Colegiul National Nicolae Balcescu din Braila, 150 de ani de istorie si viata dedicata educatiei

 balcescuÎn săptămâna 28.10. – 02.11.2013 se vor desfăşura numeroase activităţi culturale cu prilejul celebrării a 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional “Nicolae Bălcescu” Brăila. Programul include lansări şi prezentări de carte, expoziţia de carte având autori absolvenţi ai Colegiului, conferinţe susţinute de mari personalităţi, foşti elevi ai şcolii.

În zilele de vineri, 01.11. şi sâmbătă, 02.11. 2013 vor fi prezente la Brăila personalităţi ale culturii naţionale, academicieni, ambasadori, cadre didactice universitare, scriitori, artişti plastici, absolvenţi ai Colegiului Naţional “Nicolae Bălcescu”.

Activităţile cuprinse în program vor avea loc în Holul monumental şi în Amfiteatrul Colegiului, iar festivităţile de premiere a marilor personalităţi se vor desfăşura la Teatrul “Maria Filotti” Brăila.

 

PROGRAMUL ZILELOR ANIVERSARE

„CNNB 150”

 

 Luni, 28 octombrie 2013 
  7.30 – 12.00 Activităţi didactice cu elevii
12.00 – 13.00 Slujba de Te DeumConferinţă religioasă susţinută de Înalt Prea Sfinţia Sa, Dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Eparhiei Dunării de Jos, profesor de onoare al Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” Brăila

 

Amfiteatrul Colegiului
Slujbă de pomenire a profesorilor trecuţi la Domnul Holul monumental
16.00 – 17.00 Deschiderea expoziţiei de carte a autorilor brăileni, absolvenţi ai Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” Brăila Holul monumental(Luni – Joi) 

 

17.00 – 19.00 Lansare de carte, „Unduirea timpului” de Maria Cogălniceanu Amfiteatrul Colegiului
16.00 – 19.00 Competiţii sportive Sala de sport a Colegiului

 

 Marţi, 29 octombrie 2013 
7.30 – 12.00 Activităţi didactice
12.00 – 13.00 Prezentare de carte „Dicţionar cronologic al istoriei românilor”Prof. Paul Munteanu  Amfiteatrul Colegiului
13.00 – 14.00 Personalităţi bisericeşti de seamă – foşti elevi şi profesori ai CNNB  – Pr. Lect. Dr. Sorin Marinescu Sala Mare CNNB
16.00 – 17.15 Sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor Amfiteatrul Colegiului
16.00 – 17.15 Premieri ale concursurilor desfăşurate Sala Mare
17.30 – 19.00 Conferinţa „Organizarea sistemului de transplant”Dr. Costică Aloman – Chicago, SUA Amfiteatrul Colegiului
16.00 – 19.00 Competiţii sportive Sala de sport a Colegiului

 

Miercuri, 30 octombrie 2013 
7.30 – 12.00 Activităţi didactice
16.00 – 17.00 Prezentarea lucrărilor realizate cu prilejul aniversării a 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu”

  • Monografia CNNB –Alexandru David
  • Personalităţile Colegiului – Toader Buculei
  • Anuarul absolvenţilor – Nicoleta Mânecă
  • Antologia literară – Marcel Ganea, Luminiţa Dascălu
  • Revista jubiliară – Carmen Pîrlog

 

 

Amfiteatrul Colegiului
17.00 – 19.00 Lansare de carte, „Provincia Magna” Viorel Coman Amfiteatrul Colegiului 
16.00 – 19.00 Competiţii sportive Sala de sport a Colegiului

 

 

Joi, 31 octombrie 2013 
7.30 – 12.00 Activităţi didactice
12.00 – 13.00 Generalul Vasile Parizescu de vorbă cu elevi ai Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” Brăila Amfiteatrul Colegiului
16.00 – 19.00 Lansare de carte, Vasile Parizescu, trilogia „Viaţa ca o pasiune”Monitorul Oficial, Academia Internaţională de Artă Modernă Roma. Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu”  Amfiteatrul Colegiului
17.00 Întâlnirea scriitorilor absolvenţi ai Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” Brăila cu publicul brăilean Biblioteca Judeţeană „Panit Istrati”
16.00 – 19.00 Competiţii sportive Sala de sport a Colegiului

 

 

 

Vineri, 1 noiembrie 2013 
10.00 – 10.30 Primirea oaspeţilor, înregistrarea participanţilor Holul monumental 
10.30 – 10.40 Cuvânt de bun venit adresat de directorul şcolii
10.40 – 11.00 Dezvelirea plăcilor de marmură
11.00 – 11.30 Vizitarea şcolii, inaugurarea Amfiteatrului Nae Ionescu, a sălii Perpessicius, a cabinetului Edmond Nicolau
11.45 – 12.00 Deplasare la Teatrul Maria Filotti Brăila
12.15 –  13.15 Alocuţiuni oficialităţi

  • Ministrul Educaţiei
  • Preşedintele Consiliului Judeţean
  • Primarul Brăilei
  • Prefectul Brăilei
  • Persoane desemnate

 

Sala mare a Teatrului Maria Filotti Brăila
13.15 – 13.45 Prezentarea filmului „150 de ani de educaţie la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” Brăila”
13.45 – 14.30 Cocktail Sala Oglinzilor Teatrul Maria Filotti
14.30 – 16.30 Premierea personalităţilor

  • Seniorii iluştri ai LNB
  • Şefii de promoţie ai Colegiului

 

Sala Mare a Teatrului Maria Filotti Brăila
18.00 Concert liric
19.30 Cina festivă

 

 

 

 

 

 

Sâmbătă, 2 noiembrie 2013 
10.00 – 11.00 Premierea cadrelor didactice ale şcolii (foşti directori, profesori pensionari, profesori actuali) Sala Mare a Teatrului Maria Filotti Brăila
11.00 – 12.00 Spectacolul elevilor Sala Mare a Teatrului Maria Filotti Brăila 
12.30 Întâlnirea generaţiilor de profesori ai Colegiului Naţional „Nicolae Bălcescu” Brăila Cancelaria CNNB

 

 

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 + 16 =