești

”În aceste zile de pioasă aducere aminte, în locurile unde s-a scris istoria marilor opțiuni moderne ale României, vă chem, dragi concetățeni, să edificăm o patrie puternică prin educație și coeziune, o națiune angajată profund în proiectul european și euro-atlantic. Acestea sunt garanțiile noastre de prosperitate și securitate, acesta este monumentul viu prin care cei care ne vor urma vor vedea că și noi, la rândul nostru, ne-am făcut datoria”, a încheiat președintele.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *