Centrul Comun de Cercetare organizează la Sofia, în perioada 3-4 mai, conferința la nivel înalt pe tema specializării inteligente și transferului de tehnologie

Centrul Comun de Cercetare (JRC) organizează la Sofia, în perioada 3-4 mai, conferința la nivel înalt pe tema specializării inteligente și transferului de tehnologie. Oportunitățile și provocările inovării și răspunsul Europei la acestea sunt principalele teme ce vor fi abordate, accentul punându-se pe Europa de sud-est, inclusiv zona Balcanii Occidentali, anunță un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Foto: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Evenimentul are loc în contextul în care Bulgaria deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Discuțiile se vor axa pe un dialog constructiv între instituțiile publice și mediul privat.

Factorii de decizie politică, oamenii de știință, oamenii de afaceri și autoritățile regionale se pot înscrie la acest eveniment prin completarea unui formular online, disponibil AICI.

Specializarea inteligentă, transferul de tehnologie și economia digitală, prin investiții în cercetare, inovare și capital uman, sunt priorități-cheie pentru crearea de locuri de muncă și creșterea economică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.