Comisia Europeană: Subiectul diplomatic dintre România şi Ungaria ţine de politică internă

mark-grayMark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că subiectul privind declaraţiile unor oficiali din România şi Ungaria ţine de politica internă, iar instituţia de la Bruxelles va avea o poziţie numai dacă se va ajunge la o dezbatere în Parlamentul European.

“Subiectul ţine de politica internă. Comisia Europeană nu poate comenta în acest stadiu“, a afirmat Gray.

Întrebat despre afirmaţiile eurodeputatului Cătălin Ivan, purtător de cuvânt al PSD, despre faptul că se va cere de către delegaţia social-democraţilor la Parlamentul European, cu sprijinul grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), puncte de vedere de la Comisia Europeană şi Consiliul European, Mark Gray a spus că numai în cazul în care se va ajunge la o dezbatere în PE este posibilă o reacţie a Comisiei.

“Numai dacă se va ajunge la o dezbatere în Parlamentul European, vom analiza o poziţie. Vom avea reprezentant acolo dacă va fi o dezbatere”, a mai spus Mark Gray.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: ec.europa.eu

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *