China vrea reforma FMI înainte de a ajuta Europa

China nu îşi poate permite un eşec din partea Europei: dacă este nevoie de ajutor, acesta va fi luat în considerare prin intermediul Fondului Monetar Internaţional (FMI). Dar prioritatea rămâne finalizarea reformei FMI, declară într-un interviu acordat EurActiv, un înalt funcţionar al Băncii Centrale a Chinei.

FMI-ul este cea mai bună modalitate de a ajuta ţările împovărate de datorii atunci când este nevoie, iar China va sprijini o astfel de mutare, a spus Duo.

Dar membrii FMI trebuie să avanseze rapid şi să reformeze sistemul de cote, a adăugat Duo, care este director general al Departamentului pentru Piaţa Financiară la Banca Populară Chineză.

„FMI-ul îşi poate mări capacitatea de împrumut, dar prioritatea rămâne finalizarea în timp util a reformei distribuţiei cotelor”, a insistat el.

Bancherul a reiterat spusele preşedintelui Hu Jintao, care la ultima reuniuneG20 de la Cannes a făcut apel la avansarea reformei sistemului monetar internaţional într-o manieră constantă, la extinderea drepturilor speciale de retragere (…) şi construirea unui sistem monetar internaţional de rezervă cu o valoare stabilă şi cu eliberare bazată pe reguli şi cu credit uşor de folosit.

Duo a insistat asupra faptului că atacul perceput privind zona euro este doar temporar. „După ce UE îşi va pune totul în ordine, moneda euro va fi mult mai puternică”, a adăugat el, menţionând că acţionarea prin reforme structurale ar uşura presiunea pieţei.

„Europa are nevoie de reforme structurale, nu bani, pentru moment”, a spus el.

„Europa este una dintre cele mai mari economii din lume, are productivitate înaltă şi PIB mare per locuitor, baza sa industrială este puternică, rata de economisire din UE este mai mare decât în SUA, iar euro este deja o monedă de rezervă”, a mai spus oficialul Băncii Centrale Chineze.

Beijingul ar sprijini pe deplin înfiinţarea unei agenţii europene de rating a creditelor, a declarat Duo. „Avem nevoie de un alt model de rating pentru a preveni efectele ciclice”, a spus el, explicând că investitorii nu pot depinde numai de agenţiile de rating şi că evaluările financiare trebuie făcute şi de investitori.

„Agenţiile de rating pot fi o referinţă, dar trebuie să existe o schimbare (…) punând responsabilitatea asupra investitorilor şi nu numai  pe emitenţi”, a spus Duo.

China a cerut acum instituţiilor financiare să-şi evalueze propriile lor evaluări privind investiţiile şi nu se bazează numai pe agenţiile de rating şi nu să se bazeze doar pe agenţiile de rating. „Avem nevoie de un sistem de rating dublu”, a adăugat el.

Sursa articol: EurActiv.com

Sursa foto: ryuz4ki57.wordpress.com

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 − 12 =