Conferinţa România socială – între criza demografică şi economia de argint, 21 mai 2012

Institutul European din România organizează în data de 21 mai 2012 conferinţa cu tema  România socială – între criza demografică şi economia de argint.

Evenimentul se va bucura de prezenţa reprezentanţilor oficiali ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Casei Naţionale de Pensii Publice,  Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), ai sindicatelor şi patronatelor.

Punctul de plecare al discuţiilor îl va reprezenta studiul Analiza evoluţiilor politicilor sociale în UE în ultimii trei ani – pensii suplimentare/private şi impactul îmbătrânirii populaţiei, realizat sub egida IER şi coordonat de dna. Valentina Vasile, director ştiinţific al Institutului de Economie Naţională din cadrul Academiei Române. De asemenea, la dezbatere vor fi prezenţi co-autori ai studiului, precum şi alţi reprezentaţi ai mediului academic, ai societăţii civile, mass-media.

Persoanele care doresc informaţii suplimentare şi/sau să participe la eveniment sunt rugate să contacteze persoana de contact din cadrul IER, respectiv dra. Oana Mocanu, Coordonator de proiect în cadrul Serviciului Comunicare şi Marketing, IER, tel. 021 314 26 96, int. 121, fax 021 314 26 66, e-mail oana.mocanu@ier.ro  (de preferinţă până vineri, 18 mai a.c.).

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *