Comisia Europeană reacționează la discursul premierului Theresa May. Michel Barnier, negociatorul UE pentru Brexit, salută “spiritul constructiv” al discursului 

Negociatorul-șef al UE Michel Barnier a salutat vineri “spiritul constructiv” al discursului pe tema Brexitului rostit de premierul britanic Theresa May la Florența, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

Foto: Comisia Europeană

Propunerea Marii Britanii pentru o perioadă de tranziție de doi ani în procesul de ieșire din blocul comunitar demonstrează un “spirit constructiv care este, de asemenea, spiritul Uniunii Europene în această negociere inedită”, a declarat Michel Barnier într-un comunicat, semnalând intenția blocului comunitar de a negocia.

Cu toate acestea, UE așteaptă detalii despre “implicațiile concrete” ale discursului, a adăugat el.

“Dacă Uniunea Europeană dorește acest lucru, această nouă cerere ar putea fi luată în considerare de către UE”, a mai spus Barnier.

“Astăzi, pentru prima dată, guvernul Regatului Unit a cerut să continue să beneficieze de accesul la piața unică, în condițiile actuale, și să continue să beneficieze de cooperarea existentă în domeniul securității”, a mai spus negociatorul-șef al UE.

“Regatul Unit recunoaște că niciun stat membru nu trebuie să aibă o contribuție mai mare sau să primească mai puțin din cauza Brexit-ului. Suntem gata să discutăm implicațiile concrete ale acestui angajament”, a spus Barnier, referindu-se la cele 20 de miliarde de euro pe care premierul Theresa May le-a promis în schimbul unei perioade de tranziție de doi ani după ieșirea de facto din UE.

Premierul britanic Theresa May a subliniat vineri, într-un discurs pe tema Brexitului, că Marea Britanie va continua să contribuie la bugetul Uniunii Europene până în anul 2020 și că dorește o perioadă de tranziție de doi ani în procesul de ieșire din blocul comunitar, perioadă în care imigranții comunitari vor putea să rămână și să muncească în Marea Britanie, însă va exista un sistem de înregistrare a lor ca etapă premergătoare a unui nou regim privind imigrația.

Citiți și 

Theresa May propune la Florența implementarea unei perioade de tranziție de doi ani după Brexit

Theresa May propune de la Florența un ”viitor comun” cu Europa după Brexit: O Mare Britanie suverană și o Uniune Europeană încrezătoare într-o nouă alianță puternică în lume

May dorește ca mecanismele existente de acces pe piața UE să se aplice în această perioadă și au promis că Marea Britanie își va plăti “cota echitabilă” în bugetul UE. Astfel, este dispusă ca țara sa să plătească 20 de miliarde de euro în cei doi ani de tranziție.

Ea s-a declarat totodată optimistă că în final va fi încheiat un acord de liber schimb între Marea Britanie și UE și a menționat că Londra este dispusă să participe și după Brexit la unele politici și programe europene, menționând aici și domeniul apărării.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *