Comisia Europeana recomanda Consiliului scoaterea Romaniei din procedura deficitului excesiv. Care sunt punctele vulnerabile ale Romaniei in 2013

Comisia-EuropeanaComisia Europeana a propus Consiliului scoaterea Romaniei din procedura de deficit excesiv, dupa ce estimarile acestui an arata ca tara noastra se va inscrie in limita celor 3 la suta deficit. Pe de alta parte, Comisia Europeana  a dat publicitatii recomandările specifice de țară pentru România în 2013 . Potrivit comunicarii transmise de catre Comisia Europeana pentru caleaeuropeana.ro, cele opt recomandari  au fost elaborate pentru a o ajuta să își îmbunătățească performanțele economice. iata care sunt vulnerabilitatile identificate de Comisia Europeana:

 

  1. Implementarea programului preventiv –  România a negociat cu Comisia Europeană și cu FMI un program preventiv de ajustare economică în 2011. În martie 2013, România a cerut oficial o extindere cu 3 luni a acestui program. În aceste condiții, evaluare finală a programului va avea loc până la sfârșitul anului 2013. Finanțe publice și un sistem de impozitare sustenabile – Deși consolidarea fiscală a continuat, disciplina fiscală reprezintă în continuare o mare provocare, iar sustenabilitatea și adecvarea sistemului de pensii se confruntă cu riscuri de nivel mediu pe termen lung. Din acest motiv, România ar trebui să își imbunătățească sistemul de colectare a taxelor, să egalizeze vârsta de pensionare pentru femei și bărbați și să sprijine reformarea sistemului de pensii prin promovarea ocupării lucrătorilor cu vârste mai înaintate.
  2. Reforma sectorului de sănătate – Sunt dezechilibre majore în sistemul de sănătate din România în special din cauza utilizării ineficiente a resurselor și a proastei gestionări. România ar trebui să facă eforturi suplimentare pentru a mări raportul costuri-eficiență din sistem, prin reducerea spitalizării excesive și prin îmbunătățirea serviciilor de tratement ambulatoriu.
  3. Piața muncii, șomajul în rândul tinerilor și sărăcia – România a avut o rată de ocupare scăzută în 2012, iar gradul de ocupare al tinerilor a fost printre cele mai reduse din UE. România trebuie să își îmbunătățească calitatea politicilor active de pe piața muncii și să pună în practică fără întârziere Planul Național de Ocupare a Tineretului. Numărul de populație ce riscă sărăcia și excluziunea socială este și el foarte mare, iar cei mai afectați sunt copiii. România trebuie să adopte legislația în domeniu care nu a fost adoptată încă și să garanteze conectarea ei cu măsurile de activare.
  4. Reforma sistemului de învățământ – România se confruntă cu o importantă provocare în ceea ce privește calitatea sistemului său de învățământ și formare profesională. Abandonul școlar timpuriu este, de asemenea, o provocare semnificativă. România trebuie să pună în practică reformele, în paralel cu dezvoltarea capacității sale administrative. Învățământul universitar va trebui să fie aliniat la nevoile de pe piața muncii și să permită un acces îmbunătățit persoanelor defavorizate.
  5. mai bună administrație publică – Capacitatea administrativă slabă este una dintre preocupările majore în ce privește România, ea contribuind la rata redusă de absorbție a fondurilor europene. Guvernanța și calitatea administrației publice trebuie, din acest motiv, să fie consolidate.
  6. Mediul de afaceri – Pentru România un mediu de afaceri slab și un sprijin redus pentru activitatea de cercetare-inovare reprezintă provocări majore. Autoritățile trebuie să garanteze un sistem de e-guvernare coerent și să facă eforturi suplimentare pentru a facilita accesul la finanțare, precum și să reducă birocrația în domeniul IMM-urilor. România va trebui să își imbunătățească, de asemenea, eficiența și independența sistemului judiciar, precum și gradul de eficacitate al politicilor de combatere a corupției, în special în domeniul achizițiilor publice.
  7. Energie și transport – România are un grad redus de concurență și eficiență în sectoarele industriale de energie și transport. Trebuie să asigure liberalizarea prețurilor la gaz și electricitate, să consolideze managementul companiilor de stat și autorităților de reglementare, precum și să finalizeze interconectarea transfrontalieră. Gradul de introducere a conexiunilor de tip broadband este cel mai redus din UE; ele ar trebui să fie introduse pe plan larg. În sectorul transporturilor este necesară o planificare amănunțită pe termen lung

 

Textul recomandărilor (în limba română) este disponibil în pagina:

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nd/csr2013_romania_ro.pdf

Propunerea Comisiei referitoare procedura de deficit excesiv (în română) este disponibilă în pagina:

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/nd/edp2013_romania_ro.pdf

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Comisia Europeana recomanda Consiliului scoaterea Romaniei din procedura deficitului excesiv. Care sunt punctele vulnerabile ale Romaniei in 2013

  1. Pingback: UE recomandă României egalizarea vârstei de pensionare | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twenty + 12 =