Comisia Europeana a adoptat un plan de legislatie in domeniul telecomunicatiilor

Comisia Europeană a adoptat miercuri, 11 septembrie 2013, cel mai ambițios plan al său în 26 de ani de reformă în domeniul pieței telecomunicațiilor.

phoneCu ocazia discursului său privind starea Uniunii din 2013, președintele Comisiei, José Manuel Barroso, a lansat pachetul legislativ „Continentul conectat”. După ce acest pachet va fi adoptat, vor avea loc reduceri ale costurilor suportate de consumatori, se vor simplifica procedurile administrative greoaie cu care se confruntă întreprinderile și se vor crea noi drepturi atât pentru utilizatori, cât și pentru furnizorii de servicii, pentru ca Europa să redevină un lider mondial pe piața digitală.

José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, a declarat: „Pentru interesele strategice ale Europei și pentru avansarea sa economică, pentru sectorul telecomunicațiilor în sine și pentru cetățenii nemulțumiți că nu au un acces deplin și echitabil la serviciile de internet și de telefonie mobilă este esențial să se realizeze noi progrese pe calea unei piețe unice europene a telecomunicațiilor.”

În ciuda unor valuri succesive de reforme pe care le-a întreprins Uniunea Europeană și care au contribuit la transformarea modului de furnizare a serviciilor de telecomunicații în Uniunea Europeană, acest sector continuă să funcționeze preponderent pe baza a 28 de piețe naționale. Nu există nicio companie de telecomunicații care să funcționeze în toată UE, ceea ce face ca atât operatorii, cât și clienții să se confrunte cu prețuri și norme diferite.

Principalele elemente prevăzute în pachetul de astăzi pentru soluționarea acestor probleme sunt expuse în cele ce urmează.

Simplificarea normelor UE pentru operatorii de telecomunicații

O autorizație unică de funcționare în toate cele 28 de state membre (în loc de 28 de autorizații), un prag legal sever pentru reglementarea subpiețelor de telecomunicații (care ar trebui să determine o reducere a numărului de piețe reglementate) și continuarea procesului de armonizare a modului în care operatorii pot închiria accesul la rețelele deținute de alte companii, în vederea furnizării unor servicii concurențiale.

Eliminarea de pe piață a tarifelor majorate pentru roaming

Ar urma ca de la 1 iulie 2014 să se desființeze taxele pentru apelurile primite în roaming. Companiile de telecomunicații ar urma să aleagă între 1) a oferi pachete care vor fi valabile oriunde în Uniunea Europeană („vorbești afară la tarife ca acasă”) și ale căror prețuri vor fi dictate de concurența internă și 2) a permite clienților să se „decupleze”, adică să opteze pentru un furnizor de roaming care oferă tarife mai mici (fără a trebui să cumpere o nouă cartelă SIM). Această prevedere are la bază Regulamentul privind serviciile de roaming din 2012, prin care operatorii sunt obligați să reducă prețurile cu ridicata cu 67 % în cazul datelor începând cu luna iulie a anului 2014.

Desființarea tarifelor majorate pentru apelurile internaționale efectuate în interiorul Europei

În prezent se observă o tendință a companiilor de a aplica tarife majorate pentru apelurile în rețele fixe sau mobile efectuate de consumatori din țara lor de origine în alte țări ale UE. Conform propunerii de astăzi, companiile nu ar mai putea percepe pentru un apel efectuat într-o rețea fixă din interiorul UE un tarif mai mare decât pentru un apel național interurban. Tariful pentru apelurile efectuate într-o rețea mobilă din interiorul UE nu ar putea depăși 0,19 EUR pe minut (plus TVA). La stabilirea prețurilor, companiile ar putea recupera costurile justificate în mod obiectiv, însă ar dispărea profiturile arbitrare realizate din apelurile efectuate în interiorul UE.

Protejarea legală a internetului deschis (neutralitatea internetului)

Ar urma să se interzică practicile de blocare sau de încetinire a conținutului de internet, utilizatorii urmând să aibă acces la internet deplin și deschis, indiferent de prețul sau de viteza stipulate în abonamentul lor de internet. Companiile ar putea, în continuare, să furnizeze „servicii specializate” de calitate garantată, cum ar fi televiziunea prin internet (IPTV), video la cerere, anumite aplicații, precum imagistica medicală de înaltă rezoluție, săli de operație virtuale, aplicații cloud care necesită prelucrarea unor cantități mari de date și care sunt vitale pentru activitatea întreprinderilor, în măsura în care acest lucru nu afectează vitezele de internet promise altor clienți Consumatorii ar avea dreptul de a verifica dacă beneficiază de vitezele de internet pentru care plătesc și să rezilieze contractul dacă angajamentele prevăzute în acesta nu sunt respectate.

Noi drepturi pentru consumatori și armonizarea tuturor drepturilor în Europa

Noi drepturi, cum ar fi dreptul la contracte care să fie redactate într-un limbaj simplu și care să conțină informații mai lesne comparabile, drepturi sporite în ceea ce privește trecerea la alt furnizor sau la un alt tip de contract, dreptul la un contract de 12 luni în cazul în care nu se dorește un contract mai lung, dreptul de a rezilia contractul dacă nu se asigură vitezele de internet promise și dreptul de a beneficia de redirecționarea e­mailurilor la o nouă adresă după trecerea la un alt furnizor de internet.

Alocarea coordonată a spectrului de frecvențe radio

Se va asigura astfel că europenii beneficiază de un acces sporit la serviciile mobile 4G și de mai multe conexiuni Wi-Fi. Operatorii de telefonie mobilă vor fi în măsură să elaboreze planuri de investiții mai eficiente și transfrontaliere, grație unei mai bune coordonări a momentului ales pentru alocarea spectrului de frecvențe radio, a duratei acestei alocări și a condițiilor în care aceasta are loc. Statele membre ar urma în continuare să răspundă de acest domeniu și să obțină venituri din taxele percepute de la operatorii de telefonie mobilă, însă cadrul de funcționare ar fi unul caracterizat de o mai mare uniformitate. Acest cadru ar determina, de asemenea, extinderea pieței echipamentelor avansate de telecomunicații.

Mai multă siguranță pentru investitori

Recomandarea privind metodologiile de calcul al costurilor și nediscriminarea constituie al doilea element al acestui pachet. Ea completează propunerea de regulament și este intrinsec legată de aceasta. Obiectivul recomandării este de a spori siguranța investitorilor, de a mări nivelurile de investiții și de a reduce divergențele dintre autoritățile de reglementare. Acest lucru presupune, în primul rând, armonizarea într-o și mai mare măsură și stabilizarea costurilor pe care operatorii istorici le pot aplica pentru a acorda acces la rețelele lor de cabluri din cupru și altor operatori și, în al doilea rând, asigurarea faptului că operatorii interesați de acces beneficiază cu adevărat de un acces echivalent la rețele. În momentul în care aceste constrângeri concurențiale și obligații de nediscriminare vor fi asigurate, ar urma ca prețurile pentru accesul cu ridicata la rețelele în bandă largă de „nouă generație” să fie determinate de piață, și nu de autoritățile de reglementare, ceea ce se traduce prin reducerea procedurilor administrative greoaie pentru operatori.

Sursa: Comisia Europeana

Foto: commons.wikimedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twelve + twenty =