Viviane Reding, in dialog cu cetatenii din Namur – 13 septembrie

viviane redingLa doar două zile după discursul lui José Manuel Barroso, președinte al Comisiei Europene, privind starea Uniunii, dezbaterea referitoare la viitorul Europei ajunge la Namur.

În data de 13 septembrie,Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și  Rudy Demotte, ministrul-președinte al Valoniei și al Federației Valonia-Bruxelles, vor discuta despre ieșirea Europei din criza economică, precum și despre drepturile cetățenilor și viitorul Europei cu peste 350 de cetățeni, printre care mulți tineri.

Dezbaterea va avea loc în contextul „Sărbătorilor valone/al Colocviului tineretului”, vineri, 13 septembrie, între orele 14.30 și 15.45 la complexul cinematografic Acinapolis din Namur (Jambes).

Evenimentul poate fi urmărit în direct prin webstream. Cetățenii europeni care nu pot participa în persoană la eveniment pot trimite întrebări prin Twitter, utilizând hash-tag-ul # EUDeb8. În zilele ce precedă dialogul se pot pune întrebări pe Facebook și pe pagina de internet a conferinței tinerilor.

„Peste mai puțin de nouă luni, cetățenii din Belgia și din întreaga Europă se vor prezenta la urne pentru a vota cu privire la viitorul Europei în cadrul alegerilor pentru Parlamentul european din mai 2014”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, dna Viviane Reding. „Consider că aceasta este o ocazie unică pentru a permite cetățenilor să se exprime, dezvoltând și consolidând astfel un veritabil sistem parlamentar în Uniunea noastră. Aștept cu nerăbdare să ascult ideile proaspete ale tinerilor reuniți la Namur, părerile lor despre Europa și despre ce ar trebui să devină aceasta.”

Sursa: Comisia Europeana

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *