Consiliul Legislativ, despre revizuirea Constitutiei: Preşedintele nu-şi poate pierde statutul de parte a puterii executive

parlamentul_romanieiConsiliul Legislativ apreciază, în avizul asupra proiectului de revizuire a Constituţiei obţinut de Mediafax, că şeful statului este parte a puterii executive, alături de premier, şi nu poate pierde acest statut, solicitând parlamentarilor să renunţe la teza privind definirea puterilor în stat.

“Semnalăm că în enumerarea autorităţilor care reprezintă puterea executivă nu se regăseşte şi şeful statului. Precizăm că limitarea prerogativelor constituţionale pentru şeful statului nu determină excluderea acestei instituţii din sfera puterii executive, astfel că textul trebuie revăzut sub acest aspect”, se arată în avizul Consiliului Legislativ (CL).

Astfel, Consiliul Legislativ solicită renunţarea la textul din proiectul de revizuire care menţionează că “puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă este reprezentată de Guvern şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar puterea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti”.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: presidency.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *