Tăriceanu: Coabitarea va funcţiona şontâc-şontâc până la alegerile prezidenţiale

calin popescu tariceanuFostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat vineri că acordul de coabitare între şeful statului şi premierul Victor Ponta va funcţiona “şontâc-şontâc” până la prezidenţiale, iar o nouă suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu nu s-ar impune deoarece acesta “este un actor care iese din joc”.

“Coabitarea, după cum s-a văzut, a funcţionat o perioadă şi din declaraţiile publice ale celor doi împricinaţi, ca să zic aşa, ea ar funcţiona şi în continuare. Sigur că acest lucru nu poate să nu ţină seama de interesele politice ale celor două părţi implicate şi, după cum se vede, preşedintele este mare maestru în a-şi apăra interesele politice sau a şi le promova fără să ţină cont de alte considerente.Adică, dacă are nevoie să calce în picioare acordul de coabitare, îl calcă fără să clipească (…) Va funcţiona aşa, şontâc-şontâc, până la expirarea mandatului preşedintelui, cu accente de agresivitate uneori, dar probabil că cei doi şi-au făcut socoteala că aceasta este formula cea mai bună care le poate permite să-şi ducă fiecare la bun sfârşit obiectivele politice asumate”, a afirmat Tăriceanu la RFI, potrivit Mediafax.ro.

Sursa: Mediafax.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two × five =