Cecilia Malmström: Comisia depune eforturi pentru eliminarea vizelor impuse de SUA și Canada

Pe 26 noiembrie, Comisia Europeană a adoptat cel de al șaptelea raport referitor la încălcările principiului reciprocității vizelor în țările terțe. Raportul evidențiază că anul trecut mai multe țări terțe (de exemplu, Brazilia) au acordat cetățenilor UE dreptul de a călători fără viză. Totuși, unele țări impun în continuare cetățenilor UE obligația de a deține viză, deși aceștia ar trebui să fie exonerați de o astfel de obligație.

Trebuie să asigurăm că principiul reciprocității vizelor este pe deplin respectat”, a declarat dna Cecilia Malmström, comisar pentru afaceri interne. „Prin urmare, depunem în continuare eforturi menite să rezolve cazurile nesoluționate de nereciprocitate, cu SUA și Canada. Comisia așteaptă cu nerăbdare adoptarea de către Parlamentul European și Consiliu a unui nou mecanism de reciprocitate consolidat, care să ne furnizeze un instrument mai puternic pentru a acționa”.

De la ultimul raport, din noiembrie 2010, s-au înregistrat următoarele progrese:

  • cetățenii tuturor statelor membre au în prezent dreptul de a călători fără viză înBrazilia, datorită intrării în vigoare, la 1 octombrie 2012, a acordului UE – Brazilia de exonerare de obligația de a deține viză de scurtă ședere pentru titularii de pașaport simplu;
  • autoritățile japoneze au decis să extindă exonerarea temporară de obligația de a deține viză acordată cetățenilor români până la 31 decembrie 2012. Comisia speră că, în urma punerii în aplicare a măsurilor specifice convenite între România și Japonia, aceasta din urmă va înlocui exonerarea temporară de obligația de a deține viză cu o exonerare permanentă;
  • deplina reciprocitate a vizelor a fost realizată cu Brunei pentru toate statele membre ale UE, precum și pentru Islanda, Norvegia și Elveția. Comisia intenționează să solicite extinderea perioadei de exonerare de obligația de a deține viză pentru șederi de până la 90 de zile și în cazul cetățenilor Principatului Liechtenstein.

Din păcate, rămân încă două cazuri importante de „nereciprocitate”: Statele Unite ale Americii mențin în continuare obligația de a deține viză pentru cetățenii Bulgariei, Ciprului, României și Poloniei; Canada impune, de asemenea, obligația de a deține viză pentru Republica Cehă, Bulgaria și România.

Sursa: ec.europa.eu
Foto:  en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 2 =