Mandatul cu care merge Ponta la Consiliul European

victor pontaRomânia va susține la Consiliul European diversificarea resurselor de energie în Uniunea Europeană și o politică de neîngrădire a exploatării gazelor de șist, printre punctele Mandatului cu care premierul Victor Ponta va merge la Consiliul European din 22 mai, potrivit cursdeguvernare.ro.

Alte interese majore urmărite de România la summitul din 22 mai 2013 sunt mutarea banilor europeni de la energia verde la reabilitarea blocurilor de locuințe, precum și tranzitul gazelor prin conductele românești, în vederea exportului, în condițiile în care Bucureștiul este în procedură avansată de infringement pe acest subiect.

Președintele Traian Băsescu s-a înțeles cu Victor Ponta ca premierul să conducă delegația României la Consiliul European din 22 mai, la care se vor discuta două teme majore: energia și combaterea evaziunii fiscale în Uniunea Europeană.

România va aduce în discuție gazele de șist și urmărește să obțină un acord la nivele european potrivit căruia UE nu va da în viitor vreo reglementare care să împiedice explorarea și exploatarea gazelor de șist.

Totodată,  România urmărește ca Uniunea Europeană să-și reafirme sprijinul pentru proiectul gazoductului Nabucco.

Un alt subiect pe care premierul Ponta urmează să-l ducă la Bruxelles este cel legat de sancțiunile pe care România le riscă din cauza lipsei unor sisteme de interoperabilitate care să permită, printre altele, exportul de gaze românești în alte state din UE.

Un alt punct al Mandatului României la Consiliul European este ca UE să accepte o anumită flexibilitate pentru realocarea unor fonduri europene de la proiectele pentru energie din surse regenerabile la reabilitarea termică a blocurilor. Interesul României vizează aici banii de pe Politica de Coeziune 2014-2020.

Mai multe informatii despre mandatul cu care premierul pleaca spre Bruxelles, aici.

Sursa: http://cursdeguvernare.ro/
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *