Comisia Europeana propune noi masuri impotriva spionajului economic

Comisia-EuropeanaComisia Europeana a propus noi norme privind protectia secretelor comerciale pentru a contracara dobandirea, utilizarea si divulgarea ilegala a acestora, a informat joi Reprezentanta CE in Romania.

In studiul de impact, executivul european invoca si cazul unei firme chinezesti care a incercat sa patrunda pe piata din Romania cu produse copiate din Austria. 

Propunerea de directiva isi propune sa ajute instantele nationale sa trateze cazurile de insusire abuziva a informatiilor de afaceri confidentiale, sa scoata de pe piata produsele care incalca secretul comercial.
De asemenea, proiectul legislativ pentru protectia cunostintelor si informatiilor de afaceri nedivulgate va permite victimelor sa obtina despagubiri in cazul actiunilor ilegale.

“In actuala economie bazata pe cunoastere, capacitatea intreprinderilor de a inova si de a intra in concurenta poate fi grav afectata atunci cand informatii confidentiale sunt fie furate, fie utilizate in mod abuziv”, subliniaza Comisia Europeana, intr-un comunicat de presa.

Directiva propusa incearca sa ofere protectie secretelor comerciale prin punerea la dispozitia inovatorilor a unor mijloace de aparare impotriva practicilor necinstite prin care se urmareste obtinerea in mod ilegal a informatiilor lor confidentiale, pentru a profita de solutiile inovatoare fara sa suporte nicio investitie asociata cu cercetarea sau cu ingineria inversa.

Comisia atrage atentia ca in prezent unele state membre nu dispun de legislatie specifica cu privire la protectia secretelor comerciale.

Intreprinderile intampina dificultati in a intelege si a avea acces la sistemele din alte state membre si, atunci cand sunt victime ale insusirii abuzive a know-how-ului confidential, acestea au reticente in ceea ce priveste initierea de actiuni in instanta civila, deoarece nu sunt sigure ca instantele vor pastra confidentialitatea secretelor lor comerciale, isi mai justifica executivul european initiativa.

Comisia considera ca actualul sistem de protectie a secretelor comeciale, fragmentat la nivelul UE, “are un efect negativ asupra cooperarii transfrontaliere dintre intreprinderi si partenerii de cercetare si reprezinta un obstacol semnificativ in calea utilizarii pietei unice a UE ca vector al inovarii si al cresterii economice”.

Studiul de impact: O firma din China a luat secrete din Austria si a incercat sa intre in Romania

Studiul de impact invocat de Comisia Europeana in sustinerea propunerii sale de directiva da si exempolul unei firme din China care a obtinut secretul comercial privind un dispozitiv de control al turbinelor eoliene care apartinea unei firme din Austria subsidiara a grupului american AMSC.

Compania austriaca a decoperit mai tarziu ca firma chinezeasca intrase in contact cu un fost angajat al austriecilor care avea acces la secretele comerciale.

Mai tarziu firma chinezeasca a incercat sa se extinda cu produsul catre piete straine, inclusiv din Uniunea Europeana, ca Romania, Irlanda si Grecia, se mai arata in studiul de impact al Comisiei.

Ulterior, compania austriaca a intentat procese in China impotriva firmei chinezesti, cerand plata unor daune de 1,2 miliarde de dolari.

Sursa: Comisia Europeana

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *