Christine Lagarde (FMI) saluta acordul franco-german – “crucial” dar “insuficient”

Directoarea generala a Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a salutat luni acordul franco-german privind un nou tratat european, dar a apreciat totusi ca acesta “nu va fi suficient in sine” in fata unei situatii economice “extrem de grave”, relateaza AFP, potrivit Hotnews.ro.

“Este foarte potrivit in special faptul ca liderii europeni si in special presedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel au decis ca lucrurile trebuie cu adevarat sa se miste”, a afirmat Christine Lagarde intr-un discurs sustinut la Institutul European de la Washington.

“Si acest inceput al unui compromis pe care il vedem formandu-se progresiv este crucial”, a adaugat ea. Insa “nu este suficient in sine si va fi nevoie de mult mai mult pentru ca situatia in ansamblu sa fie reglata si pentru ca increderea sa revina, nu doar a pietelor, dar si a investitorilor, a consumatorilor si a celor care trebuie sa-si puna la punct strategia pentru urmatorii doi, trei sau patru ani, care vor sa stie unde sa deschida noi uzine, unde sa investeasca”, a mai spus directoarea FMI.

Nicolas Sarkozy si Angela Merkel au ajuns luni la Paris la un acord asupra “unui nou tratat european” care ar urma sa permita sanctiuni automate pentru statele care isi scapa de sub control deficitul bugetar.

Lagarde si-a reiterat ingrijorarile in ceea ce priveste economia mondiala, in fata crizei datoriei publice din zona euro.

“In materie de perspective economice mondiale, este clar ca asistam la o situatie care poate fi calificata ca fiind extrem de serioasa, extrem de ingrijoratoare si, pentru a utiliza anumite cuvinte ale lui Jean-Claude Trichet (fostul presedinte al Bancii Centrale Europene), extrem de grava”, a subliniat ea.

“In ultimele trei saptamani am vizitat Rusia, China, Japonia, Peru, Mexic si Brazilia, si nu exista o singura tara unde prima intrebare adresata, fie de catre presedinte, fie de catre premier sau ministru de finante sau guvernator al bancii centrale sa nu fie pe Europa, pe consecintele crizei europene”, a precizat Lagarde.

FMI a avertizat joi ca va scadea probabil in ianuarie prognoza de crestere mondiala pentru 2012.

Sursa articol: Hotnews.ro

Sursa foto: en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 − two =