Comisia Europeană salută angajamentul Greciei pentru reforme

Cele zece priorităţi pentru reforme structurale anunţate de oficiali greci sunt un semnal clar al angajamentului Guvernului de la Atena de face ceea ce este necesar pentru economie, a anunţat astăzi Comisia Europeană (CE), potrivit Adevarul.ro, după ce liderii politici greci au ajuns la un acord privind noi reduceri de cheltuieli, măsură cerută de creditorii internaţionali.

“Aşteptăm implementarea eficientă a angajamentelor privind reformele de către Grecia cu respectarea deplină a legilor UE şi în special a regulilor pieţei unice. Acolo unde este nevoie, Task Force-ul Comisiei va asigura asistenţa necesară”, a mai precizat CE.

Înțelegerea la care au ajuns liderii politici greci deschide calea către un acord cu creditorii străini, în interval de o lună, potrivit responsabililor de la Atena, relatează Agerpres, potrivit sursei citate.

Comisia Europeană susţine că necesităţile de finanţare ale Greciei vor fi acoperite în august, dar o decizie privind următoarea plată va fi luată la începutul lunii septembrie. În absența unor progrese, Grecia riscă să nu primească următoarea tranşă de 31,5 miliarde de euro. 

Sursa:  Adevarul.ro

Foto: alkaioslarsinos.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *