CHINA. FINANŢELE ŞI BĂNCILE

Autor: E.M. Dobrescu

Boom-ul bancar chinez

Pe lista marilor bănci chineze se numără instituţii precum: Industrial and Commercial Bank of China – cea mai mare bancă din China; Agricultural Bank of China; Bank of China – cea mai mare bancă de comerţ exterior din China, binecunoscută în cercurile bancare internaţionale; China Construction Bank – lider în sectorul împrumuturilor ipotecare; Bank of Communication şi Postal Savings Bank of China. Decizia de relaxare a politicii monetare vizează „asigurarea unei lichidităţi adecvate în sistemul bancar şi promovarea unei creşteri stabile a creditului astfel încât politica monetară să joace un rol activ în sprijinirea creşterii economice.

La începutul anului 2004, China a luat prima măsură importantă pentru a pregăti privatizarea băncilor de stat sub forma ofertelor publice de capital, printr-o infuzie de capital de 45 miliarde dolari, în două din cele şase instituţii bancare, citate mai sus, aflate atunci sub controlul guvernului. Au fost alese Bank of China şi China Construction Bank pentru infuziile de capital care au adus prospeţimea necesară şi au întrerupt lungul şir de împrumuturi neperformante din istoria instituţiilor respective. „Conform planului de reformă, se aşteaptă ca cele două bănci să-şi rezolve problema activelor neperformante şi să-şi stabilească o fundaţie financiară solidă, împreună cu un set de standarde financiare stricte”, declara atunci Xinhua, agenţia de ştiri oficială chineză. Ofertele publice de capital pentru privatizarea băncilor respective au atras, cum era şi firesc, atenţia băncilor de investiţii internaţionale; oferta de capital a fost un succes, a pregătit băncile în cauză pentru competiţia cu instituţiile bancare internaţionale, a deschis sectorul bancar chinez la mediul bancar internaţional asigurând intrarea Chinei în 2006 în Organizaţia Mondială a Comerţului.

Împrumuturile neperfrmante ale celor şase bănci reprezentau 20 la sută din totalul activelor lor bancare, potrivit anunţurilor oficiale, dar estimări independente considerau că cifra era de două ori mai mare; în urma investiţiilor de capital de 45 miliarde dolari, rata împrumuturilor neperformante a scăzut la cca 10 la sută din totalul împrumuturilor (se ştie că pentru listarea băncilor la bursele internaţionale, această rată trebuie să fie scrisă cu o singură cifră).

Ca şi celelalte sectoare ale economiei chineze, cel bancar s-a dezvoltat şi se dezvoltă în mare viteză. Ma Delun, viceguvernator al Băncii Centrale a Chinei, a anunţat la începutul anului 2008 că existau în circulaţie în China, 1,47 miliarde carduri bancare, cărţi de credit sau de debit. Sectorul creditelor bancare se dezvoltă rapid.

 

Rezerva valutară a planetei se află în China

În prezent, China are cea mai mare rezervă valutară a planetei, acumulată de un singur stat –  peste 2.000 miliarde dolari SUA; la sfârşitul lunii decembrie 2007, rezervele valutare ale Chinei erau de 1.530 miliarde dolari SUA (în felul acesta, ritmul anual de creştere este de peste 25 la sută, probabil cel mai mare de pe glob…). Alimentate de excedentul comercial şi investiţiile străine durecte, rezervele valutare ale Chinei au devenit cele mai mari din lume la începutul lui 2006; pe locurile următoare în acest clasament mondial se situează Japonia şi Rusia. La jumătatea anului 2009, rezervele valutare ale Chinei se ridicau la 2.132 miliarde dolari; o parte din aceşti bani vor fi alocaţi, a anunţat premierul chinez Wen Jiabao, pentru extinderea companiilor chineze pe plan internaţional, prin investiţii şi achiziţii.

Rezervele valutare ale Chinei, deja cele mai mari din lume, au ajuns la finele anului  2009 la valoarea de 2.399,2 miliarde de dolari, în creştere cu 23,28 procente în raport cu sfârşitul anului 2008, a anunţat Banca centrală a Chinei. Rezervele valutare ale Chinei sunt alimentate de excedentele comerciale importante înregistrate de cea mai mare economie asiatică precum şi de fluxurile de investiţii străine. La sfârşitul lunii martie 2010, rezervele valutare atinseseră valoarea record de 2.447 miliarde dolari, rezervele în aur fiind tot atunci de 1.054 tone.

China a investit o mare parte din rezervele sale în active denominate în dolari, cum este cazul obligaţiunilor emise de Trezoreria SUA, considerate drept investiţii sigure, dar cu o rentabilitate mică. De mai mulţi ani China încearcă să-şi diversifice plasamentele, dar la finele lunii octombrie 2009 era în continuare cel mai mare deţinător mondial de obligaţiuni americane. Potrivit cifrelor comunicate de Trezoreria americană, în octombrie 2009, China deţinea bonuri de trezorerie în valoare de 798,9 miliarde de dolari, în scădere totuşi faţă de 800,5 miliarde de dolari în luna iulie 2009.

Aurul nu va mai reprezenta o prioritate pentru investiţiile chineze şi pentru uriaşele rezerve de schimb ale statului au anunţat la jumătatea anului 2010, surse oficiale de la Beijing, motivând că metalul galben a oferit prea puţine avantaje în ultimii 10 ani şi că, deşi aurul oferă protecţie împotriva inflaţiei, acest rol poate fi jucat şi de alte active; costul ridicat al stocării şi volatilitatea preţurilor de pe piaţa internaţională sunt motivele principale care au condus la decizia de a nu mai acorda aurului prioritate ca mijloc de rezervă al statului chinez.

 

Politica înţeleaptă a dobânzii de referinţă şi a ratei de schimb

Începând din 1991 şi până în prezent, China a înregistrat un ritm anual de creştere economică, cuprins între 8 şi 14 la sută, exceptând perioada crizei asiatice din 1998-1999, când creşterea economică a încetinit la 7,8 şi, respectiv, 7,6 procente. Acest fapt a fost posibil şi prin manevrarea inteligentă a valorii ratei de referinţă a băncii centrale. Începând cu 1 decembrie 2008, dobânda de referinţă a Băncii Poporului din China (PBOC) a fost redusă de la 6,66 la 5,58 la sută; este vorba de cea mai mare reducere a dobânzii de referinţă, adoptate de PBOC după vinerea neagră din octombrie 1997. În contextul internaţional al crizei financiare şi bancare, Banca Populară a Chinei a redus de două ori consecutiv în trei săptămâni dobânda de referinţă (la sfârşitul lui septembrie-începutului lui octombrie 2008), până la valoarea de 6,93%.

Banca Populară a Chinei, banca centrală a ţării a negat de la începutul anului 2003, zvonurile referitoare la o decizie îndelung aşteptată a autorităţilor monetare ale planetei, referitoare la aprecierea yuanului: “informaţiile conform cărora banca centrală a Chinei va revaloriza yuanul cu 5 la sută şi va începe să ia măsuri pentru reducerea dobânzilor sunt nefondate. Aceste idei nu sunt realiste, deoarece actualul mod de cotare a monedei chineze se bazează pe dezvoltarea economică şi pe capacitatea întreprinderilor naţionale de a face faţă fluctuaţiilor monetare”; reamintim că yuanul avea atunci o cotaţie fixă de 8,27 unităţi pentru 1 dolar SUA. Potrivit aceleiaşi surse, China aplică deja un sistem de fluctuaţie în funcţie de cererea şi oferta de pe piaţă şi astfel a reuşit să menţină o stabilitate a monedei naţionale, care a dat ţării posibilitatea să reziste în faţa crizei financiare asiatice (din anii 1997-1998 – n.n.) şi a ajutat la o creştere economică rapidă şi sănătoasă. Banca Centrală a mai anunţat cu acest prilej că procesul de a face yuanul o monedă complet convertibilă şi de a dezvolta o piaţă de schimb valutară va fi unul progresiv.

La mijlocul lunii august 2008, China a restabilit dependenţa monedei naţionale de dolarul american, ca măsură de protejare a exporturilor sale. Reducerea dobânzii de referinţă din noiembrie 2008 a fost a patra consecutivă de la mijlocul lunii septembrie 2008, în încercarea de a limita impactul crizei financiare internaţionale asupra economiei chineze. Apelurile diferitelor state ale lumii în favoarea unei aprecieri a yuanului sunt inutile şi relevă chiar o anumită formă de protecţionism, a declarat premierul chinez Wen Jiabao. “Presiunile din exterior sunt de prisos în privinţa nivelului de schimb al yuanului. Eforturile noastre de menţinere a stabilităţii yuanului au avut o contribuţie majoră la relansarea economiei mondiale”, a mai spus acesta.

„Beijingul va menţine cursul de schimb al monedei naţionale la un nivel fundamental stabil”, a declarat premierul chinez Wen Jibao, într-un discurs rostit la Adunarea Naţională Populară a Chinei, în aprilie 2010, după ce în primele luni din acest an, partenerii comerciali ai Chinei, în primul rând SUA, au denunţat supraevaluarea yuanului. De asemenea, premierul chinez a dat asigurări că executivul va lua măsuri pentru a ţine inflaţia sub control (la 3 la sută pe an), în condiţiile în care China a adoptat măsuri de stimulare a economiei în valoare de 586 de miliarde de dolari şi a stimulat creditarea bancară pentru a ajuta ţara să depăşească efectele crizei economice mondiale.

Eforturile Beijingului de a instala yuanul ca rival al dolarului au cunoscut unele progrese notabile în 2009 şi 2010: la finele lui 2009, China a lansat prima sa ofertă internaţională de euroobligaţiuni şi apoi a semnat şi primele acorduri valutare swap în valoare de 100 miliarde dolari cu şase state, printre care Argentina, Indonezia şi Coreea de Sud. Yuanul a devenit oficial monedă de schimb în Asia de Sud-Est, dar şi pentru alte state precum Coreea de Sud, India, Japonia, Pakistan şi Rusia.

În ceea ce priveşte noua politică monetară a Chinei, aceasta va conduce, în opinia experţilor, la o apreciere moderată şi graduală a yuanului, cu impact direct asupra preţurilor pe termen lung. La jumătatea lui 2010, Banca Centrală a Chinei a comunicat că va creşte flexibilitatea ratei de schimb a yuanului şi va reveni la regimul fluctuant al ratei de schimb, folosit anterior crizei financiare mondiale; în acelaşi timp, a fost respinsă perspectiva unei aprecieri pe scară mare, ca urmare a faptului că economia Chinei este orientată către export. Anunţul a fost imediat salutat de FMI, de SUA şi Japonia, deoarece un yuan mai puternic va creşte puterea de cumpărare a chinezilor şi va crea impulsurile necesare pentru reorientarea investiţiilor către industriile destinate consumatorului chinez

Politica originală în domeniul investiţiilor finaciare şi bancare

Investiţiile Chinei în instrumente financiare emise în SUA totalizau la sfârşitul anului 2008, 1.700 miliarde dolari SUA, incluzând obligaţii şi titluri de Trezorerie, ceea ce reprezintă cca 40 la sută din PIB-ul Chinei. Guvernul chinez deţine obligaţiuni ale Trezoreriei americane în valoare de aproape 900 miliarde dolari SUA, 550 miliarde dolari în obligaţiuni ale agenţiilor guvenamentale şi 150 miliarde dolari în instrumente financiare emise de corporaţii, 50 miliarde dolari în depozite pe termen scurt şi tot atâtea miliarde dolari SUA în diferite investiţii de capital.

În 2008, China a devenit al 48-lea membru al Băncii Interamericane de Dezvoltare (BID) şi al 22-lea stat membru al BID care împrumută bani ţărilor din America Latină.

China Investment Corp., fondul suveran evaluat la 200 miliarde dolari ţi controlat de guvernul de la Beijing, a derulat numeroase achiziţii pe plan internaţional, una dintre cele mai importante fiind preluarea unei participaţii de 1,1 la sută din acţiunile producătorului britanic de băuturi alcoolice Diageo.

Fără a menţiona vreodată problemele pe care le au băncile publice, guvernul a injectat cca 19 miliarde dolari în Banca pentru Agricultură a Chinei (ABC), a treia bancă a Chinei ca dimensiune, care totalizează, se pare, peste 120 miliarde dolari de creanţe îndoielnice). După acest influx de capital, ABC a fost lansată în iunie 2010 la bursele din Hong Kong şi Shanghai, unde a colectat din vânzarea propriilor acţiuni 11, respectiv 9 miliarde dolari – ceea ce este un adevărat record de vânzaări de acţiuni, deci puţin mai mult decât capitalizarea de stat oferită de guvernul chinez. Băncile chineze par a avea probleme cu recuperarea a 23 la sută din cei 7.700 miliarde yuani (1.100 miliarde dolari) credite acordate pentru proiecte de infrastructură autorităţilor locale din provinciile Chinei. De altfel, Guvernul condus de Wen Jiabao a anunţat că intenţionează să limiteze în acest an creşterea creditului la 7.500 miliarde yuani (cca 1.400 miliarde dolari), faţă de nivelul record de 9.500 miliarde yuani înregistrat în 2009. Guvernul de la Beijing, condus de Wen Jiabao, intenţionează să limiteze, în acest an, creşterea creditului la 7.500 miliarde yuani (1.400 miliarde dolari), faţă de nivelul record de 9.590 miliarde yuani înregistrat în 2009. În primele două luni ale anului, băncile chineze au împrumutat deja 28% din ţinta guvernului pentru 2010, vice-guvernatorul Băncii Poporului, Zhu Min, apreciind că o moderare ar fi binevenită.

Creşterea preţurilor de consum şi a creditării bancare s-a accelerat în China în aprilie 2010, sporind temerile referitoare la supraîncălzirea economiei şi, în context, s-au intensificat presiunile asupra autorităţilor chineze pentru reducerea ratei dobânzii şi aprecierea yuanului. În martie, anul acesta, preţurile proprietăţilor au înregistrat cea mai semnificativă creştere lunară din ultimii cinci ani, semnalizând că măsurile introduse de guvern pentru reducerea inflaţiei au avut unefect limitat. „Preţurile cresc destul de repede, dar majorarea indicelui preţurilor de consum s-a datorat în principal preţurilor alimentelor şi chiriilor. Pe termen mediu, preţurile vor fi sub o presiune ascendentă, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului Naţional de Statistică, Sheng Laiyun. În mai 2010, Banca Poporului din China a decis să majoreze, pentru a treia oară în acest an, cu 0,5 puncte procentuale nivelul rezervelor minime obligatorii impuse băncilor comerciale, până la 17 la sută, cu scopul de a fi absorbite aprox 300 miliarde dolari din economie.

Pe 22 iulie 2010, agenţia de evaluare fiananciară Standard & Poor’s a anunţat că băncile chineze – pentru care a menţinut perspectiva stabilă, citând “forţa suficientă” a acestora – se confruntă cu o sporire a riscului de credit, iar rata împrumuturilor neperformante va urca probabil până la sub 10 la sută, la sfîrşitul lui 2012, deoarece ajung la scadenţă mai multe credite acordate proiectelor guvernamentale. Este foarte probabil ca unele împrumuturi acordate vehiculelor financiare ale autorităţilor locale să nu mai poată fi rambursate în următorii ani. Creditele acordate acestor entităţi reprezintă între 18 şi 20% din totalul împrumuturilor, a mai menţionat Standard & Poor’s. În paralel, Guvernul a cerut băncilor chineze să efectueze teste de stres pentru a se asigura că sectorul bancar, unul dintre cele mai importante din economia ţării, nu se supraîncălzeşte.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *