Comisia îndeamnă România și Slovacia să respecte legislația UE privind vehiculele scoase din uz

Comisia Europeană îndeamnă România și Slovacia să își armonizeze legislația națională privind vehiculele scoase din uz cu legislația UE, se arată pe site-ul CE. Aceste state membre nu au notificat Comisia cu privire la transpunerea prevederilor legislative vizând actualizarea interdicției de a utiliza metale periculoase precum plumbul, mercurul, cadmiul și cromul hexavalent în materiale și componente ale vehiculelor. Aceste măsuri ar fi trebuit să fie în vigoare de la 31 decembrie 2011. La recomandarea comisarului european pentru mediu, Janez Potočnik, Comisia trimite, așadar, avize motivate și solicită țărilor să se conformeze în termen de două luni. În cazul în care statele menționate nu fac acest lucru, Comisia poate deferi cazurile Curții de Justiție a UE.

Directiva 2011/37/UE  solicită statelor membre să se asigure că piesele de schimb pentru vehiculele introduse pe piață după 1 iulie 2003 nu conțin plumb, mercur, cadmiu și crom hexavalent decât în anumite condiții.

La 30 ianuarie 2012, Comisia a trimis României și Slovaciei scrisori de punere în întârziere. România a răspuns că o lege de transpunere a directivei este avută în vedere, dar nu a fost încă adoptată și nu a comunicat Comisiei niciun termen de adoptare. Slovacia a răspuns că în aprilie 2012 urma să fie adoptat un decret de transpunere a legislației, dar acest lucru încă nu s-a întâmplat. Prin urmare, Comisia trimite avize motivate, punând la dispoziția țărilor două luni pentru a răspunde.

Mai multe informaţii AICI.

Foto: 2celsius.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *