Conservatorii britanici îi cer lui Cameron prelungirea restricţiilor impuse românilor până în 2018

People on the MoveConservatorii britanici urmează să-i ceară marţi premierului David Cameron să nu deschidă frontierele migranţilor din România şi Bulgaria şi să prelungească restricţiile impuse pe piaţa muncii până în 2018, relatează Daily Mail.

Potrivit publicaţiei, zeci de parlamentari conservatori ar urma să susţină măsura şi să exercite o uriaşă presiune asupra premierului ca acesta să sfideze Uniunea Europeană (UE) pe tema reglementărilor cu privire la libertatea de mişcare. Propunerea urmează să fie prezentată unei comisii de parlamentari marţi şi poate fi supusă unui vot în Camera Comunelor în decurs de câteva săptămâni, relatează publicaţia, preluată de Mediafax.

Nigel Mills, un deputat din Amber Valley, în Derbyshire, este conducătorul acestei campanii. În cazul în care propunerile sale de modificare a legii migrării (Immigration Bill) vor fi adoptate în Camera Comunelor, restricţiile pe piaţa muncii impuse românilor şi bulgarilor, care vor fi anulate la 1 ianuarie 2014, ar urma să fie prelungite până la sfârşitul lui decembrie 2018, precizează Daily Mail. Acest lucru va provoca furie şi eventual măsuri judiciare din partea Bruxelles-ului, adaugă publicaţia.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 × 4 =