Conferința de Securitate de la Munchen. Ministrul olandez al Apărării atrage atenția asupra bioterorismului: Ne putem confrunta în următorii 10, 15 ani cu un atac biologic

Ministrul olandez al Apărării a avertizat în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen că lumea s-ar putea confrunta în următorii 10, 15 ani cu un atac biologic la scară largă, anunță Politico Europe.

”Amenințarea este una reală, nu un scenariu de film”, a precizat Ank Bijleveld sâmbătă seara în cadrul evenimentul amintit mai sus care strânge laolaltă în fiecare an importanți experți din domeniul securității și apărării, dar și factori de decizie, completând că tehnologia necesară pentru a crea arme biologice a avansat dramatic în ultimii ani, în vreme ce ”comunitatea internațională continuă să subestimeze acest risc”.

Majoritatea statelor rămân nepregătite pentru ambele acte de bioterorism și pandemii care apar în mod natural, a avertizat Bijleveld la Munchen.

Țările care sunt cele mai puțin pregătite sunt cele mai susceptibile de a fi lovite“, a spus aceasta.

Grupuri care pledează pentru controlul armelor, precum Nuclear Threat Initiative (NTI) (Inițiativa privind amenințarea nucleară), au atras în repetate rânduri atenția asupra atacurilor biologice, în care atacatorii eliberează viruși, bacterii sau alți germeni letali, pentru a slăbi sau a ucide victimele. Astfel de atacuri, potrivit estimărilor NTI, ar avea potențialul de a ucide milioane de oameni, de a provoca daune în valoare de miliarde de euro și de a genera noi tensiuni în regiunile instabile.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.