Prioritățile Comisiei Europene pentru relansarea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat Analiza Anuală a Creșterii (AAC) 2013, stabilind cinci priorități menite să orienteze statele membre aflate în criză spre relansarea creșterii economice, potrivit site-ului Reprezentanței Comisiei Europene în România.

AAC marchează începutul semestrului european pentru coordonarea politicilor economice, prin care se asigură alinierea planurilor bugetare și economice ale statelor membre cu prevederile Pactului de stabilitate și creștere și cu obiectivele Strategiei Europa 2020.

Cele cinci priorități sunt: continuarea unei consolidări fiscale diferențiate și favorabile creșterii economice; reluarea activității normale de creditare a economiei; promovarea creșterii economice și a competitivității în prezent și în viitor; abordarea aspectelor legate de șomaj și a consecințelor sociale ale crizei și modernizarea administrației publice.

Fiecare dintre cele cinci priorități se axează pe creșterea economică și ocuparea forței de muncă, punând un accent deosebit pe echitate. Nu există o agendă unică de stimulare a creșterii și a locurilor de muncă, dar există obiective comune și o serie de reforme care trebuie luate în considerare. Un sprijin specific pentru cercetare în sectorul public și în cel privat, un sistem de educație și formare mai performant pentru creșterea nivelurilor generale de competențe și simplificarea regimului juridic pentru înființarea de societăți – toate aceste măsuri pot contribui la stimularea competitivității și, prin urmare, la creștere economică. Piața unică și dezvoltarea în continuare a industriilor de rețea (transporturi, energie și infrastructuri internet) favorizează dezvoltarea întreprinderilor și permit consumatorilor să beneficieze de produse/bunuri și servicii de mai bună calitate.

Cititi mai multe aici.

Sursa: EC.EUROPA.EU
Foto:  freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *