CONSILIUL UE aprobă anularea vizelor de călătorie pentru moldoveni. Premierul Leancă speră ca R.Moldova să adere la UE în 2019

viza moldovaConsiliul de miniştri al Uniunii Europene a susţinut, azi, propunerea Comisiei Europene de anulare a vizelor pentru călătoriile de scurtă durată (pentru o perioadă de şedere de până la 90 de zile pe parcursul a şase luni) în spaţiul Schengen, pentru cetăţenii Republicii Moldova, posesori ai paşaportului biometric.

Adoptarea propunerii respective de către statele membre ale UE încheie faza deliberativă a procedurii decizionale a UE privind liberalizarea regimului de vize, anunţă un comunicat al Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, precizează corespondentul Agerpres.

Decizia va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea acestuia în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

 Aflat azi într-o escală la Chişinău, Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că decizia va intra în vigoare până la 25 mai.

„Am vorbit despre ceea ce cred că e cel mai important obiectiv pentru Moldova – aplicarea noilor reguli pentru cetăţenii moldoveni de a călători fără vize şi voiam să fiu sigur că toate procedurile se fac la timp, astfel încât din 25 mai cetăţenii moldoveni să circule fără vize în Europa”, a spus Ponta, după o întrevedere de circa 40 de minute cu premierul moldovean Iurie Leancă, pe aeroportul din Chişinău.

La rândul său, Leancă a mulţumit României pentru sprijinul acordat procesului de integrare europeană, arătând că vizita lui Ponta la Chişinău nu a avut loc întâmplător în aceeaşi zi în care Consiliul de miniştri al UE a aprobat decizia respectivă.

Leancă și-a exprimat speranța că Republica Moldova va putea deveni membru al Uniunii Europene în timpul președinției române a Consiliului UE, programată pentru a doua jumătate a anului 2019.

În contextul discuțiilor privind liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni, Iurie Leancă le-a mulțumit autorităților române pentru sprijinul acordat țării sale. ‘Rolul Bucureștiului, al prim-ministrului, al ministrului (Titus) Corlățean, al președintelui (Traian) Băsescu în a ne ajuta să realizăm acest obiectiv este foarte mare. Așa încât, încă o dată mulțumesc frumos și, sigur, vom conta și în continuare pe acest sprijin și pe acest dialog extrem de important ca să ajungem acolo unde ne dorim — țară candidată în prima instanță și, așa cum am convenit, domnule prim-ministru, atunci când România va deține președinția (Consiliului UE, n.red.), eventual Moldova să poată ajunge țară membră a UE. Iată și un proiect național comun, nu?’, a declarat Iurie Leancă, adresându-se omologului său român.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen − 2 =