CHINA LA ORIZONTUL ANULUI 2010

Autor: Emilian M. Dobrescu

1.     Resursele minerale şi demografice

China are bogate resurse miniere. Resursele miniere idendificate în China ocupă 12 la sută din totalul mondial, situându-se pe locul 3 în lume. Însă, în raport cu populaţia, cu 58 la sută din media pe cap de locuitor pe plan mondial, China se clasează pe locul 53 în lume. Până acum s-au descoperit în China în total 171 de zăcăminte, dintre care la 158 de zăcăminte s-au identificat rezervele ( 10 de energie, 5 de metale feroase, 41 de metale neferoase, 8 de metale preţioase, 91 de minereuri nemetalice şi 3 de apă şi gaze). China se clasează pe locul 25 în lume la 45 de produse miniere principale şi pe locul l pe plan mondial la resursele de pământuri rare, gips, vanadiu, titan, tantal, wolfram, betonită, grafit, mirabilit, baritină, magnezit, antimoniu.

Resursele miniere din China sunt repartizate după cum urmează: ţiţeiul şi gazele naturale în principal în nord-estul, nordul şi nord-vestul Chinei, cărbunele în principal în nordul şi nord-vestul ţării, minereurile de fier în principal în nord-estul, nordul şi sud-vestul ţării, minereurile de cupru în principal în sud-vestul, nord-vestul şi estul Chinei, minereurile de plumb şi zinc pe tot cuprinsul ţării, minereurile de wolfram, zinc, molibden, antimoniu şi de pământuri rare în principal în sudul şi nordul Chinei, minereurile de aur şi argint pe tot cuprinsul ţării, Taiwanul fiind una din principalele zone producătoare, iar minereurile de fosfor se află în principal în sudul ţării.

Principalele resurse miniere sunt cărbunele, ţiţeiul şi gazele naturale, minereurile de metale feroase, dar, mai ales, neferoase. Cărbunele: prin rezervele sale de cărbune ale Chinei ocupă locul l pe plan mondial. Rezervele identificate sunt de 1.000 de miliarde de tone şi se găsesc în principal în nordul şi nord-vestul ţării şi în special în provinciile Shanxi, Shaanxi şi Mongolia Interioară.

Ţiţeiul şi gazele naturale: rezervele de ţiţei şi gaze naturale se găsesc în principal în nord-vestul Chinei, precum şi în nord-estul, nordul şi platforma maritimă din dreptul coastei sud-estice a ţării. Până la finele anului 1998 s-au descoperit în China 509 bazine de petrol şi 163 de bazine de gaze naturale. Rezervele de ţiţei identificate sunt de 19,85 miliarde de tone, China clasându-se din acest punct de vedere pe locul 9 pe plan mondial, iar cele de gaze naturale de 1.950 miliarde metri cubi, ţara noastră plasându-se pe locul 20 pe plan mondial. Dintre acestea, 73,8 la sută şi, respectiv, 78,4 la sută se găsesc pe uscat. S-au format 6 bazine producătoare de ţiţei şi gaze natruale. Acestea sunt Songliao, Golful Bohai, Talimu, Zengger-Trufan, Sichuan şi Shanganning. Grupul Gazprom ar putea construi un gazoduct între Rusia şi China –  numit Altai, cu scopul ca Rusia să exporte gaze naturale – în perioada 2015-2018, conform Ministerului rus al energiei.

Minereuri de metale feroase: au fost identificate rezervele de fier, mangan, vanadiu şi titan, dintre care rezervele de minereuri de fier sunt de aproape 50 de miliarde de tone şi repartizate în principal în provinciile Liaoning, Hebei, Shanxi şi Sichuan.

Minereuri de metale neferoase: în China se găsesc toate tipurile de minereuri neferoase din lume, dintre care rezervele de pământuri rare reprezintă circa 80 la sută din totalul rezervelor mondiale, cele de antimniu 40 la sută, iar cele de wolfram sunt de 4 ori mai mari decât totalul rezervelor din toate celelalte ţări din lume.

Până la 3 milioane de nou-născuţi chinezi sunt nedeclaraţi de părinţii lor în fiecare an pentru a ocoli politica restrictivă a Chinei, ce nu îngăduie mai mult de un copil în fiecare familie, a conchis, recent, un studiu demografic. “Sunt cel mai mare ofensator al legii unicului copil. Am avut şapte fiice în numai zece ani”, declară prin intermediul studiului Fu Yang, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din China[1]. Fu şi soţia sa se numără printre milioanele de părinţi chinezi care îşi asumă ameninţări, amenzi şi chiar detenţie pentru a sfida legea care nu permite mai mult de un copil de familie în această ţară. Cuplul, care duce acum o viaţă prosperă într-un sat din apropierea oraşului sudic Xiamen, a trebuit să se mute prin trei provincii în trecut şi să îşi ascundă copiii la prieteni.

Încă din 1978, guvernul chinez a limitat perpetuarea fiecărui cuplu autohton la doar un singur copil, în încercarea de a stăvili explozia demografică a celei mai numeroase naţiuni a lumii. Pentru a se asigura de respectarea legii, comunităţile “vânează” cu vigilenţă cazurile de sarcină, iar oficialii programelor de planning familial au puterea de a sili feemeile să facă avorturi, să le sterilizeze sau să le monitorizeze contracepţia.

Totuşi, această politică demografică nu se aplică în toate cazurile: în mediul rural, părinţilor li se permite să aibă şi un al doilea copil, dacă primul este o fetiţă. De asemenea, în cuplurile în care nici unul dintre părinţi nu mai are fraţi sau surori, este permisă procrearea a doi copii. În plus, un mare număr de chinezi bogaţi plătesc taxe pentru a aduce pe lume şi un al doilea urmaş.

Părinţii care nu se supun acestor legi pot fi aspru pedepsiţi: lucrătorii din companiile de stat îşi pot pierde slujbele, alţii pot primi amenzi uriaşe, li se pot demola locuinţele sau pot fi chiar arestaţi. Chiar şi asa, la peste 1,3 miliarde de locuitori, în cca 3 milioane de cazuri, familiile sunt pregătite să îşi asume riscul şi să încalce legea. Dovada în acest sens este comparaţia simplă dintre recensămâtele efectuate (cifrele sunt oficiale!): potrivit celui din 1990, avuseseră loc 23 de milioane de naşteri, iar zece ani mai târziu, în 2000, China avea 26 milioane de copii cu vârsta de 10 ani. O diferenţă este firească, din cauza mortalităţii infantile, dar ea ar fi trebuit să fie tocmai în sens invers.

În ultimii ani, China a reuşit să salveze din zona sărăciei, 500 milioane din cetăţenii săi, oferind anual pentru aceştia, cca 20 milioane locuinţe construite în mediul urban. Cu toată problemele pe care le are o naţiune mare precum China, guvernul acestei ţări speră să creeze 9 milioane noi locuri de muncă în 2010. De asemenea, începând cu luna aprilie 2010, salariul minim s-a mărit în China cu 10-30 la sută, după ce a fost îngheţat pe tot parcursul anului 2009.

Pe fondul creşterii bunăstării lor, chinezii economisesc aproximativ 40 la sută din venituri. Anterior ei preferau să-şi păstreze mijloacele în depozite bancare, dar acum cumpără tot mai mult aur, tendinţă care se intensifică.

 1.     PIB total şi pe locuitor

În 2007, China a avut cel mai mare avans economic din istoria ţării, PIB înregistrând  o creştere de 13 la sută. Creşterea economiei chineze a fost de 9,6 la sută în 2008 şi 8,7 la sută în 2009. Investiţiile au avut o contribuţie la creşterea PIB de 8 la sută în 2009, consumul a contribuit cu 4,6 la sută, în timp ce exporturile au avut o contribuţie negativă de 3,9 la sută, ca urmare a cererii externe slabe.

În acest an, premierul chinez a promis o creştere puternică a economiei Chinei şi a anunţat că executivul va combate inflaţia şi riscurile cu care se confruntă băncile, pentru a stimula redresarea celei de-a treia economii a lumii. Ţinta de creştere economiei chineze este de 8 la sută într-un “an crucial” pentru redresare a declarat Wen, într-un discurs rostit la Adunarea Naţională Populară a Chinei. Oficialul chinez a dat asigurări că măsurile de stimulare a economiei şi facilităţile de creditare vor continua, deoarece bazele redresării economiei mondiale sunt încă slăbite.

China a devansat Japonia şi, după trei decenii de creştere susţinută a Produsului Intern Brut, a devenit a doua putere economică a lumii, după Statele Unite ale Americii, a anunţat Yi Gang, şeful autorităţii de administrare a cursului de schimb de la Beijing. În funcţie de ritmul de apreciere a yuanului, China ar putea depăşi şi economia Statelor Unite peste aproximativ 15 ani, potrivit estimărilor Băncii Mondiale, ale grupului american Goldman Sachs şi a altor instituţii financiare. Totuşi, venitul anual pe cap de locuitor în China este de aproximativ 3.800 de dolari, cu mult sub cel înregistrat în Japonia sau în Statele Unite ale Americii. Trecând pe locul 2 în lume, China ameninţă ca, în mai puţin de un deceniu, să devină cea mai mare economie globală.

Puterea chineză nu a încetat să ia măsuri anticorupţie după adoptarea de reforme economice în urmă cu peste 30 de ani, fără a reuşi totuşi să stăvilească acest flagel, care subminează legitimitatea Partidului Comunist şi alimentează nemulţumirea populaţiei. În aprilie 2010, în cadrul unei mari reuniuni a Partidului Comunist, preşedintele chinez Hu Jintao a făcut apel la membrii partidului să fie “în permanenţă vigilenţi, împotriva tentaţiei puterii, banilor şi frumuseţii”. China a adoptat o nouă măsură pentru a lupta împotriva corupţiei în rândul oficialilor săi, obligându-i să-şi declare câştigurile, investiţiile şi bunurile familiale[2]. Această nouă regulă, făcută publică de Consiliul de Stat şi de Partidul Comunist Chinez, a intrat în vigoare pe 11 iulie 2010. Reglementarea îi obligă pe responsabili, începând cu eşalonul districtual, să-şi declare în fiecare an salariile şi alte surse de venit, bunurile lor şi ale familiilor, investiţiile şi locurile de muncă ale partenerilor de viaţă şi ale copiilor. Responsabilii trebuie de asemenea să anunţe eventualele schimbări în ceea ce priveşte situaţia lor conjugală şi să precizeze dacă există membri ai familiei care trăiesc în străinătate. Cei care nu vor respecta această regulă vor fi demişi sau sancţionaţi.

 2.     Infrastructura ţării

Linia feroviară de mare viteză între Beijing şi Shanghai, care permite legătura între cele două metropole în numai 4 ore, este operaţională din prima parte a lui 2011, cu un an înainte de termenul prevăzut. Linia transportă 80 milioane de pasageri pe an, dublul numărului actual, pe linia clasică de 1.318 km, care necesită 10 ore de călătorie, iar viteza trenurilor pe noua linie oscilează între 380 şi 420 km/h. Între 1988 şi 2010, China a construit 74.000 km de autostrăzi, iar în prezent deţine peste 8.000 km de cale ferată de mare viteză, mai mult decât restul lumii la un loc.

China are un ambiţios program feroviar, care va conduce la creşterea reţelei actuale de 86.000 km, până la 120.000 km în 2020, din care 50.000 km de linii de mare viteză. Lucrările la linia feroviară de mare viteză Beijing-Shanghai au început în aprilie 2008, investiţia pentru cei 1.300 km fiind de 23 miliarde de euro. Prima linie feroviară de mare viteză din China a fost inaugurată cu prilejul Jocurilor Olimpice din august 2008; linia leagă Beijingul de oraşul port Tianjin într-o jumătate de oră. Apoi, în septembrie 2009, autorităţile au aprobat investirea a cca 300 miliarde dolari (peste 205 miliarde euro) în construcţia a 42 de linii feroviare de mare viteză până în 2012. Ministerul chinez al căilor ferate a declarat că exportă tehnologie feroviară de mare viteză în Turcia şi Venezuela, având oferte, de asemenea, pe piaţa europeană, nord-americană (în SUA) şi sud-americană (în Brazilia, pentru linia de mare viteză Rio de Janeiro – Sao Paulo).

 3.     Industria

Două recorduri, din păcate ambele negative, marchează economia Chinei în 2009: China a devenit cel mai mare consumator energetic al planetei şi, de aici, dar şi din pricina unor caracterisitici ale economiei chineze – şi cel mai mare poluator de pe Terra. Astfel, China a consumat 2.252 milioane tone echivalent petrol, faţă de SUA care a consumat doar 2170 (prognozele pentru 2015 sunt China – 2.700, SUA – 2.100, iar pentru 2030, China – 3.830, SUA – 2.400 tone echivalent petrol). La acest lucru a contribuit criza economică manifestată în SUA, dar şi expansiunea economică fără precedent a Chinei.

Zhejiang Geely Group, cel mai mare constructor privat de automobile din China, a cumpărat la sfârşitul lunii martie 2010, cu 1,8 miliarde dolari, subsidiara suedeză a Volvo – preluată de constructorul auto american Ford în 1999. La această sumă s-au mai adăugat 900 milioane dolari fonduri de investiţii. Jumătate din suma totală provine de la mai mulţi investitori din China, iar restul din surse financiare, după cum a precizat directorul financiar executiv al Geely, Yin Daqing. Geely s-a angajat să păstreze cele două fabrici din Suedia şi Belgia. Motivul pentru care Ford a preferat firma chineză este faptul că reprezentanţii Ford doresc să facă din China a doua piaţă pentru Volvo.

Anul 2010 a însemnat pentru industria aeronautică din China marcarea unui nou succes viitor: prin avionul mediu curier de linie chinezesc C 919 (C de la China şi firma constructoare Comac, 9 – semnificaţia eternităţii în cultura chineză şi 19 – primele două cifre din 190 – numărul de locuri ale avionului), China concurează giganţii Airbus 320 şi Boeing 737; avionul C919 este echipat cu un motor de ultimă generaţie dezvoltat de firma franceză Safran şi de cea americană General Electric. C 919 va costa de trei ori mai puţin decât concurentul său Boeing 787 Dreamliner, care costă 150 milioane dolari avionul, şi a cărui primă livrare este întârziată cu doi ani. China are nevoie, pentru înlocuirea flotei sale interne şi externe de avioane comerciale de peste 3.800 de avioane, din care 3.000 aeronave mari şi 800 – aeronave regionale. În prezent, piaţa aviatică din China ocupă locul doi, după cea nord-americană, ca dezvoltare şi dinamism; rata sa de creştere în 2009 a fost de 20 la sută.

China controlează azi cea mai mare parte din producţia globală de metale rare: 95 la sută din volumul total de pământuri rare, 87 la sută din cel de antimoniu şi 84 la sută din cel de tungsten. Europa, dar şi SUA sunt îngrijorate de accesul redus pe care-l au astfel la minereurile vitale pentru tehnologiile avansate. Un raport al Comisiei Europene exprimă îngrijorare faţă de o eventuală penurie de 14 elemente, calificate “critice” pentru industrie. Devenită ea însăşi mare consumator de aceste metale rare, China concentrează în subsolurile ei cea mai mare parte a acestora. Bateriile produse de compania chineză BYD sunt folosite deja de un sfert din teelefoanele mobile din lume; în prezent producătorul chinez conduce cursa globală pentru adaptarea acestor baterii la maşini, cel mai important obstacol ce a rămas în faţa creării unei pieţe viabile pentru automobilele hibrid şi electrice.

Economia Chinei a fost grav afectată de criza economică şi financiară acuală. “Îndeosebi, zoan din sudul Chinei, care se dezvoltă cu o mare viteză, bazându-se în special pe export, a suferit o lovitură extrem de dură. O mare parte dintre fabrici şi-au încetat activitatea, sute de mii de funcţionari au fost disponibilizaţi, ceea ce a dus la o diminuare a creşterii economice. Datorită măsurilor eficace şi strategiilor speciale de dezvoltare economică pe care China le-a pus în aplicare potrivit propriilor realităţi sociale, ţara a reuşit, într-o scurtă perioadă de timp, să depăşească efectele crizei economice mondiale şi să menţină stabilitatea socială şi reşterea durabilă şi rapidă a economiei naţionale”.

 4.     Relaţiile comerciale ale Chinei

Probabil, doar chinezii îşi mai amintesc că Uniunea Europeană a refuzat în iunie 2004 la o solicitare emisă de Beijing în iunie 2003, să acorde Chinei statutul de economie de piaţă funcţională, invocând atunci că trebuie îndeplinite o serie de condiţii legate de influenţa statului în economie, administrarea corporatistă, legile care protejează proprietatea şi reglează falimentul, sectorul financiar. În 2003 numai 0,5 la sută din exporturile de bunuri ale Chinei au făcut obiectul unor măsuri antidumping. Dar cine-şi mai aminteşte acest episod ale relaţiilor sino-europene?

Exporturile, sector vital pentru economia chineză, care oferă locuri de muncă pentru aproximativ 90 milioane persoane, au fost afectate sever începând cu finalul lui 2008, când criza internaţionala a dus la scăderea cererii externe. Tendinta a fost stopată abia la finalul lui 2009, tot datorită crizei. De altfel, în 2009, China a devenit primul exportator mondial, detronând Germania.

Pe 13 aprilie 2010, China a anunţat impunerea de taxe antidumping la importurile de oţel din SUA şi Rusia, acestea putând ajunge până la 64,8 la sută din valoarea importurilor respective. Oţelul importat din cele două state este folosit mai ales în industria energetică din China. Cu excepţia a două companii americane, American AK Steel şi Allegheny Ludlum, care vor fi taxate cu 7,8 la sută şi 19,9 la sută, China a impus taxa maximă producătorilor de oţel din SUA. În cazul Rusiei, autorităţile chineze vor percepe o taxă de 6,5 la sută pentru marii producători Novolipetsk Metallurgic Works şi Viz-Stal, în timp ce pentru restul companiilor aceasta va a fost fixată la 24 la sută. Politica Beijingului a fost determinată de o decizie similară a SUA de a impune taxe antidumping de până la 99 la sută pentru anumite produse din oţel importate din China.

Azi, China a devenit primul exportator mondial şi un El Dorado pentru lanţurile de hipermagazine mondiale care se întrec să-şi constituie reţele în această ţară: Carrefour posedă aici 160 magazine, iar britanicul Tesco – 72.

În Europa, China face o figură mai mult decât onorabilă oriunde ajunge. Investiţiile chineze sunt socotite o şansă de revigorare a economiei secătuite de datorii a statului elen (cca 300 mld euro datorii). Compania chineză COSCO a luat în concesiune pentru                                   3,5 miliarde euro pe o durată de 35 de ani o parte din capacităţile de transport ale portului Pireu, unde finalizează în 2010 două terminale pentru containere, iar 4 mld. euro este valoarea totală a investiţiilor pe care China intenţioneză să le efectueze în turism şi transportul feroviar al Greciei.

China este foarte interesată de creşterea schimburilor comerciale cu Europa şi vrea să profite de absenţa unor investiţii majore în capacităţile de logistică ale bătrânului continent; Grecia a devenit atractivă datorită crizei prin care trece şi, în plus, are şi o poziţie geografică ce-i oferă numeroase avantaje faţă de alte state membre UE.

Pe ansamblul anului 2009, China a înregistrat un excedent comercial de 195 miliarde de dolari, iar investiţiile străine directe în China s-au ridicat la 90,03 miliarde de dolari.

5.     Expansiunea politică internaţională a Chinei

Dispunând de banii câştigaţi din vânzarea forţei de muncă ieftine din fabrici pentru a produce bunuri de consum pentru consumatorii americani, în mai 2010, China a cumpărat portul Pireu, adiacent capitalei Atena. Dintr-o perspectivă militară, a controla cel mai mare port maritim al Greciei are mult sens. Din Pireu, China ar putea controla accesul la mare spre Istanbul, precum şi spre porturile Mării Negre din Bulgaria, România, Ucraina, sudul Rusiei şi Georgia.

China operează deja în Canalul Panama şi deţine propriile facilităţi portuare la fiecare capăt al canalului. Mai mult, Beijingul se află în proces de construire a unei marine cu scopul de a-şi proiecta puterea militară şi comercială, aşa cum au încercat să facă japonezii în perioada premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial. După 2007, într-un efort de diplomaţie navală fără precedent, navele militare chineze efectuează vizite oficiale în porturile franceze, australiene, japoneze, ruse, singaporeze, spaniole şi americaine; participă, de asemenea, la manevre navale internaţionale de luptă contra unei piraterii maritime în recrudescenţă.

În total, Pekinul revendică suveranitatea deplină asupra a 4 milioane kmp de mare. Autorităţile chineze doresc, desigur, să recupereze întreaga suveranitate asura Taïwanului, “dacă este nevoie prin forţă”… Logica este aici cea a disuasiunii-fascinaţie, rachetele amplasate pe insulă şi atitudinea americaină — incită Taipei-ul să nu-şi mai proclame independenţa, în timp ce  interdependenţa economică între insulă şi continent creşte insula pregătind spiritele pentru o eventuală reintegrare de tip Hong Kong. În afara unor revendicări insulare, China contestă unele frontiere maritime ale Japoniei şi ale Vietnamului…

 ZHAO ZIYANG

                        Unul din liderii reformişti chinezi, fost secretar general al Partidului Comunist        Chinez, cel care a propus Chinei câteva dintre principiile care aveau să transforme această       ţară în ceea ce a devenit astăzi. Bucurându-se de un protectorat privilegiat din partea           liderului istoric chinez, Deng Xiaoping, Zhao a fost cel care l-a convins pe acesta să    introducă economia de piaţă, iniţiativa privată, să deschidă China investitorilor străini şi          să acorde presei libertate de exprimare. Curentul politic introdus se numeşte astăzi neo-     autoritanism şi este cel care a adus China la parametrii de astăzi.

În 1989, când în Piaţa Tienanmen se strânseseră zeci de mii de oameni care cereau mai multă libertate, Zhao a fost cel care în discuţiile liderilor de la Beijing s-a opus  masacrării demonstranţilor. Deng Xiaoping l-a trădat trecând de partea conservatorilor         comunişti, în dizgraţia cărora Zhao a intrat; i s-a stabilit domiciliu forţat şi i s-au interzis  apariţiile publice. Tot de atunci a început şi gloria sa internaţională – este politicianul  chinez înzestrat în lucrările oamenilor de ştiinţă cu cele mai puternice şi mai pline de           consideraţii epitete dintre liderii chinezi.

 6.     Piaţa IT

La sfârşitul anului 2009, China avea peste 184 milioane utilizatori de internet, mai mult decât întreaga populaţie a SUA. Pe 30 iunie 2010, licenţa Google pentru Chian a expirat; pe 29 iunie, Google a făcut un compromis faţă de guvernul chinez, anunţând că nu va mai redirecţiona utilizatorii chinezi cître un site din Hong Kong, care oferea servicii necenzurate, ci, va reînvia google.cn, care a fost închis în martie 2010. După două săptămâni de la producerea acestor evenimente, autorităţile chieneze au anunţat discret că reînnoiesc licenţa de servicii a companiei Google.

Beijingul participă discret şi la reproiectarea Internetului: China a lucrat din greu la noua generaţie de standarde pentru web – IPv6, versiunea 6 de Protocoale Internet; se aşteaptă ca vesiunea actuală, IPv4 să nu mai poată furniza noi adrese cel mai târziu în 2011 (în 2007 existau în Internet 1,4 miliarde de adrese, alocate numai către companii şi persoane din SUA, faţă de numai 125 milioane alocate către persoane şi companii din China, adică mai puţin de o adresă la 100 de persoane în China, faţă de cinci adrese la o persoană în SUA. IPv6 va furniza mii de miliarde de noi adrese web, iar China va avea partea ei; în plus, această nouă versiune de standarde web permite ca fiecare dispozitiv mobil sau computer să aibă propria sa adresă, ceea ce permite următirea totală a acelui obiect.

Cheltuielile autorităţilor centrale şi locale sunt estimate la 1.200 miliarde dolari, cu un deficit de  145 miliarde dolari. Guvernul a anunţat că susţine mai multe măsuri pentru stimularea cheltuielilor de consum pe plan intern şi crearea unei industrii high tech pentru a reduce dependenţa de importuri şi investiţii pentru susţinerea economică.

7.      Piaţa ştiinţifică

În anul 2000 China realiza prima lansare experimentală de sateliţi de poziţionare (GPS). În vara lui 2010, perfecţionarea şi crearea unui propriu sistem i-a permis Chinei să lanseze un nou GPS cu numele de cod COMPASS, care va furniza servicii de navigare, măsurare a timpului şi de trasnmitere de mesaje SMS în zona Asia-Pacific, înainte de 2012 şi care va fi capabil să ofere servicii de navigare globală înainte de 2020. Sistemul este esenţial pentru industria transporturilor şi de exploatare petrolieră, cât şi pentru previzionarea vremii şi a dezastrelor, pentru telecomunicaţii şi securitate publică. Această acţiune reprezintă încă un pas făcut de China în încercarea ei de a pune capăt dependenţei de sateliţii SUA, care-i furnizează servicii de navigaţie şi poziţionare.

Programele spaţiale, în general ţinute secrete, ale Chinei s-au intensifiat în ultimii ani. În martie 2010, China a confirmat că pregăteşte al doilea zbor selenar fără echipaj pentru luna octombrie 2010, iar în 2011 va lansa un modul care-i va permite primele exerciţii de andocare în spaţiu, acţiuni care converg spre o misiune umană spre Lună în 2013. Cum bugetul NASA s-a restrâns drastic, China rămâne prima ţară care face investiţii majore în explorarea Cosmosului. Unii savanţi chinezi sunt siguri că în spaţiul extra atmosferic al Terrei se găsesc noi surse de energie (ex. heliu 3), dar şi minerale rare, bune pentru producţia industrială a Chinei. Regulile pentru exploatarea resurselor extraterestre vor fi scrise astfel cu reprezentarea foarte bună a intereselor Chinei…În altă ordine de idei, savanţii chinezi se întorc în valuri acasă, în laboratoare bine finanţate, din străinătate, unde au învăţat tot ce au putut mai mult şi mai bine.

9. Dezvoltarea relaţiilor reciproce China–România

Conform Camerei de Comerţ şi Industrie România-China, România a importat din China în 2009, mărfuri în valoare de aprox 2 miliarde euro, iar nivelul exporturilor nu a depăşit 200 de milioane; au fost efectuate însă şi importuri indirecte, pentru că, de pildă, cca jumătate din importurile româneşti din Ungaria, vin tot din China, acesta nefiind unicul exemplu în acest sens. România exportă în special în China, buşteni (nici măcar cherestea) şi lână de oaie neprelucrată şi nimeni din ţara noastră nu se sinchiseşte de această situaţie foarte jenantă pentru noi…

În martie 2010, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, în cadrul comisiei mixte guvernamentale româno-chineze, partea română a pus concret la dipoziţia părţii chineze mai multe proiecte de realizat: şoseaua de centură în regim de autostradă a Bucureştiului, autostrada Piteşti – Sibiu, zeci de drumuri care necesită reabilitare, 15 proiecte de energie, printre care şi Centrala de la Tarniţa, linia de metro Piaţa Unversităţii-Pantelimon, modernizarea unor porturi şi aeroporturi; doar două din proiectele de infrastructură reclamă fonduri cifrate la peste 5 miliarde euro. „Partea chineză ar putea contribui foarte uşor cu investiţii de cel puţin 10 miliarde euro” a precizat, cu acest prilej, Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-China.

România a participat în perioada 1 mai-31 octombrie 2010 la Expoziţia Mondială organizată la Shanghai, sub genericul „Un oraş mai bun, o viaţă mai bună”. Site-ul oficial al participării României la Expo 2010 este http://www.romaniaexpo2010.ro/ro/acasa. Prezenţa României la Shanghai a comunicat o serie de mesaje, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern şi a avut o conotaţie bilaterală foarte importantă, în sensul că România doreşte să dezvolte cu partenerii chinezi, într-un ritm mult mai accelerat, toate formele de business. Ne interesează să avem mai multe companii chineze pe piaţa românească, să implicăm mai intens specialiştii şi capitalurile chineze în proiecte mari de infrastructură. România aşteaptă mai mulţi turişti din China, ţară cu o clasă medie care reprezintă un rezervor pentru turismul mondial, la care ar fi bine să ne conectăm şi noi. România aşteaptă, de asemenea, mai mulţi studenţi din China, ţară cu care avem în termeni de cooperare academică o tradiţie foarte frumoasă. Ferdinand Nagy, subsecretar de stat şi comisar general al ţării noastre pentru expoziţii mondiale şi-a exprimat cu acest prilej convingerea „că am reprezentat cu onoare şi cu demnitate nu numai România”.

Interesul Chinei pentru creşterea comerţului şi dezvoltarea colaborării cu România este, de asemenea, foarte mare au afirmat oamenii de afaceri chinezi prezenţi în ţara noastră cu diverse prilejuri. La Forumul bilateral de afaceri din anul 2010, Liu Qiwei, consilierul economic şi comercial al Ambasadei Chinei la Bucureşti spunea că „Guvernul chinez încurajează firmele să investească în România, în special în domeniile energeticii şi infrastructurii”. România este al doilea partener comercial al Chinei în zona Europei Centrale şi de Est, iar potenţialul de cooperare este uriaş, cele mai importante domenii fiind: producţia de aparatură electrocasnică, telecomunicaţi, logistică, la care se adaugă infrastructura şi energetica. China vrea să-şi extindă relaţiile comerciale în Europa de Est, prin proiecte de mai multe miliarde de euro, printre care construirea unei centrale termoelectrice de până la 1 miliard de euro, investiţii în energia eoliană, agricultură şi sectorul minier din România. China Development Bank a promis sprijin substanţial pentru dezvoltarea energiei eoliene.

România este ţara cu cea mai mare investiţie chineză din Europa Centrală şi de Est: întreprinzători chinezi au investit în România până la începutul lui 2010, 400 milioane de dolari, situând China pe locul 16 în topul ţărilor cu investiţii în România.

Viorel Isticioaia-Budura, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Beijing este convins de faptul că “Piaţa chineză e interesată de orice. Capacitatea  de absorbţie este unică”. Iar omologul său chinez în România declara la rândul său: „În ultimii ani, relaţiile comerciale chino-române au înregistrat progrese foarte rapide. Valoarea schimburilor comerciale dintre cele două state a crescut anual cu 20-30 la sută, ajungând în 2007-2008 la 3-3,2 miliarde dolari. În 2009 a suferit o mică scădere, ridicându-se totuşi la 2,81 miliarde dolari. În primele 7 luni ale anului 2010, valoarea totală a schimburilor comerciale chino-române a ajuns la 1,6 miliarde de euro, crescând cu 41 la sută faţă de perioada similară din 2009”. Nu cunoaştem, din păcate, ponderea schimburilor comerciale ale României cu China. Trebuie avut de asemenea în vedere faptul că valoarea totală a schimburilor comerciale ale Chinei cu ţări din Europa Centrală şi de Est, precum Cehia, Ungaria şi Polonia, este în medie mai mare decât cea a schimburilor comerciale cu România, deşi potenţialul dezvoltării relaţiilor comerciale reciproce este foarte mare. Volumul comerţului dintre cele două ţări a depăşit valoarea de 3,7 miliarde dolari în 2010, România devenind al patrulea partener comercial important din zona europeană.

Apreciem că parteneriatul pe multiple planuri dintre ţările noastre şi popoarele român şi chinez trebuie îmbogăţit prin noi conţinuturi. „Prietenia ditre state constă în apropierea dintre oamenii de rând”, cum spune un proverb chinezesc. Intensificarea susţinută a contactelor la nivel înalt dintre cele două ţări şi consolidarea schimburilor şi cunoaşterii reciproce dintre cele două popoare au o importanţă deosebită în acest sens. Există înfiinţate între cele două ţări şi funcţioneză sisteme guvernamentale de coordonare şi comunicare, cum sunt Comisia Comună de Cooperare Economică, Camerele de Comerţ şi Industrie, Asociaţia Română de Prietenie cu R. P. Chineză şi oraşel înfrăţite. Întreprinderile chineze şi-au anunţat deja dorinţa intensificării cooperării pragmatice cu partea română în domeniile infrastructurii, energiei, agriculturii, turismului etc.

 10. Problemele de mediu

În numeroase oraşe ale Chinei, unde dezvoltarea economică fără precedent într-o ţară s-a făcut simţită în ultimii 30 de ani, a apărut ca prim efect al poluării accentuate a aerului – zmogul. Peste un sfert din apele din China sunt poluate, motiv pentru care nu pot fi folosite în industrie sau agricultură. Începând cu anul 2010, şi-au făcut, evident, apariţia şi ploile acide. Probabil se acţionează pentru reducerea acestor efecte ale dezvoltării economice, dar rămâne de văzut cât şi cu ce urmări…

China a depăşit deja Statele Unite în ceea ce priveşte emisiile sale de carbon, anunţă un studiu efectuat de doi cercetători de la universităţile Berkeley şi San Diego, SUA. Poziţionarea Chinei pe locul întâi în randul celor mai mari poluatori a fost anticipată de specialişti, însă inversarea locurilor era prevăzută abia în 2020. Cercetătorii au studiat informaţiile legate de uzul carburanţilor în mai multe regiuni ale Chinei şi au prezis o creştere cu 11 la sută a emisiilor de dioxid de carbon din anul 2004 până în 2010, ceea ce însemnă o creştere cu peste 600 milioane tone metrice de dioxid de carbon; previziunile anterioare anunţau o creştere de doar 2,5 până la 5 la sută. Creşterea alarmantă a nivelului de poluare pe care o înregistrează China face din scopul de a reduce emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial, o misiune mult mai dificilă decât se aşteptau iniţial cercetătorii.

Iată şi un important record pozitiv: cel mai mare poluator al lumii a devenit şi singurul mare stat care sprijină tehnologiile verzi, ecologice. Datorită unor subvenţii guvernamentale masive, China este lider mondial în echipamente pentru energie solară şi eoliană şi se mişcă repede în direcţia stabilirii standardelor pentru viitoare generaţie de vehicule ecologice. Datorită comenzilor de stat, China deţine deja cel mai mare parc de vehicule ecologice din lume.

Din iunie 2010, China a interzis livrarea de către supermarketuri a pungilor de plastic gratuite; folosirea în exces a pungilor de plastic a dus la poluarea considerabilă a mediului ambiant. Guvernul chinez duce o campanie susţinută în scopul educării şi informării cetăţenilor cu privire la efectele extrem de nocive ale reziduurilor de plastic ajunse în mediul înconjurător. Denumită de autorităţile de la Beijing drept “Poluarea Albă”, poluarea cu pungi de plastic a ajuns o problemă majoră pentru Ministerul Mediului din China. Milioanele de pungi de plastic au ajuns să sufoce la propriu oraşele, câmpurile şi râurile din China. Populaţia Chinei foloseşte aproximativ 3 miliarde de pungi şi recipiente de plastic în fiecare zi. Industria producătoare de mase plastice din China a anunţat că se raliază imediat măsurilor guvernamentale şi va reduce producţia de pungi de plastic cu peste o treime în decursul acestui an. Concernul Carrefour din China a  anuţat la rândul lui că se supune hotărârilor autorităţilor chineze şi nu mai acordă pungi gratuite clienţilor săi.

Datorită creşterii preţului petrolului, care este materia primă principală în realizarea pungilor de plastic, costurile acestora vor creşte, iar autorităţile de la Beijing declară că în curând se vor produce şi folosi obligatoriu, pungi din orez, care vor fi biodegradabile şi absolut sigure pentru sănătatea naturii.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *