Cercetătorii, ajutaţi de Comisia Europeană să-şi găsească locuri de muncă

eu commissionComisia Europeană a anunţat luni lansarea unei campanii de informare paneuropeană destinată a-i ajuta pe cercetători să găsească consiliere profesionala şi locuri de muncă prin intermediul portalului EURAXESS.

În cadrul manifestării itinerante “EURAXESS – Cercetători în mişcare” vor fi vizitate 29 de oraşe europene din 22 de ţări, cu scopul de a fi oferită cercetătorilor şi celor interesaţi de cariere ştiinţifice consiliere cu privire la locuri de muncă, modul de elaborare a CV-ului şi drepturile de încadrare în muncă.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, este de aşteptat ca această campanie de două luni, cu o puternica prezenţă în media socială, să ajungă la aproximativ 100 000 de studenţi şi tineri cercetători.

Manifestarea itinerantă este organizată în strânsă colaborare cu centrele naţionale EURAXESS din fiecare ţară vizitată.

În fiecare etapă vor exista sesiuni interactive, precum ateliere cu experţi, sesiuni de discuţii şi sesiuni de prezentări ştiinţifice. Vor exista, de asemenea, sesiuni de prezentări şi discuţii axate pe cariere care vor avea loc în colaborare cu departamentele de resurse umane ale universităţilor, a precizat CE.

“EURAXESS a devenit locul către care se îndreaptă cercetătorii aflaţi în căutarea unui loc de muncă în Europa. EURAXESS le oferă cercetătorilor o gamă variată de informaţii concrete şi consiliere, de la găsirea unui loc de muncă până la oportunităţile de finanţare. Cu mai mult de 40.000 de locuri de muncă publicate anual şi mai mult de un milion de solicitări de informaţii privind mobilitatea tratate în ultimii patru ani, EURAXESS reprezintă o resursă esenţială într-un moment în care rata şomajului este cea mai mare provocare economică”, a declarat comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, cu prilejul inaugurării autocarului campaniei, care a avut loc la Bruxelles.

EURAXESS este susţinut de 40 de ţări participante din întreaga Europa.

Prin intermediul portalului său, EURAXESS oferă un punct unic de acces la informaţii de la o ţară la alta şi asistenţă personalizată, cu mai mult de 530 de angajaţi care lucrează în peste 260 de centre de servicii.

În 2013, site-ul EURAXESS a avut aproximativ 950.000 de vizitatori unici – de trei ori mai mulţi decât în 2010 – şi aproape 9,6 milioane de consultări ale paginilor sale. Peste 7.700 de organizaţii de cercetare (întreprinderi, universităţi, IMM-uri, etc.) sunt înregistrate în prezent în baza de date cu locuri de muncă a EURAXESS. Scopul manifestării itinerante este de a încuraja o participare şi mai largă, a precizat Comisia Europeană.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one × three =