Consilierii locali din Marea Britanie: “Suntem îngrijoraţi de bandele de cerşetori care vor veni din România şi Bulgaria după bani”

Police_officers great brit wikipediaGuvernul britanic este supus presiunii să introducă măsuri legislative dure împotriva cerşitului agresiv, în perspectiva unui aflux de cerşetori din România şi Bulgaria, într-o scrisoare trimisă de cinci şefi ai unor consilii locale şi un comisar de poliţie, relatează Daily Mail în ediţia online, conform Mediafax.

Potrivit dailymail.co.uk, şefii consiliilor locale din Westminster, Birmingham, Nottingham, Southampton şi Slough cer în această scrisoare ca cerşetorii să poată fi arestaţi şi îndepărtaţi de pe străzi. Ei avertizează, în scrisoarea trimisă secretarului de stat Norman Baker de la Ministerul de Interne, asupra “cerşitului agresiv, profesionalizat”, care planează “incomod sau, poate, convenabil, între un comportament puternic antisocial şi infracţionalitatea măruntă”.

Semnatarii solicită înăsprirea prevederilor unui proiect de lege (Antisocial Behaviour, Crime and Policing Bill), astfel încât cerşetorii să fie arestaţi dacă ignoră în mod repetat un nou tip de ordin administrativ privind liniştea şi ordinea publice (Injunction to Prevent Nuisance and Annoyance).

Potrivit publicaţiei, scrisoarea a fost redactată în urma unor dificultăţi întâmpinate de către unele municipalităţi londoneze cu grupări de imigranţi est-europeni şi a fost semnată atât de şefii celor cinci consilii, cât şi de către comisarul de poliţie din West Midlands, Bob Jones

“Nu suntem preocupaţi de oamenii care muncesc din România şi Bulgaria. Suntem îngrijoraţi de bandele de cerşetori care vor veni aici după bani. Vor începe în centrul Londrei şi apoi se vor răspândi către Birmingham, Manchester, Leeds şi alte oraşe”, a declarat consiliera din Westminster Nickie Aitken, adăugând că în prezent aceştia nu pot fi arestaţi.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × 1 =