CITR: Insolventa a devenit un fenomen macroeconomic, peste 4,6% din companii sunt afectate

Insolventa este deja un fenomen la nivel macroeconomic, 30.000 de companii din totalul de 638.832 firme active ( exclus PFA ) inregistrate la mijlocul anului 2011, adica peste 4,6% din total, fiind grav afectate, potrivit datelor Casei de Insolventa Transilvania (CITR), anunta fin.ro.

Din pacate, majoritatea companiilor cu probleme prefera sa recurga la faliment, media nationala a cazurilor de reorganizare judiciara fiind de numai 4% din totalul dosarelor de insolventa, sustin reprezentantii CITR.

Situatia actuala a economiei private ar putea fi grevata in viitorul apropiat de noi probleme generate de companiile de stat indatorate. CITR atrage atentia asupra faptului ca, in actualul context economic dificil, managementul privat, dublat de masurile de eficientizare a activitatii specifice procedurii insolventei, sub supravegherea unui administrator judiciar, pot duce la privatizarea cu succes a companiilor de stat supra-indatorate.

Problemele principale cu care se confrunta companiile de stat aflate in dificultate sunt legate de dezechilibrul intre activ si pasiv, precum si de faptul ca activitatea curenta produce pierderi. Potrivit CITR, tratarea fenomenului de supra-indatorare printr-un plan de reorganizare reprezinta o masura institutionala de reducere a datoriilor care poate duce la eficientizarea activitatii companiilor de stat.

Cu toate acestea, exista deja in mediul privat cazuri de reorganizari de succes, care se pot extinde si in cazul companiilor de stat. “Statul joaca un rol important in toate procedurile de reorganizare, prin pozitia sa de creditor garantat, avand interesul de a mentine in viata companiile pentru beneficii legate de locurile de munca salvate si de contributiile la buget prin taxele achitate la zi. Cu toate acestea, votul creditorilor bugetari in reorganizarile judiciare este intotdeuna unul implicit negativ, din cauza limitarilor legislative”, sustine Andrei Cionca, Managing Partner al CITR.

Sursa articol: fin.ro

Sursa foto: intelligence.businesslive.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten + nineteen =