Cipru, paradisul fiscal spulberat?

Cyprus-EU-FlagsFaptul că UE se luptă de ceva vreme să iasă din criză, iar lumina de la capătul tunelului întârzie să se întrevadă nu mai este de mult timp ceva nou. Însă, evenimentele din ultimele luni au scos la iveală faptul că recesiunea prin care trece UE ar putea avea consecințe pozitive pentru procesul de construcție europeană și întărirea coeziunii, odată depășite discuțiile cu privire la destrămarea zonei euro. UE creează imaginea că asemeni unei păsări Phoenix, poate renaște din propria-i cenușă, și nu oricum ci mai solidară, performantă și unită. În luna martie, Ciprul a fost statul european ce a amenințat foarte mult stabilitatea zonei euro, sistemul său bancar aflându-se în prag de colaps după ce agențiile de rating i-au dat calificative negative, făcând imposibil accesul la liniile de credit internaționale pentru a-şi refinanța propriile bănci. La sfârșitul lunii martie, s-a ajuns la un acord de salvare destul de controversat la nivel internațional datorită noutății pe care o aduce, dar și multiplelor semnificații pe care le poate avea. O parte dintre aceste semnificații au fost clarificate la începutul lunii aprilie, când, cu ocazia celei de-a noua Reuniuni Europene Regionale, doi comisari europeni au vorbit despre necesitatea unei UE mai unite cu un nou plan de dezvoltare pentru soluționarea deficiențelor ce au condus la criza curentă. Ciprul a devenit statul-exemplu pentru celelalte state europene sudice ce se confruntă cu probleme asemănătoare, dar și pentru discuțiile referitoare la politica de coeziune și modelul social european.

În iulie 2012, Cipru era a cincea ţară din zona euro care cerea un acord internațional de salvare/asistență (bailout) pe fundalul problemelor economice în creștere și a provocărilor puse pe umerii băncilor cipriote în urma scăderii ratingului în sondajele unor agenții de evaluare de renume.  Guvernul cipriot a cerut atunci ajutorul înainte de expirarea termenului limită pentru a recapitaliza una dintre cele mai mari bănci ale țării. Atunci guvernul a argumentat că scopul asistenței cerute era acela de a reduce riscurile asupra economiei cipriote, în special cele ce se difuzau din sectorul financiar datorită largii expuneri la economia grecească. Cipru era deja în afara piețelor de capital de mai bine de un an, datorită calificativelor primite din partea agențiilor de rating. În această situație a cerut ajutor Rusiei care a împrumutat insulei 2,5 miliarde de euro, în schimbul unor dobânzi deloc neglijabile. Și Marea Britanie lua în considerare la acel moment să acorde un împrumut bilateral Ciprului datorită relațiilor speciale cu Nicosia și ale importanței strategice a bazelor militare britanice din Cipru, dar decizia finală a fost în defavoarea unui astfel de împrumut. Din acel moment oficialii europeni au specificat clar guvernului cipriot că în schimbul asistenței va trebui să accepte un pachet de reforme economice și fiscale. Primul Ministru al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, care conducea în 2012 grupul miniștrilor de finanțe ai zonei euro, declara că „în schimbul ajutorului va fi necesară o politică de condiționalitate care va include măsuri create pentru a răspunde principalelor amenințări la adresa economiei Ciprului, în special celor din sectorul financiar.” Cirpul, însă, dorea atunci ajutorul doar pentru a recapitaliza una dintre băncile cu probleme ale țării, fără, însă a avea în plan de reforme structurale substanțiale. Ciprul a respins termenii Troicii (formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional). Abia în noiembrie  s-a ajuns la un acord care includea măsuri de austeritate precum tăieri ale salariilor angajaților din sectorul public, ale beneficiilor sociale, pensiilor și alocațiilor, creșterea TVA și a altor taxe și impozite, însă acordul încă nu era definitivat mai trebuind stabilită suma de acordat.  Se preconiza că băncile cipriote ar avea nevoie de o recapitalizare de aproximativ 16 miliarde euro, cam cât PIB-ul total al țării. Negocierile pentru ieșirea din criza financiară cu UE au fost tărăgănate de fostul guvern socialist și reluate într-un moment critic, după alegerea Președintelui Nicos Anastasiades.

Criza s-a acutizat când pe data de 13 martie 2013 agenția de rating Moody a retrogradat Ciprul în categoria junk– nerecomandată pentru investiții, consecință a marii expuneri a băncilor cipriote în sistemul bancar din Grecia. Totodată, agenția a atribuit obligațiunilor emise de guvernul cipriot o perspectivă negativă. În ianuarie 2013, agenția Standard&Poor retrogradase Ciprul la categoria junk, în timp ce agenția Fitch îl plasa cu puțin înaintea categoriei junk. Aflat în această categorie, Ciprul nu putea accesa împrumuturi internaționale de pe piețele de credit mondiale, iar nevoia de a refinanța cele mai mari bănci cipriote presa pe umerii guvernului de la Nicosia. În această situație a urmat o perioadă de negocieri cu UE, Troica, Rusia, apoi negocieri în cadrul guvernului cipriot, convingerea parlamentului, existând zile în care băncile cipriote au fost chiar închise.

În final s-a ajuns la un acord de asistență (de bailout) cu Grupul Euro, acord care în final a trecut și de Parlamentul cipriot, dar a condus la ample dezbateri și critici internaționale. În schimbul unui ajutor de 10 miliarde de euro din partea UE și a FMI menit a salva de la colaps sectorul bancar și economia cipriotă per ansamblu (sectorul bancar și turismul ocupând o pondere semnificativă din economia țării), Ciprul a convenit asupra unor măsuri de a restructura sectorul său bancar, între care creșterea taxelor și privatizări.  Conform înțelegerii, a doua cea mai mare bancă a Ciprului – Laiki Bank- va fi închisă și depozitele de peste 100000 de euro vor fi mutate într-o „bancă rea” (engl. Bad bank), în timp ce depozitele sub 100.000 euro vor fi mutate în Bank of Cyprus, cea mai mare bancă a țării care va fi restructurată. În același timp, depozitele mai mari de 100.000 de euro în cadrul Bank of Cyprus vor fi înghețate ;i ulterior vor fi utilizate pentru a contribui la miliardele necesare ieșirii din criză, pentru cota de refinanțare care cade în sarcina autorităților cipriote, însă nu este clar care va fi exact procentul luat din acești bani. Pentru a preveni falimentarea băncilor, s-a fixat și o limită de retragere, astfel nu pot fi retrași mai mult de 300 de euro pe zi sau transferați mai mult de 5000 de euro pe lună pe carduri de credit.

Se poate pune întrebarea de ce s-a convenit asupra unui acord de bailout, care presupune că și statul afectat contribuie la propria-i ieșire din criză? Unul dintre cele mai la îndemână răspunsuri ar putea fi corelat cu alegerile din Germania și percepția germanilor asupra Ciprului ca fiind  un paradis fiscal. Astfel, guvernul german nu se arăta dispus a împrumuta pur și simplu bani ciprioților, lucru care ar fi putut fi perceput de populație ca salvându-i pe rușii care spălau bani prin depozitele lor în Cipru. Un acord de bailout sancționează atât băncile, cât și pe cei cu sume de peste 100.000 de euro care vor fi blocate, lucru care poate fi ușor perceput de către opinia publică ca sancționându-i pe cei responsabili de criză. Totodată, prin această soluție Bank of Cyprus a devenit cumva proprietate a întregii zone euro.  Se consideră că această soluție aleasă pentru ieșirea din criză a sistemului bancar cipriot a adus un deficit de imagine asupra credibilității privind soluționarea crizelor financiare de către factorii de decizie din zona euro și Fondul Monetar Internațional.

Faptul că s-a ajuns la o înțelegere, însă nu trebuie confundat cu sfârșitul crizei financiare din Cipru acesta depinzând de abilitatea guvernului de a duce la bun sfârșit și cu succes restructurarea fără a ieși din zona euro. Desigur, așa cum pe parcursul lunii martie, dar și începutul lunii aprilie, s-a observat că această criză financiară nu este unica pe care o traversează Ciprul. Pentru a-și reconstrui economia, guvernul de la Nicosia va trebui să adopte măsuri de austeritate, care nu sunt tocmai populare în rândul cetățenilor, de aceea, rămâne de văzut cum va gestiona acesta o eventuală criză socială și chiar politică.

Situația din Cipru poate fi văzută ca o încercare de a fixa un exemplu, de a arăta celorlalte state din sudul Europei care sunt consecințele renunțării la măsurile de austeritate și la un management financiar extern. Colapsul sistemului financiar al Ciprului ar putea fi înțeles, fie ca o încercare de a scoate anumite țări din zona euro, fie pentru a lansa un avertisment țărilor din sudul Europei pentru a le forța să accepte regulile jocului impuse din afară. Acesta ar putea fi începutul unei lupte cu adevărat dificile pentru prezervarea și salvarea UE.

Premiera acordului de salvare a sistemului financiar al Ciprului a fost aceea a deciziei de a nu salva o instituție de credit, cu o tentă ironică s-ar putea spune că soluția de salvare a constat în nesalvarea unei bănci. Dar, așa cum am precizat anterior, decizia de a lichida una dintre băncile importante ale Ciprului ar putea fi aceea că s-a dorit a face din Cipru un exemplu și desființarea unui paradis fiscal. Cazul Ciprului ar putea legitima în viitor discuții cu privire la o coeziune a politicilor fiscale de la nivelul UE, la un control financiar al principalelor instituții de credit din UE, în special din statele din sudul Europei.

Începutul lunii aprilie a făcut credibilă această interpretare conform căreia, Ciprul va sta drept exemplu. Cu ocazia celei de-a 9-a Reuniuni Europene Regionale, Comisarul pentru locuri de muncă, afaceri sociale și incluziune, Laszlo Andor, a reliefat faptul că actuala criză financiară, economică și socială prin care trece UE ameninţă „consensul pentru modelul social european și integrarea economică și monetară per ansamblu.” Dar, indirect discursul său a reliefat lecțiile pe care UE le poate trage din această criză. De remarcat în discursul său este atenția acordată problemelor ridicate din statele din Sudul Europei:  „Ceea ce ne preocupă cel mai mult sunt diferențele considerabile privind condițiile economice și angajabilitatea în cadrul zonei euro, având în vedere că statele sudice par a fi prinse într-o spirală fără sfârșit a recesiunii și a șomajului”. (discurs ce pare a favoriza interpretarea conform căreia s-a dorit ca Cipru să fie un exemplu pentru aceste țări). „Sunt convins că această criză a fost un catalizator pentru schimbări profunde la nivelul UE. Ultimele dezvoltări arată că de fapt ne îndreptăm către o arhitectură mai echilibrată pentru Uniunea Monetară Europeană. Comisia și statele membre dezvoltă o strategie care combină eforturile pentru consolidare fiscală cu o strategie integrată pentru creștere economică și angajabilitate și coeziune socială.” Nu putem desigur să nu ne gândim că ultimele dezvoltări la care se referă comisarul UE  sunt strict legate de modul în care criza financiară din Cipru a izbucnit și și-a găsit o salvare relativă prin înțelegerea cu Grupul Euro.  Totodată, dincolo de problemele financiare și sociale ce derivă din sudul Europei cu impact asupra întregii UE, Cipru mai prezenta o caracteristică foarte importantă pe care unele state puternice ale UE, în frunte cu Germania, doreau să o elimine: aceea că Cipru era un fel de paradis fiscal în interiorul UE, ori nu se poate vorbi de consolidare fiscală fără eliminarea situațiilor cu potențial destabilizator. Discursul comisarului european reliefează faptul că situația din Cipru (deși el nu menționează această țară niciodată, ci folosește sintagma ultimele evenimente) „a condus la o înțelegere pentru întărirea dimensiunii sociale din zona Uniunii Monetare Europene împreună cu o supraveghere îndeaproape a politicilor macroeconomice. Șomajul acut și problemele sociale dintr-un stat membru al zonei euro propagă un efect negativ de destabilizare a întregii zone la nivel economic și politic.”  Acest discurs pare a da un răspuns dezbaterii lansate la nivelul UE în contextul crizei dacă modelul social european, pe care mulți susțin că este construită esența UE, este încă unul funcționabil și dacă în urma acestei crize va rămâne modelul de bază sau va fi înlocuit. Dacă luăm în considerare declarația comisarului Andor atunci este clar că UE este în continuare convinsă că modelul social european este cheia. În acest sens, putem lua drept exemplu adoptarea recentului Pachet Social de Investiții care ghidează statele membre în reformarea sistemelor lor de protecție socială în special în domeniul investițiilor sociale. Acest pachet pentru investiții sociale este bazat pe trei piloni:

– creșterea sustenabilității sistemelor sociale prin simplificare și o mai bună țintire a nevoilor sociale emergente;

– dezvoltarea unor politici care să permită și să activeze componenta de investiții sociale prin suport orientat, condiționat și efectiv;

– asigurarea că politicile sociale acoperă cele mai cruciale riscuri din viața individului, de la îngrijirea pentru nou-născuți la îngrijirea pe termen lung pentru cei bătrâni.

Astfel fondurile europene vor fi simțitor orientate spre a susține statele membre în implementarea acestor priorități, la baza cărora stă cetățeanul european. Însuși acordul de asistență poate fi văzut a se înscrie în modelul social european dacă ținem cont că cetățeanul, cei cu depozite de până la 100.000 de euro nu este sancționat, ci din contră, banii alocați sunt pentru a garanta depozitele acestora, în timp ce cei cu sume mai mari, reprezentanți ai mediului de afaceri (persoane juridice în special) și instituțiile de credit sunt cei care au de suferit.

Dincolo de semnificațiile acordului de bailout pentru zona euro această perioadă a revitalizat alte teme intrate în ultimele luni în penumbră precum: relațiile dintre Cipru și Grecia, dintre Cipru și Turcia, reunificarea Ciprului, resursele de gaz descoperite în apele mediteraneene din zona economică exclusivă a Ciprului, stabilitatea politică și socială a acestui stat (se pune întrebarea dacă nu vom asista la o criză precum cea din Grecia, dată fiind dependența economiei cipriote de sistemul bancar și măsurile de austeritate necesare redresării economice). În Cipru o criză politică și socială va revigora cu atât mai mult discuțiile reanimate de alegerile prezidențiale de la începutul anului privind chestiunea cipriotă, respectiv unificarea insulei. În ceea ce privește resursele de gaz care au generat numeroase tensiuni între Turcia și Cipru, ar putea fi identificate câteva puncte interesante. Spre exemplu, exploatarea acestor resurse ar putea deveni cu atât mai importantă în prezent cu cât veniturile obținute ar putea ajuta la redresarea economiei și crearea de noi locuri de muncă. În acest sens am putea asista la o exacerbare a tensiunilor pentru aceste resurse între cei doi vecini de la Mediterană. Poate fi adus în discuție rolul Rusiei în exploatarea și comercializarea acestor resurse. Este cunoscut interesul Rusiei pentru aceste resurse, dar dacă ținem cont de recenta alegere a soluției Grupului Euro în defavoarea intereselor Rusiei din Cipru, este legitimă întrebare privind cine va fi partenerul spre care va opta Cipru pentru extragerea acestor resurse având în vedere dependența de Grupul Euro din punct de vedere fiscal. Va alege partenerul rus sau va alege un partener din cadrul zonei Euro, precum Germania?  Desigur pot fi considerate premature aceste discuții având în vedere că în prezent guvernul cipriot are alte priorități pentru salvarea economică, dar nu este greșit a se considera că nu peste mult timp atenția va cădea asupra acestor resurse.

Nu în ultimul rând trebuie spus că situația din Cipru a animat și discuțiile cu privire la paradisurile fiscale europene și necesitatea eliminării lor, dar și cine ar putea beneficia de pe urma spulberării paradisului cipriot. Astfel că, rămâne de văzut dacă și alte țări care pot fi clasate în această categorie vor avea aceeași soartă.

 

Articolul face parte din ultimul număr din 2013 al buletinului Politica sub lupa CEPE, disponibil aici.

Autor: Alina MOGOȘ, Center for European Policy Evaluation
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *