Comisarul european pentru sănătate Vytenis Andriukaitis, despre problema vaccinurilor: Încurajăm statele membre să acorde atenție armonizării calendarelor vaccinării

Este nevoie de armonizarea calendarelor de vaccinare, a precizat comisarul european pentru sănătate și securitate alimentară, Vytenis Andriukaitis în cadrul conferinței de presă care a succedat dialogul cu cetățenii privind viitorul UE, răspunzând astfel unei întrebări a reporterului CaleaEuropeana.ro legată de oferirea ajutorului României în problema vaccinurilor.

“Suntem pe cale să prezentăm un nou plan de acțiune privind vaccinarea și încurajăm statele membre să acorde atenție armonizării calendarelor vaccinării pentru că în prezent avem 13 milioane de oameni care lucrează și trăiesc în state diferite față de cele de origine. De multe ori aleg să nu își vaccineze copii pentru că este prea devreme ,apoi călătoresc în alt stat și își dau seama că este prea târziu”, a completat oficialul european.

Probema vaccinării a fost aminitită și de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii.

”Este inacceptabil ca în anul 2017 să mai moară copii de boli care ar trebui să fie deja eradicate în Europa! Copiii din România sau din Italia trebuie să aibă acces, în aceeași măsură, la vaccin anti-rujeolă, la fel cum au copiii din orice altă țară din Europa. Fără drept de apel! Tocmai de aceea, cooperăm cu toate statele membre pentru a sprijini măsurile naționale de vaccinare. Cazurile de decese care pot fi prevenite în Europa nu trebuie să existe!”, a declarat Jean-Cleaude Juncker, în cadrul discursului privind starea Uniunii Europene susținut în plenul Parlamentului European.

Europa este lovită de o epidemie de rujeolă, care afectează în primul rând Italia și România, din cauza vaccinării insuficiente, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). OMS a înregistrat peste 500 de cazuri în regiunea Europa, dintre care 474 sunt concentrate în șapte țări: Franța, Italia, Elveția, Germania, Polonia, România și Ucraina. Boala este totuși simplu de evitat, apreciază OMS, cu un vaccin „sigur și eficace”. În aceste țări cele mai afectate din Europa rata de vaccinare rămâne inferioară pragului de 95% considerat necesar pentru a eradica epidemia, precizează sursa citată. Dacă în țările cele mai sărace din lume costul unui vaccin (de circa un euro) rămâne principalul obstacol, în Europa problema este mai degrabă scepticismul față de vaccinuri, potrivit OMS.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Comisarul european pentru sănătate Vytenis Andriukaitis, despre problema vaccinurilor: Încurajăm statele membre să acorde atenție armonizării calendarelor vaccinării

  1. Adrian 21/10/2017 at 08:37

    E foarte ușor să spui ”rușine anti-vacciniștilor…”, să expui cum se vaccinează în diferite țări ale Europei și că cimitirile sunt pline de copii, e foarte ușor. Dar cum s-a ajuns ca lumea să refuze vaccinarea, puteți vorbi dle, Vytenis Adriukaitis?! S-a ajuns aici pentru că lumea nu mai are încredere în industria farmaceutică și consideră că bolile cu care se nasc copii ar avea ca și cauză tocmai aceste vaccinuri. Există altă explicați ca un copil să se nască cu diabet, dle Vytenis Adriukaitis? Despre asta trebuie vorbit, dle Vytenis Adriukaitis! Aveți vreo legătură cu această industrie de le țineți partea?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *