Ponta: “Îi voi cere oficial mandat lui Băsescu pentru a merge la Consiliul European din noiembrie”

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că îi va solicita oficial şefului statului, Traian Băsescu, mandat pentru a merge la summitul din 22-23 noiembrie al Consiliului European, potrivit Gandul.info.

“Marţea viitoare, pe 13, particip la Bruxelles, la întâlnirea cu premierii pe tema mecanismului bugetar multianual 2014-2020. La final când mă întorc în Bucureşti, voi informa conducerea Parlamentului şi pe preşedintele României asupra ultimelor discuţii. Voi solicita oficial, bazat pe aceste discuţii, mandatul pentru a merge la summitul din 22- 23.”, a spus Ponta.

“Nu va fi conflict, până la urmă, va fi o solicitare la care domnia sa va răspunde pozitiv sau negativ (…) Eu îmi doresc mult să evităm orice conflicte şi înainte şi după alegeri. (…) Avem nevoie de stabilitate”, a spus Ponta.

Sursa: Gandul.info
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *