Conferința națională „Strategia Europa 2020: priorităţi pe termen scurt şi mediu pentru Programul Naţional de Reformă”

Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, a inaugurat astăzi, 30 martie 2012, conferinţa naţională „Strategia Europa 2020: priorităţi pe termen scurt şi mediu pentru Programul Naţional de Reformă”, potrivit unui comunicat de presa remis Calea Europeană.

Organizat de Ministerul Afacerilor Europene în colaborare cu Parlamentul României, evenimentul face parte din procesul de consultare a tuturor factorilor interesaţi în vederea actualizării anuale a Programului Naţional de Reformă (PNR). Lista de participanţi cuprinde  atât reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, cât şi ai partenerilor sociali, mediului universitar, organizaţiilor neguvernamentale şi asociaţiilor profesionale.

Scopul conferinţei (a cărei agendă se găseşte în anexă) este de a identifica puncte de vedere relevante pentru definitivarea setului de măsuri prioritare pe termen scurt şi mediu care să conducă la creştere economică sustenabilă, crearea de locuri de muncă şi atingerea  obiectivelor strategiei Europa 2020.

În plus, pe baza concluziilor conferinţei, se vor organiza dezbateri tematice cu privire la Europa 2020 în perioada aprilie – mai 2012.

Sursa foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

one + 8 =