Comisarul european Corina Crețu participă la conferința la nivel înalt care marchează 25 de ani de program INTERREG

Comisarul european Corina Crețu participă marți la conferința la nivel înalt care marchează 25 de ani de program INTERREG, eveniment organizat în colaborare de președinția luxemburgheză a Consiliului Uniunii Europene și de Comisia Europeană, informează Reprezentanța executivului european în România, într-un comunicat de presă.

Inițiat în anul 1990 ca mecanism al UE de sprijin financiar pentru regiunile de frontieră, regiuni în care trăiesc 185 de milioane de cetățeni, adică 37% din populația UE, INTERREG a devenit un element-cheie în înlăturarea obstacolelor existente în zonele de graniță și încurajarea cooperării transfrontaliere. În perioada 2014-2020, se vor investi peste 10 miliarde de euro în cooperarea interregională.

corina cretu”Putem spune cu mândrie că INTERREG este o adevărată poveste de succes europeană. Proiectele derulate au generat o serie de beneficii concrete pentru cetățenii noștri — fie că este vorba de securitate, transport, educație, domeniul energetic, sănătate, formare profesională sau crearea de locuri de muncă transfrontaliere. De-a lungul anilor, INTERREG ne-a ajutat să găsim împreună soluții la problemele comune, a creat un sentiment real de apartenență și de solidaritate și a contribuit la vindecarea vechilor răni ale istoriei prin faptul că a determinat o bună colaborare între țări care până nu demult nu erau neapărat prietene. De asemenea, INTERREG a jucat un rol esențial în consolidarea efortului de integrare a țărilor UE, dar și la crearea de legături cu țările învecinate cu UE”, a declarat comisarul european Corina Crețu, potrivit sursei citate.

Cu toate acestea, există în continuare un potențial economic semnificativ neutilizat în zonele de frontieră, din cauza lipsei de încredere și existenței unor atitudini negative între țările învecinate, se amintește în comunicat. În acest context, DG REGIO a realizat, pentru prima dată, un sondaj Eurobarometru cu scopul de a cartografia atitudinile cetățenilor care locuiesc în zonele de frontieră ale UE. Datele obținute vor contribui la direcționarea mai precisă a intervențiilor Uniunii.

Mai mult de o treime din respondenți consideră că a locui într-o zonă de graniță este mai degrabă un avantaj decât un obstacol. Totuși, sondajul confirmă necesitatea promovării acțiunilor programului INTERREG deoarece doar o treime din populație are cunoștință de existența acțiunilor de cooperare transfrontalieră. Rezultatele sondajului vor fi prezentate la conferința de la Luxemburg, se menționează în comunicatul de presă.

 

.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *