Oficial CE: Întâlnirea Barroso-Ponta vizează rezolvarea îngrijorărilor privind situaţia din România

Întrevederea de luni a preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, cu premierul Victor Ponta, are ca obiectiv evaluarea situaţiei politice şi constituţionale din România, interesul Bruxelles-ului fiind ca îngrijorările exprimate anterior să fie depăşite, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Mediafax.

“Suntem într-adevăr foarte interesaţi să continuăm să discutăm şi să facem un bilanţ al evoluţiilor din România după îngrijorările pe care le cunoaşteţi foarte bine şi a disputelor constituţionale, care noi avem interesul să rămână în urmă“, a declarat Pia Ahrenkilde Hansen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, la conferinţa de presă zilnică de la Bruxelles, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

Oficialul CE a arătat că întâlnirea de luni cu Barroso a fost solicitată de premierul român, iar cea de vineri, cu preşedintele Traian Băsescu, de şeful statului român.

De asemenea, Pia Ahrenkilde Hansen a arătat, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că discuţiile privind întreruperile de plăţi operate de Comisia Europeană privind programele operaţionale cu fonduri nerambursabile ale României ar putea să reprezinte un subiect pe agenda de discuţii a celor doi oficiali.

Sursa: Mediafax.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *